Hamas anunță că negocierile cu Israelul pentru un armistiţiu în Fâșia Gaza sunt „serioase şi pozitive” - HotNews.ro

Hamas anunță că negocierile cu Israelul pentru un armistiţiu în Fâșia Gaza sunt „serioase şi pozitive” - HotNews.ro
📅 2024-12-18

Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă marţi că negocieri aflate în curs în Qatar pentru convenirea unui armistiţiu în Fâşia Gaza sunt „serioase şi pozitive”, după ce o delegaţie israeliană a sosit la Doha pentru a se întâlni cu mediatorii, relatează AFP.

„Hamasul afirmă că, în lumina unor negocieri serioase şi pozitive care au loc azi la Doha, sub auspiciile fraţilor noştri din Qatar şi Egipt, este posibil să se ajungă la un acord al unei încetări a focului şi la un schimb de deţinuţi, în cazul în care ocupaţia încetează să impună noi condiţii”, anunţă Hamas, într-un comunicat.

Aceste negocieri au loc în urma unei vizite la Doha, pe 11 decembrie, a directorului serviciilor israeliene de informaţii externe (Mossad) David Barnea, a declarat luni o sursă apropiată negocierilor.

Însă nimic nu indică faptul că directorul Mossadului participă la negocierile în curs, potrivit acestei surse.

Negociatorii israelieni „nu au fost niciodată atât de aproape de un acord” în vederea unei eliberări a ostaticilor ţinuţi în Fâşia Gaza după un armistiţiu în noiembrie 2023, a declarat luni ministrul israelian al Apărării, Israel Katz.

Războiul a început pe 7 octombrie 2023 printr-un atac fără precedent al Hamas, care a dus la moartea a 1.208 de persoane din partea israeliană, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ al AFP bazat pe cifre oficiale israeliene şi care include ostatici care au murit sau au fost ucişi în captivitate în Fâşia Gaza. În acea zi, au fost răpite 251 de persoane.

În total, 96 de ostatici rămân în Fâşia Gaza, dintre care 34 au fost declaraţi morţi de armata israeliană.

Peste 45.059 de palestinieni au fost ucişi în războiul din Fâşia Gaza, majoritatea civili, potrivit datelor furnizate de Ministerul Sănătăţii din enclava palestiniană, considerat de încredere de către ONU.

În noiembrie 2023, un armistiţiu de o săptămână – singurul de până acum – a permis eliberarea a 105 ostatici ţinuţi în Fâşia Gaza şi a 240 de palestinieni încarceraţi în închisori israeliene. Toate eforturile de mediere ale Egiptului, Statelor Unite şi Qatarului care au urmat în vederea obţinerii unui nou armistiţiu au eşuat.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri hotnews

Viktor Orban vine vineri la București unde are programate consultări cu premierul Marcel Ciolacu

Viktor Orban va purta vineri discuții cu liderii bulgari la Sofia și apoi va veni la București, unde se va întâlni cu premierul Marcel Ciolacu, a anunțat miercuri Bertalan Havasi, purtătorul de cuvânt al premierului maghiar,…

Primele selecții oficiale pentru Premiile Oscar din 2025: Filmul propus de România nu a prins lista finală, în timp ce „Emilia Pérez” și „Wicked” sunt cap de afiș

Academia Americană de Arte şi Ştiinţe Cinematografice a anunţat listele scurte la 10 categorii pentru cea de-a 97-a Gală a Premiilor Oscar, însă propunerea României pentru cel mai bun film internațional nu a trecut din…

Limitarea adaosului comercial la alimentele de bază a fost prelungită până în vara anului viitor / Lista alimentelor

Limitarea adaosului comercial la alimentele de bază a fost prelungită până la data de 30 iunie 2025, potrivit unui amendament introdus într-o ordonanță de urgență adoptată miercuri, în ultima ședință a actualului guvern. Măsura ar…

Moscova amenință Moldova, în contextul crizei energetice: „Dacă cetățenii din Transnistria sunt în pericol, acesta poate fi un atac asupra Federației Ruse”

Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de externe, acuză autoritățile din Republica Moldova că folosesc criza energetică pentru a rezolva prin forță problema transnistreană. Declarația vine în contextul în care, de la 1…

Kelemen Hunor, despre cine ar trebui să fie premierul viitorului guvern: „Mi se pare normal să fie aşa”

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, consideră că partidul care are cele mai multe mandate în Parlament are şansa să dea premierul unui viitor guvern, transmite Agerpres. Declarația sa vine în condițiile în care, după mai multe…

Ungurii de la MVM vor cumpăra toată energia electrică produsă de irakieni la Mintia și vor plăti cu gaz rusesc, spune un expert în energie

Ungurii de la MVM sunt dispuși să plătească un preț mare pentru furnizarea de la E.ON pentru că este nevoie de o piață de desfacere pentru gazele rusești, consideră Răzvan Nicolescu, expert în energie. „Vor…

Guvernele se fac greu pentru că partidele respectă mandatul primit de la votanți, spune exemplul țărilor unde tratativele durează întotdeauna peste 4 luni 

Discuțiile pentru formarea unui guvern al partidelor „pro-europene” sunt în toi la București, la două săptămâni și jumătate de la alegerile parlamentare. În spațiul public din România există sentimentul că discuțiile sunt „târguieli meschine”. Cum…

INTERVIU Luminița Florea, Philip Morris International: am creat un mediu de lucru în care angajații noștri se simt apreciați și valorizați

Sunteți deja de aproape 13 ani în echipa Philip Morris România. Care sunt cele mai importante schimbări pe care le-ați văzut la nivelul organizației în tot acest timp?  M-am alăturat companiei acum aproape 13 ani,…

Fondatorii 5 to go au vândut pachetul majoritar de acțiuni

Fondatorii 5 to go au vândut pachetul majoritar de acțiuni (60%) al rețelei de cafenele. Acesta a fost achiziționat cu circa 30 de milioane de euro de 5tg Invest, un vehicul de investiții al Invenio…

Marcel Ciolacu, la final de mandat: „Activitatea acestui guvern nu a fost una ușoară”. Ce bilanț își face premierul

Creșterea puterii de cumpărare a românilor, consolidarea clasei de mijloc, un model economic bazat pe investiții și dezvoltarea infrastructurii rutiere prin contrucția de autostrăzi se numără pe lista de realizări enumerate de premierul Marcel Ciolacu…

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.