Deschiderea „Dicționarului” îi aparține, ați ghicit, distinsului etnolog Gheorghiță Ciocioi: „Șorici este un termen încadrat în dicționarele noastre în categoria cuvintelor cu origine necunoscută (încercându-se, totuși, în mai multe rânduri, o soluție în cazul dat). Produs preferat în trecut de români la mesele de Crăciun, ori ca degustare, însoțit de o palincă/horincă. Numele este unul împrumutat de la sârbi (nu și metoda de preparare a șoriciului, de aici încurcăturile legate de etimologie).” Mai exact? „În sârbă, čvarici/ čvarci (civariți/ civarți) se referă... la jumări, resturile de după topirea slăninei. Tot resturi era socotită însă și pielea de pe slănină, de pe carnea mai grasă, ori mai slabă, de porc. Astfel, la sârbi, la topirea (čvariti/ civariti, sb.) slăninei (nu atât de grabnic, ca la noi, la tăiere), parte din pielea porcului era fie pârlită sau opărită pentru a putea fi consumată (friptă pe jar, prăjită, fragedă), fie intra la topit, ajungând totuna cu jumările (deși cu un gust aparte).”
De unde ne-a venit „apa de foc”
Așezăm lângă șorici alte două cuvinte cu origini uitate - horincă și palincă -, care se potrivesc fără mofturi: „Cel dintâi nume - horincă - provine în românește din ucraineană (gorilka/horilka, iar în unele dialecte ale acestei limbi gorivka/horivka). Numele gorilka este legat în ucraineană de termenul ardere/ goriti – a arde. Dacă are un conținut ridicat de alcool, încercată prin foc, horinca dă o flacără albăstruie sau verzuie, iar dacă aceasta e slabă aproape că nu se aprinde la test. Apa de foc, în vechea cehă, va da paléna voda - de aici numele băuturii tari, cunoscută drept pálenka (cehă)/ pălincă (de la pálit /zapálit - a (se) aprinde.”
Urzirea omului
După șorici și horincă/ palincă, propunem cuvântul „zămisli”. Din nou cercetătorul Gheorghiță Ciocioi: „Zămisli este un termen legat de conceperea fătului, a lua ființă. Împrumutat din vechea slavă: zamisliti. Format din prepoziția za+ misăl. Ultimul, cu înțelesul de gând. Sensul, cu prepoziția adăugată, termenului zamisăl: plan, proiect, intenție, concept, urzeală. Așadar, urzirea omului întru toate ale sale, urmând să se dezvolte, după înfiripare.” Tot aici, termenul „iesle”: „Construcție asemănătoare cu un jgheab, într-un grajd, în care se pune hrană animalelor. Într-o iesle a fost așezat la nașterea Sa, la Betleem, Mântuitorul lumii. Cuvântul iesle, în română, a fost împrumutat din slavă - јасли/јаслa (iasli, iasla). Forma dintru început a termenului dat: jědsli/jědsla; jadsli/jadsla. De la a mânca - (да) јаде (sl.).”
Fiu de cățea
În continuare, un cuvânt socotit a avea origine necunoscută – „oropsit”: „Cu sensul de copil părăsit, fără familie, neîngrijit; asuprit, sărman, prăpădit, prigonit, urgisit, bătut de soartă etc. Termen de origine persană (ruspī), intrat în română pe filieră turcă. Orospu (tc.) - prostituată, femeie (măritată, ori care a fost măritată) care desfrânează, făcând ca asupra copiilor ei să fie așezată o adevărată pecete, aceștia fiind respinși de societate. Printre primele consemnări ale termenului dat în turcă: «Ki bu rūspī-zādeyi kim büyütdi? (Cine a crescut pe acest fiu de desfrânată/ copil oropsit?» [Fahrî (şair), Hüsrev ü Şirin terc., 1367]. În Meninski, Thesaurus, 1680: oruspī - desfrânată. În turca balcanică, pe lângă orospu, și oropsu - desfrânată. Preluat în română ca oropsî/t. Folosit în expresia fiu/ copil (çocuğu, tc.) de desfrânată/ cățea la turci, bulgari, români. Orospia (dialectal, oropsia, uruspia), bg. - femeie desfrânată.”
Godină de la sud de Dunăre
Iată și un cuvânt care să ne/vă țină de cald în această iarnă - godin/godină: „Godinul este o sobă metalică, cilindrică (folosită adeseori în iernile geroase, ìn perioada comunistă, pe șantiere, dar și în unele gospodării sărace). Dezavantajul folosirii acesteia consta în faptul că de îndată ce focul se stingea soba se răcea în puține minute. Godinul este creația industriașului și scriitorului francez Jean-Baptiste André Godin (1817-1888). Compania de încălzitoare ceramice și de fontă pe care acesta a creat-o există și astăzi. Godină, termen auzit des la vecinii bulgari de Anul Nou (Nova Godină), a fost reținut de români pentru purceii crescuți vreme de aproape un an (godină), ce urmau a fi sacrificați de sărbători (de asemenea, godin, godac). Exista chiar adresarea godină - atunci când un porc tânăr era certat de gospodar.”
