Impozitarea telemuncii transfrontaliere: tendințe și preocupări la nivel european - HotNews.ro

Impozitarea telemuncii transfrontaliere: tendințe și preocupări la nivel european - HotNews.ro
📅 2024-11-12

Devenite de mare actualitate și, în același timp, subiecte sensibile, reglementarea lucrului la distanță și, respectiv, impozitarea muncii transfrontaliere încep să preocupe din ce în ce mai mult pe plan național, țările membre UE, dar și la nivelul Comisiei Europene. Chiar dacă pare că a fost ușor lăsată deoparte, este probabil ca, odată cu numirea noilor comisari europeni (care se va finaliza în cursul lunii noiembrie a.c.), analiza opțiunilor de impozitare a muncii transfrontaliere la distanță în țările UE să fie reluată. Fiind un subiect complex, aflat în continuă evoluție și având în vedere creșterea popularității muncii la distanță și a telemuncii, autoritățile locale și europene sunt de acord că reglementările fiscale actuale trebuie completate, astfel  încât au apărut inițiative recente menite să aducă necesare și obligatorii clarificări.

În acest moment, la nivelul Uniunii Europene (UE) nu există o legislație fiscală unificată specifică pentru lucrătorii la distanță. Impozitarea în UE este o chestiune complexă, deoarece fiecare stat membru are propriile lui legi și reglementări fiscale. Acum există însă câteva principii și acorduri generale care impactează lucrătorii la distanță în UE, astfel:

Pe lângă toate aceste considerente fiscale, nu trebuie neglijate nici alte arii conexe, cum ar fi siguranța și securitatea muncii, securitatea și acoperirea socială (i.e., plata contribuțiilor de asigurări sociale și modul de a beneficia de protecție și servicii sociale etc.), aspecte care țin de dreptul muncii și condițiile minime specifice fiecărui stat etc.

Practica fiscală actuală aplicată la nivelul UE, întărită de Convenția-model a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și Convenția-model a Organizației Națiunilor Unite (ONU), este aceea de impozitare a veniturilor salariale în țara în care angajatul își exercită activitatea profesională. Totuși, dacă angajatorul nu are sediul permanent în țara respectivă și nici angajatul nu petrece, de exemplu, mai mult de 183 de zile într-o perioadă de 12 luni sau o perioadă mai mare decât cea prevăzută în Tratatul de Evitare a Dublei Impuneri, dreptul de impunere asupra veniturilor salariale poate reveni statului de reședință al angajatorului.

În mod generic, putem spune că UE încurajează mobilitatea forței de muncă între statele membre, dar Comisia Europeană este cea care, până la implicarea altui organism internațional (de exemplu, OCDE), trebuie să propună diverse inițiative pentru a facilita munca transfrontalieră și a armoniza legislația fiscală.

De menționat faptul că perspective asupra impozitării telelucrătorilor transfrontalieri a oferit și Comitetul Economic și Social European (CESE), având în vedere faptul că în perioada pandemiei COVID-19 s-a lucrat foarte mult de la distanță. Post-pandemie, fenomenul în care angajații, dar și alte tipuri de lucrători, au ales să desfășoare activitățile din alte locații, s-a extins și a dus la o creștere accelerată a numărului de lucrători transfrontalieri la distanță.

Acest lucru a fost posibil și datorită expansiunii digitalizării și dezvoltării tehnologice foarte avansate din ultima vreme, dar și ca urmare a faptului că mentalitatea lucrătorilor s-a schimbat radical după pandemie, iar o bună parte dintre aceștia au îmbrățișat această nouă cale de a lucra chiar ca un nou mod și stil de viață.

Chestiunea esențială de rezolvat, cu beneficiile tuturor celor trei părți implicate în acest tablou – angajat, țara de reședință a acestuia și țara de origine a companiei pentru care lucrează – este stabilirea clară a locului în care se impozitează veniturile astfel obținute, iar determinarea acestuia rămâne o provocare constantă în contextul fiscal actual.

