„Este de înțeles”. De ce spune ministrul de Finanțe că se aștepta la avizul negativ al CES pe proiectul de buget pentru 2025 - HotNews.ro

„Este de înțeles”. De ce spune ministrul de Finanțe că se aștepta la avizul negativ al CES pe proiectul de buget pentru
📅 2025-02-05

Ministrul Finanţelor Publice, Tanczos Barna, afirmă că se aştepta la un aviz negativ din partea Consiliului Economic şi Social (CES), dar şi la obiecţii în ceea ce priveşte proiectul bugetului de stat pentru acest an, subliniind însă că bugetul se bazează „pe cifre reale” şi pe „o economie solidă” a României.

Ministrul a precizat că salariul mediu în România a depăşit nivelul înregistrat în unele ţări din regiune, iar Produsul Intern Brut (PIB) per capita nu mai este ultimul la nivelul Uniunii Europene.

„Era de aşteptat, pentru că după ordonanţa de ajustări multisectoriale din decembrie este foarte multă nemulţumire în partea sindicală şi este cumva de înţeles că acest aviz a venit negativ, iar din partea oamenilor de afaceri de fiecare dată există o neîncredere faţă de stat în momentul în care încearcă să-şi planifice bugetul, mai ales după ce am văzut ce s-a întâmplat anul trecut, când după o planificare de 5-5,5% s-a ajuns la un deficit de peste 8,6%”, a declarat vineri seară ministrul de Finanţe, la TVR Info.

„Este de înţeles, dar în acelaşi timp acest buget se bazează pe cifre reale, pe o economie solidă a României, economie care demonstrează în regiune că această creştere constantă deja aduce şi o anumită prosperitate în România, aduce salariul mediu peste un nivel atins de patru-cinci ţări din această regiune şi am depăşit ţări cum este Ungaria, ne apropiem de Polonia, ne apropiem de ţări care au economie într-adevăr solidă, dezvoltată şi putem demonstra şi noi că România se înscrie în rândul ţărilor aflate în plină ascensiune în această regiune a Europei”, a adăugat oficialul guvernamental, potrivit News.ro.

Tanczos a reafirmat că bugetul se bazează pe prognoze rezervate şi realiste, iar cheltuielile statului trebuie să fie „cumpătate” pentru a se putea încadra în deficitul de 7% şi pentru a demonstra şi investitorilor că România intră pe o curbă descendentă a deficitului.

Ministrul a subliniat că bugetul anului 2025 prevede „investiţii solide, semnificative” în infrastructură, în sistemul sanitar şi în cel educaţional, el arătând că, spre deosebire de alţi ani în care se tăia de la investiţii şi se punea accentul pe consum, acum investiţiile de amploare se vor face.

Anterior în cursul zilei de vineri, Consiliul Economic și Social (CES) a anunțat că a avizat nefavorabil proiectul de buget de stat pe 2025, pus în transparență joi de Ministerul Finanțelor, criticând alocările către anumite domenii, dar și timpul scurt pentru dezbatere.

„Bugetul este unul nerealist, care promovează o creștere economică bazată pe consum în detrimentul investițiilor și care nu aduce măsuri semnificative de îmbunătățire a vieții contribuabililor”, au motivat membrii Consiliului.

Proiectul bugetului de stat pe anul 2025 urmează să fie aprobat sâmbătă de Guvernul condus de Marcel Ciolacu.

Proiectul pus în dezbatere de Ministerul Finanțelor prevede cele mai mari creșteri de alocări bugetare la Ministerul Apărării, Ministerul Transporturilor, Ministerul Proiectelor Europene, Ministerul Muncii, Ministerul Energiei, dar și la Secretariatul General al Guvernului (SGG).

De majorări au parte și serviciile secrete.

Pentru instituții precum Administrația Prezidențială, Senat, Camera Deputaților, sumele sunt mai mici față de 2024. Scădere importantă va fi și la Autoritatea Electorală Permanentă.

