Când susții că ești politician proeuropean, dar folosești termenul „suveraniști”, sugerezi exact ce le convine: anume că toți cei care nu se regăsesc în ideile AUR, POT sau SOS sunt contra suveranității naționale.
În fiecare apariție publică, Ilie Bolojan și Marcel Ciolacu se referă la candidații POT, AUR și SOS, sau la partide, cu termenii „suveraniști” și „antisistem”. E un mare cadou pe care îl fac acestor mișcări.
„Suveranitatea” e denumirea pozitivă pe care radicalii au ales-o ca să-și camufleze agenda de a propune o societate construită pe antagonism: poporul bun contra elitei rele. La rândul lui, poporul e interpretat pe criterii etnice, religioase și economice, rezultând ”unii buni” și ”alții răi”.
Partidele populiste pun în față „suveranitatea” pentru că e ceva ce toți valorizăm la nivel național și individual. Cum să fii împotriva „suveranității”?
Acesta e și deficitul democratic al discursului la care Bolojan sau Ciolacu, și mulți alți colegi ai lor, aderă în mod involuntar. Dacă doar unii alegători români sunt suveraniști, ce sunt ceilalți? Răul absolut, desigur. Agenți străini, precum în listele impuse de Vladimir Putin. Trădători. Asta normalizează un discurs anti-constituțional, pentru că legea noastră nu împarte oamenii în funcție de ideile sau de credințele lor.
Un alt termen favorabil, pe care mai ales Ilie Bolojan îl folosește involuntar, este cel de „partide sau candidați antisistem”. Bihoreanul crede că-i critică pe radicali și iliberali, dar, de fapt, îi elogiază, folosindu-le numele de salon. Ce frumos sună antisistem! Toată lumea visează să fie rebel. Aparent, toți ne regăsim aspirațional în candidatul revoltat James Dean, în timp ce nimeni nu-și dorește un președinte „de sistem”.
Sigur, dreapta radicală uită să ne spună dacă antisistem înseamnă și anti SMURD, de exemplu? Călin Georgescu s-a mutat de curând în România, dar oricare din zecile de milioane de români pot povesti cum era sistemul de urgență acum 20 de ani și în cât timp venea ambulanța pe vremea Salvării, înainte să existe SMURD.
De asemenea, vă amintiți de vremurile de dinainte de UPU, abrevierea pentru unitățile de primiri urgențe de la spitale? De când s-au fondat UPU, acestea au salvat mii și mii de vieți. Cum? Cu un sistem european: codurile de culoare, prioritizările, numărul mult mai mare de personal medical și dotările tehnologice.
UPU e, așadar, o mică parte a unui mare sistem. Unde intră oamenii care lucrează acolo, inclusiv managerii și medicii șefi de instituție și de ture: la „popor” sau la „elita coruptă”, căci așa ne propun populiștii să gândim, nu?
Să iei interese general acceptate, precum suveranitatea țării, ca să-ți promovezi o agendă partizană e ceea ce fac radicalii din toată lumea. Dar să-ți facă reclamă chiar cei care ar trebui să explice că populismul riscă să producă anarhie în societate, asta pare o inovație de dată recentă a defetismului politicienilor români. Ei au terminat anul în genunchi și îl încep la UPU, cu indigestie suverană.