Guvernul francez a supraviețuit moțiunii de cenzură. Parlamentarii de stânga, divizați la vot - HotNews.ro

Guvernul francez a supraviețuit moțiunii de cenzură. Parlamentarii de stânga, divizați la vot - HotNews.ro
📅 2025-01-17

Stânga radicală franceză a eşuat joi în încercarea de a obţine adoptarea unei moţiuni de cenzură împotriva guvernului noului premier Francois Bayrou, într-un context de instabilitate politică prin care Franţa nu a mai trecut de zeci de ani, transmite AFP, citată de Agerpres.

Moţiunea a fost depusă de partidul stângii radicale „Franţa Nesupusă” (LFI) împotriva guvernului minoritar al centristului Bayrou, care este al patrulea prim-ministru în Franţa în decurs de un an.

Moţiunea a fost votată joi seară de 131 de deputaţi, din rândul LFI, comuniştilor şi ecologiştilor, însă nu şi de majoritatea socialiştilor, vot care a condus la un rezultat departe de cele 288 de voturi necesare căderii guvernului.

Totuşi, Partidul Socialist a transmis că nu exclude posibilitatea de a vota o următoare moţiune de cenzură în timpul adoptării bugetului şi îşi va reitera cererile asupra acestui buget în cadrul negocierilor sale cu guvernul. Partidul Socialist rămâne „în opoziţie”, dar este „deschis la compromis”, a afirmat liderul formaţiunii, Olivier Faure.

Spre deosebire de precedenta moţiune de cenzură, care l-a înlăturat luna trecută pe premierul de dreapta Michel Barnier, de data aceasta partidul de extremă dreapta „Adunarea Naţională” (RN) a decis să nu voteze pentru căderea guvernului.

Cedând presiunilor, Francois Bayrou anunţase deja regândirea reformei foarte contestate a pensiilor şi renunţarea la reducerea a circa 4.000 de posturi în sistemul de educaţie, plus menţinerea proiectului de taxare suplimentară a veniturilor mari, aceasta din urmă fiind o concesie făcută în mod special socialiştilor.

Criza politică din Franţa vine pe fondul degradării situaţiei economice şi disputelor asupra bugetului încă neadoptat. Vechi susţinător al preşedintelui Emmanuel Macron, premierul Francois Bayrou a anunţat că guvernul său urmăreşte un deficit bugetar de 5,4% din PIB în acest an, faţă de 6,1% în 2024.

Franţa are, după România, al doilea cel mai mare deficit bugetar în rândul statelor UE.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri hotnews

VIDEO Studentă lovită de o maşină care a intrat în mulțime, în timpul unui protest antiguvernamental la Belgrad

O studentă a fost lovită de o maşină joi în timpul unei manifestaţii antiguvernamentale la Belgrad, şoferul fiind arestat pentru „tentativă de omor”, a anunţat poliţia sârbă. Studenta a fost lovită la o intersecţie din…

Burduja: Mitul că România a fost mare producător de energie a fost valabil acum 30 de ani / S-au închis capacități cât 10 reactoare de la Cernavodă

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat, la Antena 3, că afirmaţiile potrivit cărora România este „un mare producător de energie” reprezintă un mit. Burduja aminteşte că, în perioada 2009-2022, în România s-au închis capacităţi de…

„Moscova nu stă și așteaptă un telefon de la Washington”. Ce spune Kremlinul despre o viitoare convorbire între Trump și Putin

Rusia așteaptă fără neliniști prima convorbire telefonică între președintele american Donald Trump și omologul său rus Vladimir Putin, a declarat joi Kremlinul, cu câteva zile înainte de învestirea noului locatar de la Casa Albă, relatează…

Percheziții la Autoritatea de Integritate din Ungaria. Instituția a fost înființată de Orban la presiunile UE

Parchetul ungar a făcut, joi, mai multe percheziții la sediul instituției independente însărcinată să vegheze la utilizarea corectă a fondurilor europene, în cadrul unei anchete de corupție, informează AFP. Ferenc Biro, președintele Autorității, „a fost…

Un responsabil NATO spune că este „imposibil” de protejat toate infrastructurile submarine de eventuale sabotaje

Este „imposibil” pentru țările membre NATO să își protejeze de un posibil sabotaj toate infrastructurile subacvatice sensibile, cablurile și conductele, având în vedere amploarea rețelei, a declarat joi pentru France Presse un oficial NATO specializat…

Jair Bolsonaro nu este lăsat să participe la învestirea lui Trump ca președinte. Justiția din Brazilia crede că fostul șef al statului ar putea fugi de inculpare

Curtea Supremă a Braziliei a respins joi cererea fostului preşedinte Jair Bolsonaro de a i se restitui paşaportul pentru a putea călători în SUA şi a asista la ceremonia de învestitură a preşedintelui ales Donald…

Guvernul francez a supraviețuit moțiunii de cenzură. Parlamentarii de stânga, divizați la vot

Stânga radicală franceză a eşuat joi în încercarea de a obţine adoptarea unei moţiuni de cenzură împotriva guvernului noului premier Francois Bayrou, într-un context de instabilitate politică prin care Franţa nu a mai trecut de…

Donald Trump și-a publicat portretul oficial de președinte al SUA. Cum a pozat – FOTO

Echipa de tranziție a președintelui ales al SUA, Donald Trump, a publicat joi portretul oficial al acestuia în calitate de președinte, în care apare cu o expresie foarte asemănătoare cu cea din fotografia făcută în…

Călin Georgescu: „Vom fi motorul Europei. O să vină neamțul în România să ceară să lucreze”. Avertisment amenințător la adresa a doi ambasadori și a fostului șef al SRI

Călin Georgescu a afirmat, la Metropola TV, că, în eventualitatea alegerii sale ca președinte, România va avea o populație de 30 de milioane, după întoarcerea celor din diaspora, și se va transforma în motorul economic…

„Într-o epocă a conflictelor, SUA se confruntă cu cele mai mari provocări de până acum, iar Europa este în declin”. Va fi Trump liderul lumii libere? Ce spun trei editorialiști NYT

Trei editorialiști americani de la The New York Times (NYT) vorbesc despre cele mai mari riscuri și provocări cu care se confruntă America în lumea de astăzi, despre urmele lăsate de aministrația Biden și viitorul…

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.