VIDEO Pelerinajul istoric de la Mănăstirea Pantocrator: Moaștele întregi ale Sfintei Împărătese Elena ajung pe 30 aprilie

VIDEO Pelerinajul istoric de la Mănăstirea Pantocrator: Moaștele întregi ale Sfintei Împărătese Elena ajung pe 30 aprili
📅 2025-04-08

Un moment fără precedent pentru credincioșii români: între 30 aprilie și 8 mai 2025, Mănăstirea Pantocrator din Episcopia Alexandriei și Teleormanului va găzdui un pelerinaj istoric cu moaștele întregi ale Sfintei Împărătese Elena, aduse din Veneția. Este doar a doua oară în mai bine de opt secole când trupul neputrezit al sfintei părăsește cetatea lagunei.

Într-un interviu oferit postului Trinitas TV, părintele arhimandrit Serafim Baciu a explicat de ce acest pelerinaj reprezintă un eveniment cu totul excepțional:

„Sfânta a adormit în Domnul la Nicomidia. Trupul ei a fost dus la Roma, apoi la Constantinopol, în Biserica celor 12 Apostoli. În 1211, în timpul cruciadelor, trupul este furat și dus la Veneția, unde s-a păstrat, neclintit, până astăzi. Nu a ieșit din Veneția decât o singură dată, în 2017. Acum este pentru a doua oară când părăsește Veneția.”

Venețienii au o mare evlavie față de Sfânta Elena, a mai subliniat părintele arhimandrit:

„Pe lângă Sfântul Apostol Marcu, ocrotitorul principal al Veneției, o a doua ocrotitoare este considerată Sfânta Împărăteasă Elena. Ei țin foarte mult la Sfânta, o cinstesc cu mare dragoste.”

Această puternică legătură face ca plecarea moaștelor să fie cu adevărat un act excepțional, semn al unei mari binecuvântări pentru țara noastră.

Pelerinajul organizat la Mănăstirea Pantocrator se va desfășura între 30 aprilie și 8 mai, fiind așteptați zeci de mii de credincioși din întreaga țară. Trupul Sfintei Împărătese va poposi pentru câteva ore și la Catedrala Patriarhală din București, înainte de a fi întâmpinat cu rugăciune, lumină și lacrimi de bucurie la Pantocrator.

Evenimentul are loc cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și reprezintă unul dintre cele mai importante momente ale anului jubiliar 2025, în care se împlinesc 1700 de ani de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea și 100 de ani de la înființarea Patriarhiei Române.

Moaștele Sfintei Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare, aduc în mijlocul poporului român o mărturie vie a iubirii de Hristos, a râvnei pentru Cruce și a lucrării de unitate a Bisericii. Este o chemare duhovnicească la pocăință, întărire în credință și nădejde în biruința Învierii.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Donald Trump, pregătit să lanseze drone în Mexic: Președintele SUA ia în calcul declanșarea unor atacuri asupra cartelurilor de droguri

Administraţia preşedintelui american Donald Trump ia în considerare atacuri cu drone asupra cartelurilor drogurilor din Mexic, pentru a combate traficul transfrontalier de droguri, relatează marţi postul NBC News, potrivit Reuters, informează Agerpres. Citește mai departe...

Leguma care asigură sănătatea inimii. Medicii cardiologi o recomandă pacienților

Varza de Bruxelles, adesea neglijată, este o legumă plină de nutrienți esențiali pentru sănătatea inimii, susțin medicii cardiologi. Citește mai departe...

Controverse în jurul pensiilor speciale după anunțul lui Crin Antonescu: Lider PNL: 'Am hotărât să fiu foarte prudent' / Lider PSD: 'O discuție, nu o lege'

Liderul grupului PNL din Senat, Daniel Fenechiu, şi-a exprimat rezerva, marţi, faţă de un eventual proiect de eliminare a pensiilor speciale, având în vedere că o astfel de iniţiativă trebuie să treacă de controlul Curţii Constituţionale, informează AGERPRES. Citește mai departe...

Se reconfigurează harta lumii: Un continent se deplasează an de an și în curând s-ar putea uni cu cea mai întinsă suprafață de pământ de pe glob

Se reconfigurează harta lumii?Australia este oficial cel mai rapid continent de pe planetă. Se deplasează cu o viteză de aproximativ 7 centimetri pe an – echivalentul ritmului de creștere al unghiilor la om. Citește mai departe...

Românii au investit peste 700 de milioane de lei în titluri de stat, prin subscrieri online pe Ghiseul.ro

Românii au investit 719 milioane de lei în titluri de stat, prin subscrieri online pe Ghiseul.ro, peste 35.000 de cetăţeni folosind, într-o lună, platforma online pentru a cumpăra titlurile Tezaur, a anunţat ministrul Finanţelor, Tanczos Barna."Tezaur la un click distanţă. Citește mai d...

VIDEO Fabrica din România care a fost 'Regina Europei' peste 50 de ani a ajuns astăzi o ruină: A lăsat în urmă o moștenire impresionantă

În sud-estul Europei, într-o perioadă de efervescență industrială, o fabrică din România se impunea ca un adevărat reper în producția de ceramică de calitate superioară. Citește mai departe...

VIDEO O scanare digitală a Titanicului schimbă tot ce știam despre modul în care a eșuat celebrul vas

O analiză detaliată a unei scanări digitale în mărime naturală a Titanicului a dezvăluit o nouă perspectivă asupra ultimelor ore ale navei, informează marți BBC, relatează Mediafax. Citește mai departe...

FOTO Cozonacul roz care a stârnit controverse pe internet - Gospodinele nu s-au abținut de la comentarii

Rețeta de cozonac pufos cu zmeură în aluat umplut cu migdale si fistic, propusă de vloggerul culinar Ella Cooking, a generat reacții diverse și contradictorii în rândul gospodinelor pe rețelele de socializare.„Nici bine nu am postat acești cozonaci că au și apărut jignirile. Citește mai depa...

Romania must have its own voice in the EU, defend Strategic Partnership with U.S.

Europe needs America, and Romania needs privileged bilateral relations with the U.S., "not directives imposed by those who have already proven that they do not understand the global context," leader of the Alliance for the Unity of Romanians (AUR) George Simion said on Tuesday. Cite5...

VIDEO Un oraș spectaculos a fost abandonat complet: Motivul pentru care locuitorii și-au părăsit casele evaluate la sute de mii de euro

La prima vedere, pare un colț de rai: case frumoase, spațioase, străzi largi, verdeață din abundență și o liniște aproape ireală. Însă în spatele acestei aparente perfecțiuni se ascunde o realitate surprinzătoare – orașul este complet abandonat de ani buni. Citește mai departe...

Good News

Only good and positive news.