2024 a fost un an bun pentru Putin pe toate fronturile. Pe frontul din Ucraina armata rusă s-a aflat în ofensivă, a ocupat teritorii, undeva peste 4000 km2, iar, în Rusia, opoziția politică și civică au fost lichidate, remarcă istoricul Armand Goșu într-un interviu acordat Contributors.ro. Vladimir Putin a obținut câteva victorii importante pe front, în 2024, dar „situația pentru Ucraina este departe de a fi dezastroasă”.
Armand Goșu predă Istoria politică și diplomatică a Imperiului Rus și a Uniunii Sovietice la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București.
Principlale declarații făcute Armand Goșu:
- „Dacă ucrainenii ar fi fost ajutați consistent de Vest în toamna 2022 și ar fi continuat ofensiva, poate că evoluția războiului ar fi fost alta”
- „Rusia este un caz unic, cel puțin eu nu știu altul, în care armata națională este o armată de mercenari. Aceasta a înlocuit armata profesionistă distrusă în primul an de război. Pierderile au fost uriașe, din cadrele militare, ofițeri – subofițeri, au supraviețuit doar 10%.”
- „Situația pentru Ucraina este departe de a fi dezastroasă. E dificilă, 2024 a fost cel mai greu an pentru ucraineni, rușii au obținut câteva victorii importante, Avdiivka, Vuhledar, Kurahove dar nimic esențial.”
- „La popularitate și încredere, pe primul loc se află generalul Valeri Zalujnîi, în prezent ambasador la Londra, fostul comandant al Armatei ucrainene, cu 72%, urmat de alt general, Kirilo Budanov, șeful serviciului secret al Armatei, cu 55%. Abia pe locul trei este președintele Zelenski cu 44%.”
Redăm pentru cititorii HotNews.ro o parte a interviului acordat de Armand Goșu:
Contributors.ro: După aproape trei ani de la începutul invaziei, putem spune că Rusia este destul de solidă, în ciuda sancțiunilor și se grăbește să încheie victorioasă acest război?
Armand Goșu: 2024 a fost un an bun pentru Putin. Pe toate fronturile, aș spune, a fost un an bun. Pe frontul din Ucraina armata rusă s-a aflat în ofensivă, a ocupat teritorii, undeva peste 4000 km2, alte surse vorbesc de 3500 km2. A impus ritmul pe front, a avansat lent, cu pierderi uriașe, dar s-a aflat tot anul într-o ofensivă a cărei intensitate a crescut în toamnă. A continuat să bombardeze – adevărat, cu succes tot mai puțin – infrastructura energetică a Ucrainei. Pe frontul de acasă, opoziția politică și civică au fost lichidate, s-a schimbat natura regimului care dintr-unul autoritar a devenit o dictatură. Opoziția din străinătate a dezamăgit pe toată lumea, certându-se neîncetat și compromițându-se prin acțiuni iresponsabile, care ne-au condus pe toți la concluzia că nu poate fi o alternativă la actuala putere din Rusia. Pe frontul din fostul spațiu sovietic, sunt semnale mixte. Rusia și-a consolidat poziția în Caucaz, prin câștigarea alegerilor parlamentare în Georgia de către partidului oligarhului Bidzina Ivanișvili. În Moldova încă speră să dea lovitura la alegerile parlamentare din această toamnă, după ce în 2024, a trecut la mustață referendumul pentru UE, dar alegerile prezidențiale au fost câștigate de Maia Sandu.
Ce se întâmplă acum în Transnistria este cel mai greu test pentru puterea de la Chișinău și, din păcate, vedem că nu reușește să facă față provocării și n-are nici un plan pentru rezolvarea dosarului transnistrean deși era obligată de contextul politic măcar să schițeze un plan. Schemele economice care asiguraseră funcționarea republicii separatiste având la baza gazul rusesc care producea energie electrică ce era vândută ieftin în dreapta Prutului sunt demantelate în aceste zile, deși era în interesul Kremlinului să le continue susținerea lor. Asta confirmă teza că ar putea urma schimbări de paradigmă în fostul spațiu sovietic. Asta și în condițiile în care resursele centrului sunt tot mai limitate și concentrate pe finanțarea invaziei din Ucraina.
De altfel, în ultimele luni s-a produs o recalibrare a politicii Moscovei față de enclavele separatiste pe care le-a susținut în ultimii 35 de ani. În Abhazia au avut loc proteste masive în condițiile în care elita locală de business a încercat să-și apere pozițiile în fața modificărilor legislative menite să deschidă ușa investitorilor ruși.