Luciri de pepene
Mai mult: „Pepenele cu coaja netedă se mai numește în unele părți, la noi, godina - de la bulgarul dinia/ dina (pepene). Prima parte a termenului, cel mai probabil, datorată unui regionalism (de la lucios, neted) din ținutul șop - vestit pentru grădinarii săi ce treceau adesea la nord de Dunăre.”
Nume cu înțeles uitat
Sorin – cel ales din Soare
„Nume des întâlnit la noi. Din Soare. Ultimul, până de curând, nume de Botez și el, ajuns, în timp, nume de familie. Asemenea numelor-urare, ori date cu anumite prilejuri (nume de flori, de pildă: Bujor, Viorica, Garofița), de păsări (Păun, Păunița), fructe (Călina), de astre (Steluța) etc., numele de Soare este primit de pruncii de la noi și de la sud de Dunăre (Slăncio, Slănko - din slănțe (bg.) =soare) de mai multe veacuri. Ca nume-urare avea înțelesul: nou-născutul să fie luminos precum soarele, să strălucească în viața lui prin frumusețe și virtute ca un mic soare. Cel mai adesea însă el era dat copiilor născuți de Paști, ori în Săptămâna Luminată, asemenea numelor de Pascu (de la Paști, astăzi ajuns nume de familie) și Lambru - Λαμπρή (gr.) = Paște (λαμπρός = strălucit). Un nume al luminii pascale în Ortodoxia noastră.”
Fandarac – un infanterist celest
„În trecut, la noi, și Făndărac. Provenit din termenul grecesc fandaros (Φαντάρος) - infanterist, soldat. Infanteria, în greacă, din secolul al XVI-lea mai ales, va fi numită Fandaria (Φανταρία). Fandaracul era, așadar, membru al acestui corp militar. Păstrat pentru puțină vreme la noi pentru infanterist. Dialectal, în bulgară (ținutul șop, regiunea Mezdra și sudul Basarabiei): fandarac (фандарак) - caier de nori care mărșăluiește pe cer. Un infanterist celest...”
Intotero – un fel de Teodorescu
„Nume de origine italiană. Auzit des la noi, în ultima vreme, purtat fiind de noul ministru al Culturii din guvernul Ciolacu 2. La origine, un nume grecesc, ajuns în timp a fi purtat de italieni. Întâlnit, în decursul timpului, în sudul Italiei, în provincia Bari și la Veneția. Provenit din numele Teodoro. Cunoscând mereu prefaceri - din Evul Mediu până la începutul secolului al XVIII-lea: Totulo (Veneția), Todero, Todaro, Tuoterus, Tuotero, Totero, Tuoteruz. Venețian friulan - Totero. Intotero, prin particula in, asemenea altor nume italiene, are semnificația: din căsătoria cu un Totero, descendent al lui Totero. Așadar, un fel de Teodorescu românesc. Că unora le sună în urechi precum Intertoto, de pildă, e o altă poveste.”
Sarmale „de la mama lor” (turcești)
La final, câteva lămuriri alocate termenului „sarmale” (mai aveți prin frigider?), „sarmale de la mama lor”, cum prompt le-a numit etnologul Gheorghiță Ciocioi. Nu fără să ne explice: „Turcii preferă frunza de viță-de-vie la sarmale. Și carnea de oaie (miel). Uneori, de vită sau de pește. Cuvântul sarma, în turcă, provine din verbul saru - a înfășura, definiția pentru sarma în marile lexicoane turcești fiind: «carne tocată înfășurată în frunze de viță-de-vie».” Și cum la români nu-i niciodată târziu pentru o rețetă originală, iată una, oferită cu generozitate de Gheorghiță Ciocioi:
Frunze de viță-de-vie în funcție de numărul de sarmale dorite (frunzele pot fi și murate)
2 cepe de apă potrivite ca mărime
400 g. de carne tocată (nici prea grasă, nici prea slabă)
2 coaste mici de miel de pus în oală
1 pahar de bulgur (grâu râșnit) pentru amestec
1 cană de orez
pătrunjel, mărar, mentă - verzi.
1 lingură de pastă de tomate
sare, piper negru
1 pahar cu apă încălzită
Se pun felii de lămâie printre sarmale.
Se fierb la foc mărunt.
Pofte bune!
„Termenul șorici este împrumutat de la sârbi (nu și metoda de preparare a șoriciului, de aici încurcăturile legate de etimologie).”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„În sârbă, čvarici/ čvarci (civariți/ civarți) se referă... la jumări, resturile de după topirea slăninei. Tot resturi era socotită însă și pielea de pe slănină, de pe carnea mai grasă, ori mai slabă, de porc.”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„La sârbi, la topirea slăninei (nu atât de grabnic, ca la noi, la tăiere), parte din pielea porcului era fie pârlită sau opărită pentru a putea fi consumată (friptă pe jar, prăjită, fragedă), fie intra la topit, ajungând totuna cu jumările.”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Apa de foc, în vechea cehă, va da paléna voda - de aici numele băuturii tari, cunoscută drept pálenka (cehă)/ pălincă (de la pálit /zapálit - a (se) aprinde.”, Gheorghiță Ciocioi
„Cuvântul sarma, în turcă, provine din verbul saru - a înfășura, definiția pentru sarma în marile lexicoane turcești fiind: «carne tocată înfășurată în frunze de viță-de-vie».”, Gheorghiță Ciocioi
››› Vezi galeria foto ‹‹‹