Tendințe și propuneri

Există numeroase provocări/ întrebări în impozitarea muncii transfrontaliere ce țin mai ales de alocarea drepturilor de impozitare între țări. Dezbaterile pe subiect pornesc de la necesitatea găsirii acelui ideal echilibru între flexibilitatea lucrătorilor și necesitatea de a asigura o bază fiscală echitabilă pentru țările implicate. Au fost sugerate diverse reforme, inclusiv introducerea unor reguli fiscale standardizate pentru telemuncă în UE, clarificarea statutului lucrătorilor transfrontalieri și îmbunătățirea cooperării fiscale între statele membre.

O posibilitate ar consta în perceperea impozitului în țara de reședință a angajatului, într-un mod similar, în general, impozitării persoanelor care desfășoară activități independente. Cu toate acestea, un argument împotriva unui astfel de regim este acela că, din moment ce activitatea este în continuare desfășurată pentru angajatorul situat în alt stat, dreptul de a percepe impozit pe venitul angajaților ar trebui să rămână în țara angajatorului. La urma urmei, costurile cu salariile sunt deductibile la calculul impozitului pe profit datorat în țara angajatorului.

CESE susține astfel tratamentul fiscal nediscriminatoriu între lucrătorii aceluiași angajator care își desfășoară activitatea din țări diferite, mai exact între categoriile de lucrători care sunt prezenți fizic în țara angajatorului și cei care prestează de la distanță din altă țară și sugerează ca țara de origine a angajatorului să fie opțiunea preferată pentru impozitare. Acest principiu ar simplifica procesele pentru angajați și ar fi atractiv și pentru angajatori. Totuși, un mecanism de partajare a veniturilor ar fi esențial pentru a compensa pierderea de venituri fiscale în țara de reședință a angajatului. CESE recomandă ca autoritățile fiscale să poată partaja veniturile fie folosind date reale privind prezența fizică a persoanei în fiecare stat, fie utilizând o cheie macroeconomică standardizată[1].

Dacă opinia CESE va fi implementată global, subiectul impozitării veniturilor salariale obținute de telelucrătorii transfrontalieri va impune revizuirea acordurilor bilaterale și multinaționale, precum și introducerea unor dispoziții noi în Convenția-model a OCDE.

Rămâne de văzut cum va implementa România posibilele modificări propuse de CESE în Aviz, dat fiind faptul că nu este încă membru al OCDE și nici în timpul pandemiei COVID-19 nu au fost adoptate măsuri fiscale speciale.

***

Despre EY România

EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 392,995 de angajați în peste 700 de birouri în 150 de țări și venituri de aproximativ 51,2 miliarde USD în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2024. Rețeaua lor este cea mai integrată la nivel global, iar resursele din cadrul acesteia îi ajută să le ofere clienților servicii prin care să beneficieze de oportunitățile din întreaga lume.

Prezentă în România încă din anul 1992, EY furnizează, prin intermediul celor peste 1000 de angajați din România și Republica Moldova, servicii integrate de audit, asistență fiscală, juridică, strategie și tranzacții, consultanță către companii multinaționale și locale.

Avem birouri în București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și Chișinău. EY România s-a afiliat în 2014 singurei competiții de nivel mondial dedicată antreprenorialului, EY Entrepreneur Of The Year. Câștigătorul ediției locale reprezintă România în finala mondială ce are loc în fiecare an, în luna iunie, la Monte Carlo. În finala mondială se acordă titlul World Entrepreneur Of The Year. Pentru mai multe informații, vizitați: www.ey.com

[1] https://www.eesc.europa.eu/en/our-work/opinions-information-reports/opinions/taxation-cross-border-teleworkers-globally-and-impact-eu

Material scris de Claudia Sofianu, Partener, liderul departamentului Impozit pe venit și contribuții sociale, EY România, Maria Ciudin, Consultant Senior, People Advisory Services, EY România și Olivia Roșca, Consultant, People Advisory Services, EY România

