VIDEO Claudiu Târziu anunță oficial că își lansează partid, „Acțiunea Conservatoare”. Ce planuri are cu foștii membri din POT și AUR - HotNews.ro

VIDEO Claudiu Târziu anunță oficial că își lansează partid, „Acțiunea Conservatoare”. Ce planuri are cu foștii membri di
📅 2025-05-21

Co-fondatorul și fost co-președinte al AUR, Claudiu Târziu, a anunțat oficial miercuri, 21 mai, că va lansa la finalul lunii iunie o nouă mișcare politică, numită „Acțiunea Conservatoare”. Târziu afirmă că inițiativa nu va fi un „refugiu pentru migranți politici”, dar susține că proiectul va rămâne deschis pentru „oameni de caracter și specialiști care împărtășesc valorile conservatoare” și care pot contribui la reconstrucția unui pol de dreapta autentic.

„Este un pas firesc într-o misiune pe care mi-am asumat-o cu peste două decenii în urmă și pe care nu am abandonat-o nicio clipă. Voi sluji națiunea română, tradiția și reperele ei identitare până când o nouă generație de patrioți va prelua responsabilitatea pentru viitorul acestei țări”, a spus Claudiu Târziu, într-un clip video transmis pe pagina lui de Facebook.

„Decizia mea nu este una de moment. Am planificat-o cu atenție și am hotărât să o anunț după alegeri tocmai pentru a nu fi confundată cu vreun interes electoral. În timp ce unii își numără câștigurile sau își ling rănile după eșecuri, eu cred că acum este momentul cel mai bun pentru reconstrucție”, a continuat fostul co-președinte al AUR.

El spune că noua formațiune va fi „conservatoare în valori și hotărâtă în fapte”, diferită de populismul și extremismul pe care le respinge: „Credem în Dumnezeu, familie și libertate. Nu venim pe scena politică pentru a face act de prezență, ci pentru a da sens și direcție istorică prezenței noastre.”

Târziu susține că mișcarea va porni „de la zero, cu structuri bine definite” și că va respinge migrația politică oportunistă.

„Nu vom fi niciodată refugiul preferat al migranților politici și nici destinația temporară a liderilor de profesie în căutarea de vehicule electorale”, afirmă acesta.

Anterior acestui anunț, Claudiu Târziu a declarat pentru HotNews.ro că nu a avut discuții cu foști membri ai Partidului Oamenilor Tineri (POT), care au demisionat în masă în ultimele zile, dar spune că nu exclude o eventuală colaborare, dacă aceștia se regăsesc în valorile mișcării pe care o inițiază.

„Las ușa deschisă tuturor celor care au calitățile necesare și vor să se alăture acestui demers. Din punctul ăsta de vedere, probabil multă lume s-a gândit că aș putea să îi aduc pe cei care au plecat de la POT sau și pe alții care urmează să plece de prin alte partide. Eu nu mi-am propus sa trag de mânecă pe cineva. Pur și simplu am anunțat ce vreau să fac. Principiile sunt foarte clare, orientarea este iarăși limpede, conservatoare, nu populistă, nu extremistă, nu stângista. Un partid, o mișcare conservatoare, de dreapta, în care cine se regăsește și are calitățile necesare va putea să lucreze”, a explicat Târziu pentru HotNews.ro.

Întrebat dacă se așteaptă la plecări din AUR, Claudiu Târziu a spus că este convins că „vor pleca, cu siguranță”, și a argumentat că mulți dintre actualii parlamentari au realizat între timp că „partidul a deviat de la drumul pe care a pornit inițial, de la principiile și valorile pe care și le-a asumat”.

„S-a transformat dintr-un partid conservator de dreapta într-unul populist de stânga. Probabil au rămas până acum ca să nu vicieze în vreun fel campania la prezidențiale a liderului partidului. Acum nu îi mai ține nimic”, a declarat Târziu. Acesta a precizat că unii dintre foștii colegi „și-au manifestat deja intenția de a intra în proiectul pe care l-am inițiat”, dar că „trebuie să facă dânșii pașii”. „Nu forțez pe nimeni, nu îndemn pe nimeni. Dacă oamenii cred că pot să slujească această cauză națională dintr-o altă formațiune decât AUR, sunt bineveniți.”

