Ministrul Educaţiei, Daniel David, a dezvăluit marți seară că au existat discuţii în care s-a vehiculat ideea ca salariul unui profesor debutant din învăţământul preuniversitar să fie egal cu salariul mediu pe economie. Oficialul guvernamental a precizat că înţelege nemulţumirile profesorilor, subliniind că societatea este cea care „a împins educaţia în umbră”, și a punctat că „legea salarizării trebuie să îi pună pe grilă” pe angajații din Educație „acolo unde merită”.
„Sistemul este nemulţumit şi, într-un fel, le înţeleg această nemulţumire. În acelaşi timp încerc să discut şi cu sindicatele şi cu alţii reprezentanţi din sistem pentru a avea o abordare strategică. Noi am ajuns, în zona educaţiei, să tot cerem salarii, în condiţiile în care salariile nu sunt rezonabile din mai multe motive. Societatea, efectiv, a împins educaţia în umbră. Cândva, educaţia era calea principală spre succesul social. În timpul revoluţiilor industriale prin care trecem, în timpul apariţiei reţelelor sociale, noi am considerat că nu mai avem nevoie de educaţia în varianta clasică, ne educăm noi singuri citind, uitându-ne pe nu ştiu ce reţele de socializare şi am împins educaţia în umbră”, a afirmat Daniel David, la Digi24, potrivit News.ro.
„În acelaşi timp, cumva, decenţa – şi am curajul să spun acest lucru – decenţa oamenilor din sistem, care de multe ori veneau să ceară lucruri când le-a ajuns cuţitul la os, a fost interpretată prost de către politicieni. Şi de aceea, atitudinea mea şi discuţia pe care o am cu ei este: «hai să gândim strategic»”, a adăugat ministrul.
El a mai spus că „este o nevoie extraordinar de mare în sistemul educaţiei pentru că cei mai buni absolvenţi din universităţi încep să nu mai vină în zona preuniversitară”, iar, pe de altă parte, societatea trebuie să spună dacă valorizează statutul de profesor.
„Şi dacă îl valorizezi şi vrei să readuci educaţia în centrul discursului public – că uite ce-am păţit când am marginalizat-o – atunci trebuie să fie un salariu decent, pe măsura rolului social pe care vrei să-l dai acestei profesii”, a precizat ministrul.
Daniel David a dezvăluit că au existat discuţii în care s-a vehiculat ideea ca salariul unui profesor debutant să fie la nivelul salariului mediu pe economie.
„De exemplu, în unele discuţii s-a pornit cu ideea că ar trebui să pornim de la profesorul debutant, care ar trebui să aibă măcar salariul mediu brut pe economie. Nu vreau să greşesc, dar din câte ştiu în acest moment este undeva în jur de, nu ştiu, 7.500 şi ceva. Brut, deci probabil de 4.300-4.400 şi ceva. Şi de aici, după aceea, lucrurile cresc în funcţie de gradul didactic, vechime şi aşa mai departe. Şi în acelaşi timp, fiindcă aţi văzut discuţiile în spaţiul public, salarii pe bază de indicatori de performanţă”, a precizat el.
„Aici trebuie să fim foarte cinstiţi şi direcţi. Salariul, aşa cum este gândit în sistemul public, este un salariu gândit pe alte criterii la toţi cei care lucrează în sistemul public, nu doar la profesori, şi medicii, şi alţi funcţionari publici şi aşa mai departe. Noi putem gândi indicatori de performanţă după un salariu decent, ca acei profesori care sunt mai performanţi, pe baza unor indicatori pe care îi putem stabili, să aibă o serie de bonusuri, premii, gradaţii de merit şi aşa mai departe. Şi în această logică, eu vorbesc de indicatori de performanţă, nu că salariul de bază ar trebui gândit prin indicatori de performanţă, fiindcă asta nu se întâmplă nici în cazul meu, nici în cazul medicului, nici în cazul altor oameni care lucrează în sistemul public. Acolo avem alţi indicatori, de exemplu criterii minimale, sigur, pe care poţi să le ai. Deci altfel spus, cred că lucrurile, dacă le gândim strategic şi venim, nu să cerem bani, ci venim cu aceste principii, le argumentăm. (…) Şi foarte important, aşa cum noi am fost solidari cu zona de sănătate, cu IT-ul când a fost momentul, aştept aceeaşi solidaritate în acest moment cu educaţia”, a completat Daniel David.
Ce a mai spus ministrul Educației:
Anterior, Daniel David a declarat că se află într-un permanent dialog cu angajații din învățământ ca să le explice că România trece printr-o perioadă complicată. Întrebat concret de Agerpres dacă se așteaptă la greve sau proteste din partea acestora, el a spus că vede posibil acest lucru.
Declarațiile ministrului au venit în contextul în care sindicatele din învățământ au amenințat cu proteste după ce Executivul a adoptat „Ordonanța trenuleț”.
Daniel David a mai spus că „dacă este să discutăm cinstit” nu au existat tăieri: „N-am asistat la lucruri foarte grave”.
„Sunt lucruri negative, dar nu sunt foarte grave, fiindcă practic ce s-a încercat să se facă a fost să se stabilizeze și să se pornească anul 2025 cu resursele pe care le-am avut oarecum în 2024. Dar, sigur, oamenii sunt nemulțumiți, iar în sistemul nostru, mai ales în zona de educație, nemulțumirea este un pic mai mare și cred că toți o înțeleg, pentru că au fost foarte multe angajamente și promisiuni care au fost făcute pentru a opri greva în domeniul Educației”, a detaliat ministrul Educației.
Oficialul guvernamental a adăugat că premierul Marcel Ciolacu a spus într-o discuție cu „partenerii de dialog social” că știe că are „de onorat niște promisiuni pentru Educație și, atunci când condițiile economico-financiare vor permite, va fi prioritate pentru el”.
David a precizat că a primit promisiuni că în anul 2025 bugetul acordat pentru domeniul educației va fi mai mare față de cel din 2024.
În perioada mai-iunie 2023 zeci de mii de profesori au ieșit în stradă, fiind nemulțumiți de salariile pe care le au chiar și după mai mulți ani petrecuți în sistem.