Nicolas Sarkozy, condamnat definitiv pentru corupţie. Fostul președinte al Franţei va trebui să poarte timp de un an brăţară electronică - HotNews.ro

Nicolas Sarkozy, condamnat definitiv pentru corupţie. Fostul președinte al Franţei va trebui să poarte timp de un an bră
📅 2024-12-18

Curtea de Casaţie a Franţei, cea mai înaltă jurisdicţie franceză, a respins miercuri recursul fostului preşedinte al Republicii, Nicolas Sarkozy, pentru corupţie şi trafic de influenţă, făcând astfel definitivă condamnarea lui la un an de monitorizare cu ajutorul unei brăţări electronice, o premieră pentru un fost şef al statului francez, transmit France Presse și Agerpres.

Această pedeapsă, care fusese suspendată până la decizia Curţii de Casaţie, devine acum aplicabilă, astfel încât Sarkozy va fi convocat în faţa unui judecător care va stabili termenii purtării brăţării electronice.

Nicolas Sarkozy „se va conforma, evident, sancţiunii pronunţate care este de acum definitivă”, a declarat pentru AFP avocatul său, Patrice Spinosi.

Însă, „în paralel, el va sesiza în săptămânile următoare Curtea Europeană (a Drepturilor Omului, CEDO), aşa cum este de acum în drept să o facă, pentru a obţine garantarea drepturilor pe care judecătorii francezi i-au negat-o”, a adăugat avocatul.

Această condamnare definitivă pronunţată de Curtea de Casaţie intervine cu puţin înainte ca Sarkozy să compară, începând din 6 ianuarie şi timp de patru luni, la Paris, într-un caz de suspiciuni de finanţare libiană a campaniei sale prezidenţiale din 2007.

Traficul de influenţă

În dosarul tranşat miercuri, Nicolas Sarkozy a fost condamnat în primă instanţă pe 1 martie 2021, apoi în apel pe 17 mai 2023, inclusiv la o interdicţie de 3 ani de a fi ales.

De fiecare dată, fostul preşedinte a fost găsit vinovat că a încheiat în 2014, împreună cu avocatul său de atunci, Thierry Herzog, un „pact de corupţie” cu Gilbert Azibert, înalt magistrat la Curtea de Casaţie, în schimbul unui post onorific în Monaco.

Scopul era ca Azibert să transmită informaţii şi să încerce să influenţeze în cazul unui recurs formulat de Sarkozy în afacerea Bettencourt, de donaţii acordate partidului de dreapta UMP de către moştenitoarea grupului L’Oréal, Liliane Bettencourt (decedată în 2017), şi în care justiţia a abandonat între timp urmărirea penală.

Clamându-şi încă de la început nevinovăţia, Sarkozy, Herzog şi Azibert au depus recursuri, asupra cărora s-a pronunţat miercuri Curtea de Casaţie.

În faţa acestei Curţi, care controlează aplicarea corectă a dreptului şi nu fondul dosarelor, avocaţii au contestat mai ales legalitatea ascultărilor aflate în centrul dosarului.

Avocatul Patrice Spinosi a invocat o hotărâre a CEDO de pe 16 iunie 2016, argumentând că „Nicolas Sarkozy nu poate fi condamnat penal pe baza unor discuţii pe care le-a avut cu avocatul său”, întrucât acestea nu pot fi „utilizate împotriva sa”.

În 2025, Curtea de Casaţie se va pronunţa asupra contestaţiei lui Sarkozy la condamnarea sa la un an de închisoare, dintre care şase luni cu executare, pentru cheltuieli excesive în campania prezidenţială pierdută din 2012.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri hotnews

fanatik.ro: Cum au fost protejați noii lideri din Mișcarea Legionară. Magistrații, în urmă cu un an, despre site-ul vizat azi de CNA: ”Conține doar informații istorice”

CNA încearcă să elimine conținutul ilegal din publicațiile online cu caracter legionar. Până acum, autoritățile au părut mai degrabă că-i protejează pe cei din Mișcarea Legionară. Mai multe plângeri penale, care au vizat activitatea unor…

Coaliția PSD-PNL-UDMR, despre condițiile puse de USR: „Un pretext de a se disocia de un proiect comun de guvernare”

Liderii PSD, PNL și UDMR, la care se adaugă reprezentanți ai minorităților, au afirmat că va trata „cu seriozitate” lista de opt condiții puse de USR pentru intrarea la guvernare însă susțin că aceasta este…

Scandal de mare corupție în Letonia. Costurile unui proiect au fost majorate de la 6 la 24 de miliarde de euro

Procurorii letoni au anunţat miercuri că au deschis o anchetă cu privire la presupuse deturnări de fonduri de către responsabilii unui important proiect feroviar ce urmează să lege ţările baltice şi Polonia, transmite AFP, preluată…

În mod cert Moscova poate lucra cu administraţia Trump, dă asigurări adjunctul lui Lavrov

Rusia cu siguranţă poate lucra cu administraţia Donald Trump după ce preşedintele ales al SUA va prelua luna viitoare mandatul la Casa Albă, a declarat miercuri viceministrul rus de externe, Serghei Riabkov. Riabkov, adjunctul ministrului…

Nigel Farage anunţă negocieri cu Elon Musk pentru finanţarea partidului său eurofob. „Doreşte să ne ajute”

Deputatul britanic Nigel Farage, care conduce partidul de extremă dreapta Reform UK, a declarat miercuri că va purta negocieri pentru finanţarea formaţiunii sale politice cu Elon Musk, miliardarul american apropiat de preşedintele ales Donald Trump,…

UE introduce etichete pentru biletele de avion. Ce vor indica acestea călătorilor

Comisia Europeană a adoptat, miercuri, un regulament de instituire a unei etichete a emisiilor generate de zboruri (FEL), care oferă o metodologie clară şi fiabilă pentru calcularea emisiilor generate de zboruri, informează un comunicat de…

Grecia pune condiții Albaniei pentru aderarea la Uniunea Europeană. Ce solicită guvernul de la Atena

Grecia va susţine Albania în candidatura sa de aderare la Uniunea Europeană, ce durează de zece ani, cu condiţia ca Tirana să respecte drepturile minorităţii sale greceşti, a declarat miercuri premierul elen Kyriakos Mitsotakis, transmite…

Filmul tragediei petrecute la minus 20 de grade, duminică, în Bucegi. Cum o postare a Salvamont a iscat un conflict între victime și salvatorii de pe vârful Leaota

Un om a murit duminică, pe vreme proastă, în Bucegii Meridionali, în zona vârfului Leaota. Afară era vânt de 150 de km/h, minus 20 de grade, spun salvamontiștii, care susțin că i-au avertizat pe turiști…

„Aici a fost Rusia”. Pentru prima dată, Klaus Iohannis numește statul care a intervenit în alegerile din România. Cum argumentează

În comunicările publice ale CSAT și ale autorităților române se menționa că „un actor statal”, care nu era numit explicit, a intervenit în alegerile prezidențiale din România. Prezent la Bruxelles, la summitul UE, Klaus Iohannis…

Cazul băiatului de 16 ani mort la spitalul din Târgu Jiu, unde un chirurg a refuzat să îl opereze: Medicul urgentist nu a trecut în fişă starea pacientului şi nu i-a informat pe medicii de gardă

Ancheta declanşată la Spitalul Judeţean Târgu Jiu după ce un băiat de 16 ani a murit arată că un medic de urgenţă, angajat al UPU-SMURD, nu a trecut în fişa pacientului temperatura acestuia, data şi…

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.