VIDEO Ministrul Educației a făcut anunțul care vizează salariile profesorilor: 'Voi veni cu o propunere!' / 'Avem o problemă foarte mare'

VIDEO Ministrul Educației a făcut anunțul care vizează salariile profesorilor: 'Voi veni cu o propunere!' / 'Avem o prob
📅 2025-01-23

Avem o problemă foarte mare cu numărul de profesori și cu atragerea celor mai buni absolvenți în sistem, a declarat joi seara Daniel David, ministrul Educației.

Ministrul Educației a vorbit joi seara într-o transmisiune făcută pe Facebook în timpul căreia a prezentat strategiile ministerului. El a vorbit și despre două proiecte, unul care vizează indicatorii de performanță din sistem și al doilea privitor la planurile-cadru pentru liceu.

„Voi veni cu o propunere pe care o vom dezbate public. Oricum ca idee generală pentru mine, salariul de bază ar trebui să fie un salariu decent, care arată rolul pe care vrem să-l dăm profesorului în societate, spune ceva despre țară acest lucru. Eu sunt îngrijorat, de exemplu, că văd în ultimii ani că cei mai buni absolvenți din universități nu mai aleg mediul preuniversitar și începem să avem probleme cu diverse materii și cu resursa umană”, a spus Daniel David, relatează MEDIAFAX.

El susține că există o problemă „foarte mare” cu numărul de profesori.

„Când a fost o problemă în zona de sănătate, nu ne-am opus ca salariile fie crescute dramatic în zona de sănătate ca să ținem medicii și asistentele în țară, când am vrut să dezvoltăm zona de IT mediul educațional nu s-a opus unor facilități care s-au oferit acolo. Ei, acuma noi suntem în criză, avem o problemă foarte mare cu numărul de profesori, cu atragerea celor mai buni în sistem și vom cere solidaritate de la celelalte categorii profesionale. Vom începe disscuția la Legea salarizării unitare, unde eu voi argumenta pentru un salariu decent”, a declarat ministrul.

El a spus că, dincolo de acest salariu de bază, „vom veni cu acești indicatori de performanță pentru a crește veniturile acolo unde există performanță”.

Ministrul Educației a anunțat că la finalul acestei luni vor fi publicate în dezbatere planurile-cadru pentru liceu.

„Probabil implimentarea va avea loc abia de anul viitor, fiindcă dacă adoptăm planurile-cadru până prin luna mai putem începe să lucrăm la programe, iar după aceea din toamnă să încercăm să lucrăm la manuale și la traininguri pe care care trebuie să le parcurgă profesorii care vor utiliza noile programe”, a precizat David.

Zona universitară

Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, a declarat joi că în România sunt multe universităţi foarte bune, însă adesea misiunea acestora nu este diferenţiată, deşi Legea învăţământului superior obligă la asumarea unei misiuni "într-o manieră foarte clară".

"Avem multe universităţi, unele dintre ele foarte bune, dar adesea misiunea este nediferenţiată, deşi Legea învăţământului superior ne obligă să ne asumăm această misiune într-o manieră foarte clară. Săptămâna trecută am dat acel ordin care se referă la faptul că toate universităţile trebuie să-şi asume explicit una din misiunile care apar în Legea învăţământului superior tot într-o manieră voluntară de jos în sus, să ştim ce doresc să facă şi studenţii, şi societatea şi mediul socio-economic", a afirmat Daniel David, relatează Agerpres.

El a spus că ciclurile universitare trebuie să fie mult mai flexibile în cadrul aceleiaşi instituţii de învăţământ.

"Tot în acel ordin am discutat despre ideea că ciclurile universitare trebuie să fie mult mai flexibile în aceeaşi instituţie, astfel încât treptat să avem instituţii care se pot focaliza cum fac marile universităţi ale lumii mai mult pe programe de tip graduate şi nu neapărat şi programe de tip undergraduate", a explicat ministrul.

David a adăugat că tot în zona învăţământului superior a mai dat un ordin de ministru, privind Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU).

"În zona învăţământului superior am dat şi ordinul legat de noile criterii CNADTCU. (...) S-ar putea ca unele criterii să nu fie foarte bine primite în anumite subsegmente ale mediului academic, în anumite domenii, dar trebuie să înţelegem că până la urmă decizia a fost a comisiei de specialitate. Dacă însă vor fi discuţii şi probleme justificate, sunt dispus să mai analizăm şi să discutăm unele aspecte", a susţinut ministrul Educaţiei şi Cercetării.

El a menţionat că au fost definitivate şi conducerile Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice şi Consiliului Naţional de Etică a Cercetării.

"Zilele trecute am definitivat şi Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice şi Consiliul Naţional de Etică a Cercetării, de fapt, conducerea acestor consilii, astfel încât în acest moment cred că suntem în faza în care o mică reformă a început prin procesul de evaluare, stabilizare a consiliilor şi în următoarele luni vom lucra pe alte aspecte importante care ţin de funcţionare acestui domeniu", a declarat Daniel David.

