Preşedintele destituit al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, a fost arestat miercuri, în cadrul unei anchete privind o insurecţie după încercarea sa de a impune legea marțială, iar între interogatorii, liderul suspendat este de aşteptat să fie ţinut într-o celulă izolată dintr-un centru de detenție, relatează Reuters.
Deşi el este primul preşedinte în exerciţiu care este arestat în Coreea de Sud, alte personalităţi de profil, inclusiv fosta preşedintă Park Geun-hye şi preşedintele Samsung Electronics, Jay Y. Lee, au petrecut, de asemenea, timp în centrul de detenţie din Seul.
Reuters prezintă ce este de aşteptat să se întâmple în zilele următoare cu Yoon Suk Yeol.
Yoon a fost dus în birourile Biroului de Investigaţie a Corupţiei pentru Înalţi Funcţionari (CIO), care conduce ancheta privind rolul său în declararea legii marţiale pe 3 decembrie 2024.
CIO este o agenţie independentă, lansată în 2021 pentru a investiga oficialii de rang înalt, inclusiv preşedintele şi membrii familiilor acestora, dar nu are autoritatea de a-l urmări penal pe preşedinte şi trebuie să trimită orice caz la Parchet pentru acţiuni ulterioare.
Sediul este situat într-un complex guvernamental întins din Gwacheon, care se învecinează cu capitala Seul, la aproximativ 10 minute de mers cu maşina poliţiei de reşedinţa oficială a preşedintelui.
CIO a pregătit un chestionar de peste 200 de pagini pentru Yoon. Deşi autorităţile s-au pregătit ca interogatoriul să fie înregistrat video, acesta nu va fi filmat deoarece Yoon a refuzat să fie înregistrat, a declarat un oficial al CIO.
Facilităţile de interogatoriu includ o zonă de odihnă nou creată, cu o canapea, pentru a-l găzdui pe Yoon, a informat agenţia de ştiri Yonhap.
Autorităţile au la dispoziţie 48 de ore pentru a-l interoga pe Yoon, după care trebuie să solicite un mandat de arestare pentru o perioadă de până la 20 de zile sau să îl elibereze.
În timpul detenţiei, Yoon va fi ţinut în Centrul de Detenţie din Seul atunci când nu este interogat, deşi este posibil să nu aibă timp să meargă acolo în cele 48 de ore, dacă interogatoriul continuă peste noapte, potrivit CIO. Centrul, în ciuda numelui său, se află în oraşul Uiwang, la 22 km sud de Seul.
Datorită statutului său, lui Yoon i se va repartiza probabil o celulă solitară, probabil mai mare şi mai bine amenajată decât celulele standard de 6,56 metri pătraţi.
La sosirea la centrul de detenţie, Yoon va trece prin formalitatea unui control de identitate şi a unei examinări simple a stării de sănătate şi va avea statutul unui deţinut preventiv, care se trezeşte la 6:30 dimineaţa şi stinge lumina la ora 21:00.
Serviciul Coreean de Corecţie, care administrează închisorile şi centrele de detenţie din ţară, precizează în regulamentele sale, în secţiunea dedicată meniului, că oferă deţinuţilor 2.500 de calorii pe zi, un meniu la un cost de aproximativ 1.600 de woni (1,09 dolari) de masă.
Meniurile de la Centrul de detenţie din Seul au inclus miercuri o masă cu supă de germeni de fasole, carne de vită la grătar, kimchi, piper şi sos wrap, potrivit informaţiilor furnizate de centru.
Autorităţile au la dispoziţie maximum 20 de zile pentru a-l pune sub acuzare pe Yoon din momentul arestării sale. Acestea au la dispoziţie 48 de ore pentru a solicita un mandat oficial de arestare din partea instanţei, care ar lua în considerare probabilitatea ca acesta să încerce să falsifice probe sau să influenţeze martori.
Niciodată până acum un șef de stat în funcție nu a fost arestat în Coreea de Sud. Oficial, Yoon este încă președinte, întrucât punerea sub acuzare adoptată împotriva sa la 14 decembrie de către deputați nu a dus până acum decât la suspendarea sa în așteptarea verificării de către Curtea Constituțională.
Refugiat de săptămâni întregi în reședința sa din Seul, Yoon Suk Yeol, în vârstă de 64 de ani, a cedat în cele din urmă după un nou asalt spectaculos din partea procurorilor de la Biroul de Investigare a Corupției (CIO), escortați de ofițeri de poliție.
Gărzile de securitate ale lui Yoon au reușit să-i împiedice pe anchetatori să-l rețină pe 3 ianuarie, când aceștia au încercat pentru prima dată să execute un mandat de arestare emis de instanță.