Ce își dorește Francisca pentru ea și familia ei, în 2025. Cum l-a schimbat experiența de la Muntele Athos pe TJ Miles

Ce își dorește Francisca pentru ea și familia ei, în 2025. Cum l-a schimbat experiența de la Muntele Athos pe TJ Miles
📅 2025-01-17

Francisca (31 de ani) și TJ Miles (37 de ani) sunt îndrăgostiți ca în prima zi. Amândoi se completează reciproc și au țeluri comune. 

Artiștii au început anul plini de dorințe și speră ca toate să li se îndeplinească. Dacă ar fi să ne luăm după cererea în căsătorie de anul trecut, nunta Franciscăi și a lui TJ Miles ar trebui să aibă loc în 2025. Un lucru e cert: cei doi speră să aibă un an nou de poveste!

„Am intrat în noul an cu forțe proaspete, cu bateriile încărcate, dornici să începem proiecte noi, dornici să facem tot felul de lucruri. Așteptăm să ne surprindă! Până atunci, nu stăm degeaba: am început deja filmările, evenimentele, înregistrările pentru piese noi, suntem foarte ocupați încă de la începutul anului.

Nu pot să spun care este cea mai mare dorință a mea pentru anul 2025, pentru că, dacă aș spune, nu s-ar îndeplini. Am foarte multe dorințe, nu doar una. Știu că sună a clișeu, dar viața mi-a arătat că sănătatea este mai importantă decât orice și că cel mai important lucru este ca tu și cei de lângă tine să fiți sănătoși și în armonie. Pentru că, dacă aveți sănătate și înțelegere, se pot realiza absolut toate. Așadar, îmi doresc ca noi și familia noastră să fim cu toții sănătoși și cu mintea limpede”, ne-a declarat Francisca.

Ce a făcut Francisca cât timp Miles a fost plecat pe Muntele Athos

Cântăreața se organizează bine atunci când rămâne singură acasă. Așa a făcut Francisca și când viitorul ei soț, TJ Miles, a decis să plece pe Muntele Athos, o experiență pe care și-o dorea de mult timp. Fostul concurent de la Survivor a savurat din plin această experiență și s-a întors mult mai liniștit din pelerinajul care i s-a părut unic.

„Am fost la repetiții, m-am ocupat de casă, de proiectele și de filmările mele. Nu am stat degeaba. Miles a fost în pelerinaj pe Athos, ceea ce ne-a prins foarte bine. Vroia să meargă de mult timp, s-a ivit o ocazie, așa că nu a spus nu.

I-a prins foarte bine și abia aștepta. S-a întors foarte zen de acolo, i-a plăcut foarte mult, a învățat multe lucruri și, într-un fel, experiența aceasta l-a schimbat. Pelerinajul i-a adus mai multă pace, l-a liniștit. Mi-a spus că a fost unic!”, ne-a mai povestit Francisca.

„Fac sport și mănânc sănătos”

Artista reușește să își păstreze un tonus de invidiat și ne-a mărturisit că secretul ei constă, de fapt, în echilibrul pe care îl are în tot ceea ce face, pornind de la sport și alimentație.

„Eu mă duc la Carmen Barcan pentru întreținere, fac sport, mănânc sănătos. Din când în când, mai mănânc și câte ceva ce poftesc, că om sunt. Duc o viață de om normal: dorm bine, sunt bine, mănânc cât de cât corect. Secretul este că nu există niciun secret. Trebuie să fii cât de cât echilibrat”, ne-a spus Francisca despre starea ei de bine și despre fericirea pe care o emană zi de zi.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri Click

Ce își dorește Francisca pentru ea și familia ei, în 2025. Cum l-a schimbat experiența de la Muntele Athos pe TJ Miles

Francisca (31 de ani) și TJ Miles (37 de ani) sunt îndrăgostiți ca în prima zi. Amândoi se completează reciproc și au țeluri comune.

Cu cât crește ajutorul de deces, în 2025? Ajung banii pentru o înmormântare? „Regina Întunericului” Gabriela Lucuțar, patroană de firmă de pompe funebre: „Fără pretenții, totul modest!”

Cu cât crește ajutorul de deces, în 2025? Ajung banii pentru o înmormântare? Ce spune „Regina Întunericului” Gabriela Lucuțar

Lista completă a echipelor de la „Asia Express 2025". Nume surpriză în noul sezon

În 2025, „Asia Express” revine în forță, promițând surprize și momente memorabile pentru fani. Cu sezonul opt al popularului show de aventură, producătorii de la Antena 1 par să fi găsit formula ideală pentru a captiva publicul.

„Un loc prea puțin cunoscut de români”. Descoperirea fascinantă făcută de Dan Negru pe străzile din Paris

Dan Negru a descoperit recent statuia lui Mihai Eminescu din Paris. Prezentatorul TV a publicat un filmuleț în mediul online, care s-a viralizat rapid și a stârnit curiozitatea a mii de internauți.

Știrista PRO TV Andreea Esca a evitat, timp de 30 de ani, schimbările radicale de tunsoare: „Nu mi s-a impus”. De ce Denise Rifai și-a luat hate: „Publicului nu-i poți da șocuri!”

De ce Denise Rihai și-a luat hate cu noua tunsoare: „Publicului cuminte nu îi poți da astfel de șocuri stilistice!”

Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza are 20 de ani și studiază la două facultăți. FOTO

Adriana Iliescu, cunoscută drept cea mai bătrână mamă din România este tare mândră de fiica ei. Ajunsă la vârsta de 20 de ani, Eliza Maria este greu de recunoscut.

Nick Rădoi, în lacrimi la înmormântarea tatălui după ce cancerul i-a recidivat! „O susțin pe mama! Va trebui să treacă timp până va reveni la realitate!”

Nick Rădoi a ajuns la înmormântarea tatălui, după ce a fost operat a șasea oară de cancer.

Gabriela Cristea, criticată din cauza prețurilor mari pe care le au dulciurile din cofetăria ei: „Ne piere pofta de dulce”. Cât costă două mini tarte sau un pachet de cafea

Gabriela Cristea deține un atelier artizanal, unde pregătește diverse prăjituri, însă prețurile sunt exorbitante. Recent, pe pagina oficială de TikTok Fărâma de Gabriela Cristea, angajații vedetei au dezvăluit câteva produse speciale pentru doamnele și domnișoarele care vor să țină cură.

Judith Barsi: Povestea tragică a fetiței-minune ucisă de propriul tată gelos pe succesul ei

Despre Judith Eva Barsi se spune că era atât de talenattă încât „nu se poate spune unde putea să ajungă”. Observată de o echipă de filmare pe un patinoar, Judith a uimit prin talentul ei actoricesc. Până la 10 ani apăruse în filme de cinema, de televiziune, reclame

Vedeta de care Oana Ioniță se temea. Îi era frică că o va bate când se vor întâlni: „Mă gândeam că dacă mă prinde…” Ce s-a întâmplat când au dat nas în nas

Oana Ioniță, cunoscută pentru cariera sa la emisiunea Cronica Cârcotașilor, a dezvăluit un episod inedit din perioada în care imita diverse vedete.

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.