Claudiu Târziu anunțase în luna aprilie că pleacă din AUR și că intenționează să formeze un nou partid, după alegerile prezidențiale din mai.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri hotnews

Rusia a spionat granițele Europei, inclusiv ale României. GRU a compromis mii de camere pentru a urmări ajutorul trimis Ucrainei

Rusia a încercat să pirateze și să acceseze camerele de supraveghere de la mai multe frontiere, pentru a spiona și a perturba fluxul de ajutor occidental care intră în Ucraina, au afirmat serviciile de informații…

În prima noapte de arest, primarul din Sinaia a ajuns la spital

Primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea, a fost transportat miercuri seară la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, au declarat sursele Agerpres, sursele News.ro și cele ale publicației locale Câmpina TV. Tot miercuri, dar mai devreme, Curtea…

SUA acceptă, oficial, avionul de lux oferit de Qatar pentru a fi transformat în noul Air Force One al lui Trump

Statele Unite au acceptat un avion de tip Boeing 747, oferit cadou de Qatar, iar Forțele Aeriene au fost solicitate să găsească rapid o soluție pentru modernizarea acestuia, astfel încât să poată fi folosit ca…

Rusia susține că a doborât miercuri sute de drone ucrainene. Aeroporturi din Moscova închise pentru scurtă vreme

Rusia a anunțat, miercuri, că sistemele sale de apărare au doborât peste 260 de drone ucrainene, dintre care unele ce se apropiau de Moscova, iar aeroporturile capitalei au fost închise pentru scurt timp pentru a…

„Watergate” la Palatul Élysée: Biroul lui Macron, acuzat de mușamalizare la nivel înalt în scandalul apei Perrier

Cunoscuta marcă franceză de apă minerală Perrier, deţinută de Nestlé Waters, se află în centrul unui scandal care ameninţă să se extindă şi să atingă cele mai înalte niveluri ale guvernului francez, scrie Politico, notând,…

VIDEO Scenă tensionată la Casa Albă: Ce imagini l-a pus Trump pe Ramaphosa să vadă / Liderul sud-african: „Aș vrea să știu unde e locul acela”

Donald Trump l-a luat prin surprindere miercuri pe președintele Africii de Sud în timpul unei întâlniri la Casa Albă, difuzând un videoclip care pretindea că ar demonstra existența unui „genocid” împotriva populației albe din această…

SuperLiga: Cu ce amendă s-a ales Rapid, după meciul cu Dinamo. Echipa din Giulești, fără suporteri la partida cu ‘U’ Cluj

Comisia de Disciplină din cadrul FRF a decis miercuri sancționarea echipei de fotbal Rapid București cu penalitate sportivă de 60.000 de lei și interzicerea prezenței suporterilor la partida din ultima etapă a play-off-ului Superligii, la…

Cristian Tudor Popescu spune că George Simion le aruncă votanților săi „câte un os de ros sau câte o cană de sânge ca să-i întărâte”: „Se pretind «românoși»”

Cristian Tudor Popescu i-a criticat pe George Simion și pe votanții săi, miercuri, pe B1 TV, și a spus că oamenii care răspândesc „manipulări pe TikTok” se pretind a fi patrioți „fără să aibă habar…

Varșovia protestează față de pagubele aduse unui cimitir militar polonez din Rusia. „O încercare de a interveni în alegerile prezidențiale din Polonia”

Polonia a protestat, miercuri, față de înlăturarea simbolurilor militare dintr-un cimitir polonez din Rusia, o mișcare pe care Varșovia a criticat-o drept „provocare” și tentativă de ingerință în alegerile prezidențiale poloneze, relatează AFP. Poliția secretă…

VIDEO Claudiu Târziu anunță oficial că își lansează partid, „Acțiunea Conservatoare”. Ce planuri are cu foștii membri din POT și AUR

Co-fondatorul și fost co-președinte al AUR, Claudiu Târziu, a anunțat oficial miercuri, 21 mai, că va lansa la finalul lunii iunie o nouă mișcare politică, numită „Acțiunea Conservatoare”. Târziu afirmă că inițiativa nu va fi…

Good News

Only good and positive news.