Pe frontul din Europa de Vest, Rusia a reușit prin război hibrid să destabilizeze guverne, să provoace diverse crize politice, să tensioneze relațiile în societate. Nu mai trebuie spus că și materialul clientului a fost generos. În Parlamentul European există o falangă pro-rusă vocală, alegerile parlamentare din Franța au adâncit și mai tare criza în care se află unul dintre cele două motoare ale UE. Nici celălalt motor nu se simte prea bine, criza politică din Germania a dus la anticipate iar acum așteptăm cu emoție seara de 23 februarie când o să aflăm rezultatele din Germania unde un partid pro-rus s-a instalat confortabil pe locul doi în sondaje. În Europa Centrală pare că se formează un grup de state, Ungaria și Slovacia, se alătură acum și Austria iar în zare se vede România, care propun o altă viziune asupra relației cu Putin.
Pe frontul din Orient Rusia a suferit cea mai importantă înfrângere în 2024. Prăbușirea în 10 zile a regimului lui Bashar al-Assad în Siria, fără ca Rusia și Iran să-i poată veni în ajutor e finalul lipsit de glorie al unei aventuri militare începută la finalul verii 2015. Soarta bazelor rusești din Latakia rămâne incertă, pierderea lor ar avea însă consecințe serioase pentru operațiunile mercenarilor ruși din Africa.
Establishment-ul de la Moscova crede că a repurtat cea mai mare victorie în 2024 nu pe frontul din Ucraina ci în alegerile americane. Speranțele pe care Putin și întreaga elită rusească și le pune în noua administrație Trump sunt uriașe, dar și dezamăgirea ar putea fi pe măsură.
„Rusia este un caz unic, cel puțin eu nu știu altul, în care armata națională este o armată de mercenari.”
Contributors.ro: Cum a reușit Putin să pună la punct în 2024 o armată capabilă să poarte o ofensivă victorioasă? Cu doi ani în urmă părea că Rusia se află în dificultate, că sprijinul occidental pentru Ucraina va copleși Rusia.
Armand Goșu: Dacă ucrainenii ar fi fost ajutați consistent de Vest în toamna 2022 și ar fi continuat ofensiva, poate că evoluția războiului ar fi fost alta. Nu s-a întâmplat asta. Rusia a obținut un răgaz neașteptat, în septembrie a făcut mobilizarea, operațiunile s-au limitat la zona Bahmut unde s-a remarcat Evgheni Prigojin cu mercenarii lui. Odată cu venirea generalului Surovikin la conducerea operațiunilor din Ucraina, Rusia a trecut de la Operațiunea Militară Specială la Război Total. Asta nu înseamnă că războiul din Ucraina a fost vreodată popular și a fost purtat de voluntari patrioți. Episodul Prigojin l-a făcut pe Putin să înțeleagă avantajele și minusurile unei armate private pe timp de război. Și el a decis să transforme toată armata rusă într-una de mercenari. Care e mecanismul? Sunt recrutați voluntari pentru bani, în timp ce propaganda spune că ei se înrolează pentru a-și apăra țara atacă de occidentali.
Rusia este un caz unic, cel puțin eu nu știu altul, în care armata națională este o armată de mercenari. Aceasta a înlocuit armata profesionistă distrusă în primul an de război. Pierderile au fost uriașe, din cadrele militare, ofițeri – subofițeri, au supraviețuit doar 10%.