Articol susținut de EY România

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri hotnews

fanatik.ro: Silviu Prigoană, ultimul interviu înaintea sfârșitului tragic. “Eu cu Tatăl Ceresc am telefon direct, nu discut prin intermediari”

Silviu Prigoană a încetat din viață în urmă cu doar câteva clipe. Omul de afaceri s-ar fi înecat cu mâncare într-un restaurant. Silviu Prigoană, fondatorul revistei Taifasuri, a încetat din viață în urmă cu doar…

Traian Băsescu, atac la candidatul dat ca sigur în sondaje în turul II al alegerilor prezidențiale: „Eu nu chemam televiziunile să-mi sufle în mămăligă”

Fostul președinte Traian Băsescu spune despre Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegerile prezidențiale, că nu ratează nicio ocazie să arate „că mănâncă”: „Dar în cap, o mai fi ceva în afară de o șmecherie unsuroasă?”,…

Arhiepiscopul de Canterbury Justin Welby, liderul Bisericii Anglicane, a demisionat după un scandal de abuzuri sexuale care a îngrozit Marea Britanie

Arhiepiscopul de Canterbury Justin Welby, liderul Bisericii Anglicane, a anunțat marți că demisionează din funcție „îndurerat” de acuzațiile potrivit cărora a ignorat abuzurile în serie comise cu decenii în urmă la tabere de vară creștine,…

CNA s-a autosesizat și a amendat într-un timp record Realitatea Plus pentru modul în care a anunțat decesul lui Silviu Prigoană

„Omul de afaceri executat de generalii mafioţi, mort în restaurant”, a fost burtiera pentru care CNA a amendat cu 10.000 de lei (2.000 de euro) postul de televiziune Realitatea TV. Burtiera a fost pusă în…

Casa Suțu, palatul și fantomele sale. O zi din viața extravagantului cuplu Irina și Grigore Suțu, cu sofisticatele lor baluri din vechiul București

În Bucureștiul din prima jumătate a secolului al XIX-lea, casa Prințului Grigore Suțu și a soției sale, Irina – era cea mai mândră din mahalaua Colței. Toată lumea îi spunea Palat, căci era un spațiu…

Trei gări CFR de pe Litoral vor fi modernizate. În ce fază s-a ajuns cu proiectul

În câteva halte de pe Litoral este greu să te urci în tren să te dai jos, din cauza peroanelor joase și vechi, dar acest lucru se va schimba în câțiva ani. CFR Infrastructură a…

„Taxa de solidaritate” introdusă în Germania după reunificarea Est-Vest va fi dezbătută de Curtea Constituțională a țării

Curtea Constituțională a Germaniei a început marți să audieze un caz referitor la obligația contribuabililor germani de a continua să plătească așa-zisa „taxă de solidaritate”, introdusă după reunificarea țării cu 34 de ani în urmă…

Noua conducere a orașului Bistriţa renunţă la două proiecte „verzi” cu finanţare europeană deja câştigată. Ce vrea să construiască în schimb noul primar

Consiliul Local Bistriţa a aprobat marţi, într-o şedinţă extraordinară, renunţarea la două proiecte „verzi” care obţinuseră finanţare europeană, în valoare totală de aproximativ 16 milioane de lei, referitoare la amenajarea de perdele verzi limitrofe Drumului…

Pensii reduse pentru foștii oficiali comuniști și crescute pentru disidenți în Cehia. „O reconciliere simbolică cu trecutul”

Guvernul ceh a calificat marţi drept „o reconciliere simbolică” schimbarea introdusă în sistemul de pensii prin care se reduc pensiile celor care au colaborat cu aparatul comunist în timpul regimului anterior (1948-1989) şi se măresc…

SuperLiga: Dinamo a anunțat cât va lipsi portarul Adnan Golubovic, după accidentarea din meciul cu CFR Cluj

Adnan Golubovic (29 de ani) s-a accidentat în prelungirile primei reprize a meciului cu CFR Cluj, iar Dinamo a anunțat cât va lipsi portarul sloven. În minutul 45+2 al partidei de pe Stadionul „Arcul de…

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.