Procurorii Turciei au dispus o a treia inculpare împotriva lui Ekrem Imamoglu, primar în Istanbul și posibil contrancandidat al președintelui Recep Tayyip Erdogan, pentru remarcile prin care l-a criticat pe procurorul orașului, se arată în rechizitoriu și în relatările presei locale, potrivit Reuters.
Rechizitoriul, prin care procurorii caută să îl trimită pe Imamoglu în spatele gratiilor și să îi interzică să mai facă politică, este descris de primar – ca spețele anterioare care l-au vizat – ca fiind parte a unei campanii de „hărțuire judiciară” a figurilor din opoziție, o acuzație pe care guvernul lui Erdogan o neagă. Edilul a promis că va continua „să lupte împotriva injustiției”.
AFP amintește că Imamoglu, cel mai popular lider din opoziția țării, este vizat de două investigații deschise în acest an, pe lângă alte dosare în curs. Dacă va fi condamnat și trimis la închisoare, actualul primar al Istanbulului nu va putea să candideze la următoarele alegeri prezidențiale, cele din 2028. Sondajele de opinie din prezent spun că edilul l-ar învinge pe Erdogan.
De această dată, procurorii au cerut condamnarea primarului la 7 ani și 4 luni de închisoare pentru amenințare și insulte la adresa unui funcționar public, precum și pentru vizarea persoanelor implicate în lupta pentru combaterea terorismului, se arată în rechizitoriul consultat de Reuters.
Cel mai recent dosar, susține Imamoglu, arată că Erdogan nu are curajul să se prezinte în fața electoratului în alegeri. Primarul Istanbulului îl acuză pe președinte că vrea să rămână la conducerea țării prin „jocuri de birou”.
„Poporul nostru nu mai arată nicio considerație pentru cei care nu arată nici cea mai mică atenție față de democrație și de dreptul de a alege”, a declarat Ekrem Imamoglu într-un mesaj pe X.
Ca parte din investigație, Imamoglu a dat o declarație în fața procurorilor vinerea trecută, în care susține că pur și simplu și-a exercitat dreptul la liberă exprimare.
Prima inculpare din acest an a venit ca urmare a criticilor pe care le-a lansat la adresa mai multor dosare deschise împotriva municipalităților conduse de partidele din opoziție, inclusiv de formațiunea sa, Partidul Republican al Poporului (CHP).