„Omul de afaceri executat de generalii mafioţi, mort în restaurant”, a fost burtiera pentru care CNA a amendat cu 10.000 de lei (2.000 de euro) postul de televiziune Realitatea TV. Burtiera a fost pusă în deschiderea jurnalului de știri de la ora 16.00, iar amenda a venit în mai puțin de o oră, record pentru CNA, potrivit Pagina de Media.
Omul de afaceri Silviu Prigoană, care în decembrie ar fi împlinit 61 de ani, a murit marți, 12 noiembrie, într-un restaurant din Bran, județul Brașov.
Realitatea Plus a acoperit subiectul în jurnalale sale, iar Valentin Jucan, membru CNA, a sesizat burtiera şi a propus analiza situaţiei în ședința CNA de astăzi. Cu unanimitate de voturi, membrii CNA au decis o amendă de 10.000 de lei.
Postul de televiziune a fost găsit vinovat pentru încălcarea a două articole din codul audiovizualului:
Art. 64 – (1) În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii:
b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă.
Art. 65 – În emisiunile de ştiri şi dezbateri, radiodifuzorii trebuie să respecte următoarele reguli:
c) titlul afişat pe ecran să reflecte cât mai fidel esenţa faptelor şi datelor prezentate în acel moment;
Silviu Prigoană a murit în timp ce se afla cu alte persoane la un restaurant din Bran.
„În această dupa-amiază, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Bran au fost sesizați cu privire la faptul că, în timp ce o persoană, de 60 de ani, lua masa împreună cu alte persoane, la un restaurant din Stațiunea Bran, a resimțit o stare de rău, fapt pentru care a fost solicitat sprijin de specialitate. În cauză, la acest moment, se desfăsoară actvitățile specifice de cercetare, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul unității de parchet competente”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Brașov pentru HotNews.ro.
Inițial, mai multe publicații și televiziuni, printre care și Realitatea TV, Antena 3 și Digi24 au transmis că Prigoană a murit la un restaurant, după ce s-a înecat cu mâncare. Reprezentanții ambulanței, care nu au numit pacientul, au infirmat această variantă.