România se confruntă cu un deficit bugetar uriaș, cu o creștere a costurilor cu datoria publică și cu o economie încetinită care riscă poate chiar intrarea în recesiune. Este esențial ca guvernul să adopte politici publice și măsuri fiscale echilibrate, care să nu împovăreze și mai mult economia.
Reechilibrarea bugetară trebuie să fie graduală și bine planificată, evitând măsurile populiste cu efecte negative pe termen lung. Una dintre cele mai mari greșeli pe care guvernul ar putea să le facă este să impună măsuri cu efecte imediate, dar cu consecințe negative pe termen lung, căzând astfel într-o așa-zisă capcană a efectului de bumerang al propriilor măsuri. Lăcomia de a rezolva rapid problemele fiscale poate conduce la politici ce par soluții salvatoare pe termen scurt, dar care se transformă în veritabile capcane pe termen lung. Efectul de bumerang al acestor măsuri poate deveni devastator, afectând nu doar economia, ci și stabilitatea socială.
Un exemplu al acestor măsuri cu efect de bumerang este creșterea excesivă a taxelor și impozitelor, supraîmpovărarea regimului fiscal. La prima vedere, majorarea taxelor și impozitelor poate părea o soluție rapidă pentru creșterea veniturilor bugetare. Dar o creștere abruptă a sarcinilor fiscale descurajează investițiile, deoarece companiile și investitorii devin reticenți să își plaseze capitalul într-o economie caracterizată de o povară fiscală excesivă. Această frână pusă investițiilor se traduce, în final, printr-un ritm mai lent de dezvoltare economică și printr-o scădere a numărului locurilor de muncă disponibile. Iar pe termen mediu și lung, statul ajunge să colecteze mai puțin la bugetul public de la o economie pe care singur a împins-o pe o pantă descrescătoare.
În mod similar, reducerile bruște ale cheltuielilor de capital, deși pot părea necesare pentru a reduce deficitele bugetare, pot avea consecințe nefaste pe termen lung. Cheltuielile de capital sunt un factor de dezvoltare economică; investițiile publice strategice în infrastructură, educație, sănătate și în tehnologiile moderne ce contribuie la tranziția energetică sunt prioritare pentru stimularea creșterii economice și îmbunătățirea calității vieții cetățenilor, sunt motoarele unei economii sustenabile.
Dacă este cu adevărat preocupat de dezvoltarea economiei, guvernul are datoria de a promova proiectele de investiții ce se realizează deopotrivă cu bani publici, cu fonduri europene sau prin parteneriat public-privat. Sacrificarea acestor cheltuieli vitale poate duce la un declin al calității vieții și la pierderea competitivității pe termen lung. O infrastructură deteriorată, un sistem educațional subfinanțat, servicii de sănătate precare sau industrii uzate moral și neeficiente economic afectează direct productivitatea și atractivitatea economică a unei țări.
Este esențial ca guvernul să adopte politici fiscale echilibrate, care să nu descurajeze investițiile și să nu afecteze negativ sectoarele esențiale ale economiei. Investițiile în infrastructură, educație și sănătate, precum și cele destinate procesului de tranziție energetică nu trebuie să fie sacrificate, ci dimpotrivă, trebuie să fie prioritizate. Acestea constituie baza pe care se poate construi o economie robustă și competitivă, capabilă să facă față provocărilor viitorului.
Prosperitatea națională și a cetățenilor nu poate fi obținută prin „heirupism” de politici publice, dezmăț bugetar și lăcomie fiscală. Bugetul public trebuie curățat de cheltuielile inutile sau ineficiente. Aceasta include eliminarea subvențiilor nejustificate, limitarea cheltuielilor administrative și aplicarea unor standarde stricte de cost în toate achizițiile publice, de la fiecare administrație publică comunală până la cea mai înaltă autoritate statală.
România are nevoie de eficiență în administrație. Reducerea numărului de angajați din administrație și alinierea salariilor la performanță sunt măsuri esențiale. Un aparat administrativ supradimensionat sufocă resursele publice și afectează și percepția cetățenilor asupra modului în care este utilizat bugetul statului.
Apoi, companiile de stat trebuie să fie supuse unor reforme profunde care să elimine practicile ineficiente și să le alinieze la standardele de performanță ale companiilor private.
Iar creșterea veniturilor prin măsuri fiscale echitabile trebuie să ia locul majorării generale a impozitelor. Guvernul trebuie să prioritizeze reducerea evaziunii fiscale și extinderea bazei de impozitare, în timp ce adoptarea unor măsuri care să stimuleze conformarea voluntară, precum digitalizarea sistemului fiscal, poate contribui semnificativ la creșterea veniturilor fără a afecta negativ economia.
În concluzie, guvernul trebuie să evite tentația măsurilor fiscale pripite și să adopte strategii pe termen ceva mai lung, care să asigure stabilitatea și dezvoltarea sustenabilă.
Pe scurt, trebuie să se ferească de capcana efectului de bumerang.