În toamna 2023, după răscoala mercenarilor lui Prigojin și în prima parte a anului trecut, s-a creat un sistem eficient de completare a armatei ruse cu militari. Oamenii semnează contracte la centrele de recrutare și primesc imediat 400.000 de ruble de la stat, circa 4.000 dolari, la care se adaugă din bugetele regionale sume și mai mari. Regiunile plătesc diferit, între veritabilă licitație pentru bărbați de trimis pe front. În orașele capitală sunt sumele cele mai mari, la Petersburg circa 18.000 dolari, iar la Moscova și mai mult, 20.000 de euro. Cea mai mare sumă s-a plătit în regiunea Belgorod, 30.000 de euro. Pentru nivelul salariilor din Rusia sumele sunt uriașe. De multe ori cei care plecau la război căutau orașul, regiunea unde se plătește cel mai bine. De pildă, mergeau la Moscova, acolo se duceau la centrul de recrutare, încheiau contractul, iar în cont, pe cardul pe care-l ținea soția acasă, intrau 4.000 dolari, prima de la stat, la care se adăugau alți 20.000 dolari, de la autoritățile locale din Moscova. Prima și cea mai numeroasă categorie este a acelora care merg la război pentru acești bani. Bărbați fără serviciu, de circa 50 de ani, cu o sănătate șubredă, care n-au alt proiect în viață și care sunt adesea trimiși de soții, de familii, să se înroleze, ca să aducă bani. La nivelul Rusiei are acum loc un proces de redistribuire a bogăției ale cărui consecințe sunt greu de prevăzut. În orașe importante din Rusia, vă dau exemplul Novosibirsk, s-au format cartiere întregi, în care apartamentele sunt cumpărate cu banii de pe contractele militare, din despăgubiri pentru rănile grele, din banii de înmormântare, din pensiile pentru soțiile și copiii celor morți pe front.
O altă categorie sunt cei care au credite pe care nu au cum să le mai plătească. Sunt circa 50 de milioane de credite luate de la bănci (cifra este a Băncii Centrale pentru octombrie 2024). Mare parte din populație trăiește o viață cenușie, plină de datorii. Războiul este o mare șansă pentru ei, de a scăpa de datorii. Preferă să-și joace viața la ruletă, în speranța că vor supraviețui cumva, și vor scăpa de datorii. E cazul celor sub 35 de ani. Ei recunosc că merge pe front ca să le dea șansa unei vieți mai bune copiilor și soțiilor lor, chiar și cu prețul vieții. Deci, sărăcia, salariile mici, creditele pe care nu le mai pot plăti sunt cauzele care-i îndeamnă pe mulți să meargă la centrele de recrutare.
Mai este și un alt grup format din soldații în termen care, supuși presiunii comandanților, semnează contracte cu armata. Ei sunt cam cei mai tineri. Între timp vârsta medie a celor trimiși la război este de 38 de ani.
Contributors.ro: Condamnații la închisoare și ei pot să meargă în armată, cum s-a întâmplat cu mercenarii lui Prigojin.
Armand Goșu: Da, exact. Coloniile penitenciare din Rusia s-au golit, câteva s-au închis pentru că nu mai au clienți. Anul trecut, citisem undeva că jumătate din cei care se prezentau la centrul de recrutare din Moscova erau condamnați la diverse pedepse cu închisoarea. Acum nici măcar nu se mai ajunge la condamnare. Ești arestat de poliție pentru o infracțiune, un viol de pildă, sunt multe cazuri din astea, și ceri imediat să mergi pe front. În momentul în care semnai contractul cu armata se închideau automat dosarele penale, nici măcar nu ajungi în penitenciar, pleci pe front din arestul poliției.
Contributors.ro: Cele mai multe cazuri ce infracțiuni acoperă?
Armand Goșu: Ziceam de violuri. Dar cele mai multe sunt pe articolul 228 posesie și consum de narcotice. Mai apoi, consumatorii de droguri ajunși pe front sunt exploatați de ofițerii care controlează rețele de distribuție a drogurilor printre acești militari dependenți. Oamenii fac afaceri, se îmbogățesc, războiul e acoperirea perfectă.
Cele mai multe abuzuri se produc împotriva acestora. Mulți acuză provocări, pur și simplu poliția le pune droguri în camere de cămin studenților sau la razii prin baruri în buzunare. Sunt urcați în dube, duși în arest. Acolo o uriașă mașină birocratică de strivit destine se pune în mișcare. La început sunt sfătuiți să semneze contractul cu armata. Li se explică de ce ar fi bine s-o facă, sunt asigurați că nu vor fi trimiși pe front. Dacă refuză categoric sunt trimiși în camere cu tipi duri, lume criminală, care-i amenință că-i vor viola și uneori chiar îi violează. Sunt regiuni, cum este de pildă Orlov, în care ofițerii de poliție care-i conving pe „voluntari” să semneze încasează premii de 10.000 ruble pentru fiecare nou kontraktnik. Salariul mediu pentru un ofițer de poliție din Rusia este de 50.000 ruble pe lună. La o socoteală simplă, dacă un ofițer participă la două razii de weekend, poate să-și dubleze salariul.
