Alegerile au trecut și speram că mă pot întoarce ușor la viața mea de dinainte. Dar mă urmăresc ura și disprețul care au răzbătut în această perioadă în mediul online. Atât de pregnante ca fumul de țigară din cluburile de noapte de demult, care îți intra în ochi, în nas și în tot corpul de nu-ți doreai altceva decât să fugi de acolo. Am citit mesaje pline de venin scrise de bărbați și femei deopotrivă, am citit blesteme care mi-au dat fiori reci pe șira spinării. Cel mai rău m-au cutremurat mesajele scrise de mame pentru alte mame.
Imediat după anunțarea rezultatelor alegerilor, mesajele de susținere pentru un candidat sau altul în social media au fost înlocuite fie cu mesaje de bucurie, fie cu injurii și blesteme. Rețelele sociale au devenit, în doar câteva ore, terenul unei polarizări extreme, în care nu mai există nicio cale de mijloc. Ori ești cu „ai mei”, ori ești trădător. Această furie colectivă nu mai are nevoie de algoritmi ca să se răspândească: e alimentată organic, din om în om, ca o epidemie de dispreț.
Înțeleg furia, nu și răutatea
Anul 2025 ne arată că furia colectivă are o voce tot mai sonoră online, acolo unde filtrele sociale dispar, iar impulsul de a lovi în celălalt devine mai puternic decât dorința de a înțelege. Supărarea este de înțeles. Când îți pui toate speranțele într-un om care îți promite salvarea, iar el dă greș, eșecul lui devine eșecul tău. Pot să înțeleg frustrarea și durerea. Este normal să îți exteriorizezi suferința, să plângi, poate să mai arunci și câte o sudalmă fără o țină anume. Doar așa, de nervi. O facem cu toții. Și totuși, ar trebui să existe o limită.
Citește continuarea articolului AICI.