Halsey (30 de ani) a purtat o ţinută provocatoare la premiera din Los Angeles a filmului „Babygirl”. Noul film o are în rolul principal pe Nicole Kidman, care joacă rolul unei şefe de vârstă mijlocie ce începe o aventură pasională cu un angajat mult mai tânăr.
Halsey a purtat o rochie roz, la premiera unui film. SURSĂ FOTO: GETTYIMAGES
La acest eveniment, Halsey a purtat o rochiţă mini din latex de culoare roz deschis, pe care a completat-o cu mănuşi negre şi lungi, din acelaşi material. Brăţări masive din lanţ cu pandantive în formă de lacăte, cercei cu inele, şosete albe până la genunchi şi pantofi din piele lăcuită au completat ţinuta ei extravagantă.
Halsey a anunţat recent că suferă de lupus şi leucemie. SURSĂ FOTO: GETTYIMAGES
Stilista Lyn Alyson a îmbrăcat-o pe Halsey pentru această ocazie. Cântăreaţa şi-a aranjat părul negru şi scurt folosind gel, iar machiajul său a inclus fard de pleoape roz, eyeliner negru şi un ruj lucios de culoare corai.