Doi bătrâni, frate şi soră, în vârstă de 83 și 89 de ani, din localitatea gorjeană Hurezani, au fost atacaţi în propria locuinţă de cinci tineri, dintre care doi sunt minori, care au vrut să le fure banii pe care îi aveau în casă. Cei doi bătrâni au ajuns la spital, iar trei dintre agresori au fost arestați preventiv, anunță duminică IPJ Gorj.
Jaful a avut loc în noaptea de 14 spre 15 noiembrie, când mai multe persoane au intrat în casa unui localnic din comuna Hurezani spărgând geamurile uşii de la intrarea în locuinţă.
Agresorii au intrat în casa bărbatului de 83 de ani şi l-au lovit cu parii.
„Bărbatul locuia împreună cu sora sa, în vârstă de 89 de ani, care s-ar fi speriat de cele petrecute în locuinţă şi a plecat, fiind ulterior identificată în grădina casei. Atât femeia, cât şi bărbatul au fost transportaţi la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate, poliţiştii întocmind dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violare de domiciliu, distrugere şi lovire sau alte violenţe”, a anunțat duminică IPJ Gorj.
Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Gorj au stabilit că principalii suspecţi în acest caz sunt cinci tineri, iar mobilul atacului a fost acela „de a sustrage bunuri sau sume de bani”.
Doi dintre atacatori sunt minori, unul având 13, celălalt 15 ani. Ceilalţi trei au vârste de 18, 22, respectiv 24 de ani.
În primă fază, cei trei bărbaţi majori au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar sâmbătă, 16 noiembrie, pe numele lor au fost emise mandate de arestare preventivă, pentru 30 de zile.