O parte dintre candidații la alegerile prezidențiale se vor înfrunta, luni seara, la dezbaterea organizată de către Digi24, în parteneriat cu Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca. Șase dintre ei au confirmat până acum prezența la dezbaterea care va dura timp de trei ore, scrie paginademedia.ro.
Pentru dezbatere, postul Digi24 a amenajat un decor special în cel mai mare platou al televiziunii, în care va avea loc și publicul alcătuit din echipe de susţinători ai candidaţilor şi jurnalişti, din grupul Digi şi din alte instituţii de presă din România (Agerpres, News.ro, Inquam Photos) şi din străinătate (Financial Times, RFI, AFP, Deutsche Welle, Reuters, Bloomberg şi AP).
Până acum au confirmat prezența certă următorii candidați: Mircea Geoană, Elena Lasconi, Kelemen Hunor, Geoge Simion, Ludovic Orban și Cristian Diaconescu. Este incertă prezenţa lui Marcel Ciolacu şi a lui Nicolae Ciucă. Premierul ar avea un alt program, în timp ce Nicolae Ciucă încă nu a luat o decizie cu privire la participare.
Alți candidaţi la preşedinţie (Cătălin Georgescu, Ana Birchall, Sebastian Popescu) au fost prezenţi zilele trecute la Digi24 în studioul de ştiri. Singurul care ar fi refuzat categoric invitaţia a fost Silviu Predoiu (fost ofiţer de informaţii şi prim-adjunct al directorului SIE, acum candidat din partea partidului Liga Acţiunii Naţionale).
Dezbaterea propriu-zisă va avea loc în intervalul orar 20.00 – 23.00, însă live-urile speciale vor începe de la ora 18.00, pe măsură ce vor veni candidații cu echipele de susținători, alcătuite din zece persoane fiecare.
Moderatori vor fi Cosmin Prelipceanu și Liliana Ruse, însă un alt pupitru va fi rezevat rectorului UBB, Daniel David, care va pune întrebări fiecărui candidat și va face o analiză post-dezbatere a prestației fiecărui prezidențiabil.
Întrebările vor puse de jurnalişti, de rectorul UBB, şi de cei din sală printre care vor fi jurnaliştii de la Digi 24 Claudiu Pândaru, Florin Negruţiu, Anca Suciu, Dan Filoti (DigiSport), Vlad Craioveanu şi Oana Zamfir (Digi FM), Ionuţ Bodonea (Pro FM) şi Dan Marinescu (din partea site-ului Digi 24.ro).
O întrebare va fi pusă candidaţilor de către jurnaliştii Digi 24 din partea Declic (o comunitate care adună aproape 1,2 milioane de membri), anunță Pagina de Media. În sală vor fi prezenți și invitaţi permanenţi ai Digi 24: Adrian Cioroianu, Ion M. Ioniţă, Cristian Pîrvulescu, Ioan Stanomir, Sabin Orcan. De asemenea, candidații își vor putea pune întrebări unii altora.
Dezbaterea prezidențială va avea o concurență serioasă pe alte posturi de televiziuni unde, pe un segment orar similar, va fi difuzat meciul de fotbal România-Cipru la Prima TV, iar Antena 1 și ProTV vor difuza emisiunile cu specific gastronomic „Chefi la cuțite”, respectiv „Masterchef”.