Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a vorbit despre planurile sale după alegerile prezidențiale, dar și despre alte subiecte de interes. Întrebat ce va face în cazul în care nu va câștiga competiția electorală, acesta a declarat ferm: „Acesta e planul meu în acest moment. Dacă se va întâmpla să pierd, mă întorc la primărie. În orice caz, eu sunt primar și încerc să fac acum tot ce ține de primărie.”
În cadrul aceleiași discuții, Nicușor Dan a vorbit despre contextul în care a luat decizia de a candida. „A fost o analiză. Au fost niște oameni în spațiul public care au propus niște nume, inclusiv numele meu, au fost jurnaliști care m-au întrebat dacă o să candidez. Cred că România trece printr-o criză”, a explicat edilul.
Referindu-se la decizia coaliției de guvernare de a forma rapid un nou guvern, Nicușor Dan a apreciat acest demers, dar a subliniat că există o mare nemulțumire publică legată de felul în care s-a făcut administrația politică în țară: „E o decizie a coaliției de guvernare. E de apreciat la ei că s-au armonizat și au făcut guvernul foarte repede. Chestiunea serioasă este că există o uriașă nemulțumire a oamenilor față de cum s-a făcut administrația politică în România.”
De asemenea, primarul Capitalei a comentat posibila revenire a fostului președinte american Donald Trump la Casa Albă și impactul acesteia asupra României. „România e într-un parteneriat cu SUA de care trebuie să țină. E membră NATO și așa trebuie să rămână. O să fie schimbări în politica externă americană, dar eu cred că SUA și Europa fac parte din aceeași cultură și civilizație a momentului, în competiție acerbă cu alte tipuri de structuri politico-civice, sociale, și e necesar ca SUA și Europa să rămână pe același făgaș”, a spus Nicușor Dan.
Primarul a abordat și teme mai personale, dezvăluind preferințele sale culinare: „Mâncarea preferată... ciorba de burtă, fasolea cu ciolan, din astea.” Totodată, acesta a recunoscut că se simte uneori frustrat de limitările platformelor sociale. „Sunt frustrat uneori pe LinkedIn că vreau să văd cine îmi trimite anumite mesaje... Pentru moment, doar pe Facebook pot să intru și să gestionez eu. Pe LinkedIn, pe TikTok, pe YouTube, se ocupă echipa mea.”