Proiectul de buget pentru anul 2025 este configurat pe un scenariu macroeconomic prudent, în concordanţă cu „Planul bugetar-structural naţional pe termen mediu (2025 – 2031)”, dinamica PIB de 2,5% poziţionându-se relativ peste creşterea PIB-ului potenţial.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri hotnews

Președintele Academiei Române, decani și profesori de la 12 facultăți de Istorie, avertisment pentru ministrul Educației: Reducerea orelor de Istorie este periculoasă în contextul actual

Decani și profesori de la 12 facultăți de Istorie din România, președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop și șeful secției de Istorie-Arheologie al Academiei, Victor Spinei, au lansat o petiție în care își exprimă dezacordul față…

Victor Ponta anunță că „se strâng semnături” pentru candidatura lui la prezidențiale. „În cel mai scurt timp voi anunța care este decizia mea” / Prima reacție din PSD

Fostul premier social-democrat Victor Ponta a anunțat miercuri că și-a lansat site și că în prezent „sunt mulți voluntari care strâng semnături” pentru o eventuală candidatură a sa la alegerile prezidențiale programate în luna mai,…

Un român, vizat de o anchetă în Germania privind vandalizarea a 270 de mașini / Anchetatorii cred că în spatele operațiunii se află Rusia

Anchetatorii germani suspectează că o serie de vandalizări de mașini din Germania, pusă inițial pe seama activiștilor radicali din sectorul climatic, este de fapt parte a unei campanii de sabotaj pe care a orchestrat-o Rusia,…

„Principala amenințare la adresa securității”. Norvegia acuză spionajul rusesc că pune la cale atacuri de sabotaj

Serviciile norvegiene de securitate internă au estimat miercuri, 5 februarie, drept „probabilă” o tentativă de sabotaj a serviciilor de informații ruse împotriva Norvegiei în 2025, în special pentru a împiedica furnizarea de ajutor Ucrainei, informează…

Licitație de 180 milioane de euro: Minimum 30 de sisteme IT publice trebuie mutate în cloudul privat guvernamental până la jumătatea anului 2026

Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) a lansat miercuri o licitație pentru migrarea în cloudul privat guvernamental a minim 30 de sisteme ori aplicații IT prin care statul furnizează servicii digitale către cetățeni. Investiția dispune de…

Donald Trump vrea un „acord de pace” cu o țară „care nu poate avea arma nucleară”

Președintele american Donald Trump s-a declarat miercuri favorabil unui „acord de pace” cu Iranul, dar a insistat că această țară nu trebuie să dețină arme nucleare, la o zi după ce el a cerut o…

Laura Vicol și Vladimir Ciorbă, arestați preventiv în dosarul Nordis. Decizia instanței nu este definitivă, dar e executorie

Curtea de Apel București a admis propunerea procurorilor DIICOT de arestare preventivă pentru 30 de zile a fostei șefe a Comisiei Juridice din Camera Deputaților și a soțului acesteia, Vladimir Ciorbă, în dosarul Nordis. Decizia…

Culisele demisiei lui Ciucă din Parlament: „S-a simțit trădat. A primit confirmarea zilele trecute”. Lista celor vizați e plină de nume grele

Nicolae Ciucă și-a anunțat miercuri subit demisia din funcția de senator. Voci din apropierea acestuia arată cu degetul spre actualii lideri ai PNL. Fostul președinte al PNL și premier al României, Nicolae Ciucă, a anunțat…

Sylvester Stallone investește milioane de dolari într-un start-up elvețian care dezvoltă soluții de inteligență artificială pentru industria cinematografică

Largo.ai, al cărui sediu se află în Lausanne, dezvoltă soluții de inteligență artificială pentru industria cinematografică. Stallone (78 ani), alături de un alt prieten, investesc 7,5 milioane de dolari în Largo.ai, un start-up din Lausanne…

Regizorul Denis Villeneuve spune că al treilea film „Dune” avansează mai rapid decât se aștepta

Regizorul canadian Denis Villeneuve a confirmat că munca la al treilea film „Dune”, care se va numi „Messiah”, a început deja și a afirmat că, deși acesta este încă în faza de rafinare a scenariului,…

Good News

Only good and positive news.