Mai sunt și emigrații. În momentul în care primesc cetățenia rusă și vor să-și facă documentele, sunt trimiși la centrul militar, de unde nici măcar nu mai ies decât cu duba care-i duce la unitatea militară. Mergi pentru o semnătură și ajungi carne de tun. Dacă amâni, atunci riști să pierzi cetățenia tocmai dobândită și ești deportat din Rusia împreună cu familia. Cifrele pe anul 2024 indică dublarea numărului de deportări, de la 44.000 în 2023, la peste 80.000 până în noiembrie. Doar din regiunea Moscova au fost deportați peste 23.000. Și retorica xenofobă, anti-imigrație a autorităților, mai ales după atentatul terorist de la Moscova, din martie, a contribuit masiv la creșterea valului de deportări mai ales printre cei care provin din fostele republici sovietice din Asia Centrală.
Sunt și alte subcategorii care ar merita o discuție mai largă, dar cred că este important să rețineți faptul că armata rusă este una de mercenari, cei care semnează contractele o fac pentru bani. Nu sunt proteste la înmormântări. E un comerț, tu-ți vinzi viața ta statului pentru bani, deci îți asumi niște riscuri. Putin e mulțumim, sunt păstrate aparențele, e războiul altora, undeva departe, mulți consideră că nu-i privește, nu-i afectează direct.
„2024 a fost cel mai greu an pentru ucraineni”
Contributors.ro: Ucraina este acum într-o mare dificultate, așa pare. Rusia avansează pe front, armata ucraineană are o problemă cronică cu lipsa soldaților. Cât va mai rezista Ucraina în condițiile actuale?
Armand Goșu: Situația pentru Ucraina este departe de a fi dezastroasă. E dificilă, 2024 a fost cel mai greu an pentru ucraineni, rușii au obținut câteva victorii importante, Avdiivka, Vuhledar, Kurahove dar nimic esențial. Nu văd create condițiile unui succes strategic al armatei ruse. În decembrie, după peste 10 ani de război, Rusia ocupa 18,5% din suprafața totală a Ucrainei, ce includ Crimeea și Donbass. Avdiivka a picat în martie după 10 ani de asediu. Ofensiva din mai, din regiunea Harkov, a consemnat un succes modest al Rusiei, au fost ocupate câteva sate pe o adâncime de 7 km, undeva la 300 km2. În vară, armata rusă a început ofensiva în direcția Pokrovsk, care întârzie să pice, deși din august propaganda rusă ne tot asigură că ocuparea orașului este o chestiune de câteva zile. Poate până la parada de 9 mai, armata rusă o să ocupe Pokrovsk. De atunci a crescut în intensitate ofensiva rusească, dar principala victorie a toamnei a rămas ocuparea Vuhledar, în sudul Donețk-ului. Toate sunt victorii strategice, plătite foarte scump de ruși, dar care nu pun dificultate Ucraina.
Contributors.ro: Să amintim aici și ofensiva ucraineană din regiunea Kursk, teritoriu pe care în ciuda aducerii de trupe nord-coreene, Rusia nu reușește să-l elibereze.
Armand Goșu: Ofensivă care a început la 6 august și fost spectaculoasă. În doar câteva zile, ucrainenii au ocupat peste 900 km2, cu peste 100 de localități, majoritatea sate și cătune. În ciuda contra-ofensivei masive rusești începută la 7 septembrie, Ucraina mai controlează circa 400 de km2, în regiunea Kursk.
Ce este important de reținut este nivelul nemaiîntâlnit de pierderi umane înregistrat de armata rusă, mai cu seamă în ultimele luni. Și când spun asta nu mă bazez pe declarațiile oficialilor ucraineni ci pe cifrele publicate de secția rusă a BBC și Mediazona care au numărat crucile din cimitire, acțiunile notariale de succesiune, răniții din spitale și pe cei care au nevoie de proteze ca și numărul celor dispăruți. Neobișnuit de mulți ofițeri au fost uciși, sunt documentate 5000 de nume cu dată și loc de naștere. Au fost uciși mai mulți generali. Ultimul caz, și cel mai spectaculos, atentatul împotriva generalului Igor Kirillov, ucis dimineața în fața locuinței, în centrul Moscovei, la 24 decembrie.
Dar cel mai important este faptul că industria de apărare ucraineană produce un număr suficient de mare de drone care au ajuns să atace obiective militare importante, aeroporturi, depozite de muniții, depozite de combustibili, departe de linia frontului.
Contributors.ro: Dar populația Ucrainei mai rezistă? Toate bombardamentele rusești asupra școlilor, spitalelor, blocurilor de locuințe n-au demoralizat populația?
