Șantierul naval Damen Mangalia disponibilizează 20% din personal - HotNews.ro

Șantierul naval Damen Mangalia disponibilizează 20% din personal - HotNews.ro
📅 2024-12-18

Conducerea șantierului naval Damen Mangalia a anunțat că va disponibiliza, din februarie, 295 dintre angajații companiei, însemnând 20% din total.

„Procesul începe acum, dar măsura va fi aplicată în februarie. Vor fi plătiți până atunci și vor primi salarii compensatorii”, a declarat, pentru HotNews.ro, Sofien Lamiri, director general al Damen Shipyards Mangalia.

Potrivit acestuia, personalul actual al șantierului necesită cel puțin aproximativ 2 milioane de ore de producție pe an pentru a putea fi susținut.

„Am făcut deja eforturi considerabile pentru a reduce costurile legate de operațiunile șantierului naval, dar încărcarea actuală este reprezentată în principal de proiecte de reparații navale care nu asigură mai mult de 20.000 de ore de producție fiecare. Ajungem la necesitatea reducerii costurilor personale pe lună”, a continuat el.

„Acum am ajuns la limitele noastre”, spune șeful Damen Mangalia

Costurile cu personalul reprezintă 80% din costurile curente de exploatare ale șantierului naval.

Lamiri a arătat că, timp de șase luni de la intrarea în insolvență, compania a reușit să păstreze tot personalul și a plătit toate salariile.

Șantierul naval Damen Mangalia a intrat în insolvență în vara acestui an, după ce, anul trecut, statul a redevenit acționar majoritar al companiei.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri hotnews

fanatik.ro: Cum au fost protejați noii lideri din Mișcarea Legionară. Magistrații, în urmă cu un an, despre site-ul vizat azi de CNA: ”Conține doar informații istorice”

CNA încearcă să elimine conținutul ilegal din publicațiile online cu caracter legionar. Până acum, autoritățile au părut mai degrabă că-i protejează pe cei din Mișcarea Legionară. Mai multe plângeri penale, care au vizat activitatea unor…

Coaliția PSD-PNL-UDMR, despre condițiile puse de USR: „Un pretext de a se disocia de un proiect comun de guvernare”

Liderii PSD, PNL și UDMR, la care se adaugă reprezentanți ai minorităților, au afirmat că va trata „cu seriozitate” lista de opt condiții puse de USR pentru intrarea la guvernare însă susțin că aceasta este…

Scandal de mare corupție în Letonia. Costurile unui proiect au fost majorate de la 6 la 24 de miliarde de euro

Procurorii letoni au anunţat miercuri că au deschis o anchetă cu privire la presupuse deturnări de fonduri de către responsabilii unui important proiect feroviar ce urmează să lege ţările baltice şi Polonia, transmite AFP, preluată…

În mod cert Moscova poate lucra cu administraţia Trump, dă asigurări adjunctul lui Lavrov

Rusia cu siguranţă poate lucra cu administraţia Donald Trump după ce preşedintele ales al SUA va prelua luna viitoare mandatul la Casa Albă, a declarat miercuri viceministrul rus de externe, Serghei Riabkov. Riabkov, adjunctul ministrului…

Nigel Farage anunţă negocieri cu Elon Musk pentru finanţarea partidului său eurofob. „Doreşte să ne ajute”

Deputatul britanic Nigel Farage, care conduce partidul de extremă dreapta Reform UK, a declarat miercuri că va purta negocieri pentru finanţarea formaţiunii sale politice cu Elon Musk, miliardarul american apropiat de preşedintele ales Donald Trump,…

UE introduce etichete pentru biletele de avion. Ce vor indica acestea călătorilor

Comisia Europeană a adoptat, miercuri, un regulament de instituire a unei etichete a emisiilor generate de zboruri (FEL), care oferă o metodologie clară şi fiabilă pentru calcularea emisiilor generate de zboruri, informează un comunicat de…

Grecia pune condiții Albaniei pentru aderarea la Uniunea Europeană. Ce solicită guvernul de la Atena

Grecia va susţine Albania în candidatura sa de aderare la Uniunea Europeană, ce durează de zece ani, cu condiţia ca Tirana să respecte drepturile minorităţii sale greceşti, a declarat miercuri premierul elen Kyriakos Mitsotakis, transmite…

Filmul tragediei petrecute la minus 20 de grade, duminică, în Bucegi. Cum o postare a Salvamont a iscat un conflict între victime și salvatorii de pe vârful Leaota

Un om a murit duminică, pe vreme proastă, în Bucegii Meridionali, în zona vârfului Leaota. Afară era vânt de 150 de km/h, minus 20 de grade, spun salvamontiștii, care susțin că i-au avertizat pe turiști…

„Aici a fost Rusia”. Pentru prima dată, Klaus Iohannis numește statul care a intervenit în alegerile din România. Cum argumentează

În comunicările publice ale CSAT și ale autorităților române se menționa că „un actor statal”, care nu era numit explicit, a intervenit în alegerile prezidențiale din România. Prezent la Bruxelles, la summitul UE, Klaus Iohannis…

Cazul băiatului de 16 ani mort la spitalul din Târgu Jiu, unde un chirurg a refuzat să îl opereze: Medicul urgentist nu a trecut în fişă starea pacientului şi nu i-a informat pe medicii de gardă

Ancheta declanşată la Spitalul Judeţean Târgu Jiu după ce un băiat de 16 ani a murit arată că un medic de urgenţă, angajat al UPU-SMURD, nu a trecut în fişa pacientului temperatura acestuia, data şi…

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.