Armand Goșu: Nu, iar asta spune cât de puțin și superficial îi cunosc rușii pe ucraineni. Pe un sondaj din noiembrie, majoritatea populației cred în victorie; 36 % foarte încrezători și 31 % încrezători. E vorba de un sondaj al Institutului de Sociologie al Academiei de la Kiev. Odată cu discuțiile privind renunțarea la teritorii, a crescut și numărul celor care declară că ar fi de acord ca Ucraina să renunțe la teritorii în schimbul păcii și păstrării independenței, 38%, față de 10% în mai 2022. Cea mai acceptabilă pentru populație soluție, așadar, este pierderea controlului – atenție, pierdere temporară! – asupra teritoriilor ocupate de Rusia, pentru a deveni membre NATO și UE.
Ce personalități ucrainene se bucură de cea mai mare popularitate?
Contributors.ro: Care mai este cota de popularitate a președintelui Zelenski după aproape trei ani de război?
Armand Goșu: Pe sondajul Academiei despre care vorbeam aici, nu am rubrica intenție de vot, ci doar popularitate și încredere. Pe primul loc se află generalul Valeri Zalujnîi, în prezent ambasador la Londra, fostul comandant al Armatei ucrainene, cu 72%, urmat de alt general, Kirilo Budanov, șeful serviciului secret al Armatei, cu 55%. Abia pe locul trei este președintele Zelenski cu 44%. Deci, în primii cinci, pe acest sondaj, sunt trei generali, Zalujnîi, Budanov și Alexandr Sîrski. Încă ceva: nu există o presiune în societate pentru organizarea de alegeri prezidențiale sau parlamentare înainte de încheierea războiului. Doar 28% din cei intervievați cer alegeri acum și e puțin probabil ca numărul să crească prea tare în 2025. Marea problemă a societății ucrainene, care se dezbate în presa de acolo, este starea psihologică a populației din cauza stresului generat de război și întoarcerea refugiaților ucraineni din afara granițelor. Unii sociologi se tem că dacă războiul va dura cinci ani, și nu exclud acest scenariu, între 35 și 50% din numărul celor plecați să nu se mai întoarcă în Ucraina.
În spatele acestor cifre sunt oameni, sunt destine. Am mers de mai multe ori în Ucraina de la începutul războiului. Îmi amintesc că înainte de Kiev am oprit în fața unui cimitir într-un sat, era în pragul Paștelui. Am văzut plângând în fața crucilor și a mormintelor proaspete femei, copii, bătrâni. Acei oameni au murit apărându-și țara de invadatori. Atunci am realizat că este important să scriu despre ei, despre ce am văzut, despre tragediile cumplite, despre drama țării vecine. Nu am putut să stau departe, mi-a păsat de ce se întâmplă, am încercat să ajut în felul meu. Am văzut că în România există și o masivă propagandă anti-ucraineană care spune o poveste de succes livrată de Kremlin.
Deci, simți o presiune, trebuie să spui, să explici ce se întâmplă acolo. Nu pentru că-ți cer șefii, autoritățile. O faci pentru tine, pentru că ai fost acolo, ai văzut cu ochii tăi.
Diferența dintre mine și majoritatea celor care vorbesc în spațiul public despre războiul din Ucraina este că eu am fost acolo, am cunoscut direct, nu știu din povești. Am vorbit cu bătrânii din sate. Am stat la masă în Kiev, în restaurante și am ascultat poveștile unor oameni fără picioare, fără mâini, care așteptau protezele, care fuseseră părăsiți de soții, abandonați de familii și prieteni pentru că erau infirmi, oameni care încercau să-și reinventeze viața. E normal ca pentru mine, tragedia Ucrainei să însemne mai mult decât pentru alții, pentru că eu am fost acolo.
Am mai fost la Gara de Nord, în primele luni ale invaziei, translator pentru voluntari. Meseria mea era să traduc, fără emoții, esențialul ca acei oameni disperați să poate fi ajutați. Tura era de 5 ore, era tare frig în gară, iar dimineața veneau mai multe trenuri cu refugiați ucraineni. După 5 ore de tradus mi se întâmpla adesea să plec pe jos spre casă, prin zăpadă. Ca să mă eliberez de poveștile teribile ale acelor oameni, îmi trăgeam gluga pe cap și plângeam. Sunt experiențe puternice, care îți marchează viața.