Daniel David: „Vă invit să fim cu toții parte din această viziune a schimbării”

„Sistemul românesc de educație este unul complex și complicat, cu milioane de oameni implicați direct, iar restul țării format în cea mai mare parte din absolvenți ai acestui sistem. Educația devine astfel aproape sinonimă cu țara, iar așa cum facem educația, așa devine și țara! Dacă vrem o țară democratică și modernă, fondată pe știință și religie, în care să avem bunăstare, nu una autocrată și bizar-izolaționistă bazată pe pseudoștiință și pseudoreligie, în care bunăstarea va deveni un lux, ne trebuie o educație adecvată.

Acum suntem în procesul modernizării acestui sistem, iar orice schimbare generează în mod natural unele temeri și reacții de rezistență. Dar modernizarea – așa cum o înțeleg și cum o planific eu – nu înseamnă decât să ne întoarcem la esența educației, și anume la faptul că, prin transferul eficient de competențe, absolvenții trebuie să devină buni profesioniști, buni cetățeni și oameni cu o calitate bună a vieții (mulțumiți de propria viață).

Simplu spus, competențele înseamnă o structură în care ponderea componentelor diferă în funcție de domeniu și care este formată din (1) cunoștințe declarative (ce știm să spunem – înțelegeri ale lumii care ne oferă cultură și rezistență la manipulare, capacitatea de a identifica și de a aborda probleme relevante și flexibilitate în acțiunile practice), (2) cunoștințe procedurale (ce știm să facem – care ne transformă în persoane eficiente în a rezolva probleme de specialitate și de viață) și (3) valori (ce este important și de ce – ceea ce ne oferă sensuri și semnificații, cu impact pozitiv asupra motivației sociale și de învățare, calității vieții și echilibrului personal). Orice pierdere a unei componente a structurii sau o distorsionare a ponderii unei componente duce la o educație inadecvată.

În acest proces de modernizare, nimeni nu trebuie să rămână în urmă, iar celelalte aspecte administrativ-birocratice, importante la rândul lor când nu sunt exagerate, trebuie să servească scopul educației, nu să-l încurce sau să-l determine!

Așadar, vă invit să fim cu toții parte din această viziune a schimbării, nu din problemă, construind, învățând și adaptându-ne împreună în cursul acestei modernizări, pentru a co-crea sistemul de educație așa cum ni-l dorim și cum trebuie să fie”, a mai adăugat Daniel David, în mesajul său cu ocazia Zilei Internaționale a Educației, celebrată la 24 ianuarie.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Javier Milei, președintele Argentinei: 'Nu cumva birocrații de la Bruxelles au suspendat alegerile din România doar pentru că nu le-a plăcut cine a câștigat?'

Președintele argentinian Javier Milei a ținut un discurs la Forumul Economic Mondial (WEF) din 2025 de la Davos, afirmând că „wokismul” este un „virus mental” și un „cancer care trebuie îndepărtat”. Milei s-a referit și la alegerile prezidențiale anulate din România. Citește mai departe...

Edilul Vlad Oprea lăsat să plece liber în ancheta de corupție - SURSE: Are control judiciar pe cauțiune de 600.000 de lei și interdicția de a fi primar

Edilul din Sinaia Vlad Oprea a fost lăsat să plece liber din sediul DNA, joi noapte, după ce în cazul său anchetatorii anticorupție ar fi luat măsura preventivă a controlului judiciar pe cauțiune, suma stabilită fiind de 600. Citește mai departe...

Decizie CEDO: O femeie nu este vinovată de divorț deoarece nu a mai avut relații sexuale cu fostul soț

CEDO a stabilit că o femeie nu este vinovată de divorț după ce a refuzat să mai întrețină relații sexuale cu fostul soț. Este vorba despre o franțuzoiacă în vârstă de 69 de ani care a pierdut în Franța un proces pe această temă. Citește mai departe...

VIDEO Nicușor Dan anunță prăpăd pentru București: Dacă iese Georgescu președinte, nu mai contează cine e primar

Nicușor Dan atenționează că Bucureștiul riscă să intre în copals cu Călin Georgescu președinte. Declarația a fost făcută joi seara, în cadrul unei emisiuni televizate la Antena 3 CNN. Citește mai departe...

VIDEO Ministrul Educației a făcut anunțul care vizează salariile profesorilor: 'Voi veni cu o propunere!' / 'Avem o problemă foarte mare'

Avem o problemă foarte mare cu numărul de profesori și cu atragerea celor mai buni absolvenți în sistem, a declarat joi seara Daniel David, ministrul Educației. Citește mai departe...

Lovitură pentru Donald Trump - Un judecător blochează ordinul executiv care schimbă procedura de acordare a cetățeniei pentru copiii imigranților

Un judecător federal a blocat temporar, joi, ordinul executiv al preşedintelui Donald Trump care pune capăt garanţiei constituţionale de acordare a cetăţeniei prin naştere, indiferent de statutul de imigrant al părinţilor, relatează The Associated Press şi Reuters. Citește mai departe...

Făcut figurant de Georgescu, Nicușor Dan s-a aprins: Să se ia urma banilor din campanie electorală!

Catalogat ca figurant de Călin Georgescu, Nicușor Dan bate cu pumnul în masă și cere ca statul să ia rapid urma banilor cheltuiți de Călin Georgescu în campanie, ca să se vadă unde duce Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care şi-a anunţat intenţia de a candida pentru Citește mai dep...

Vești bune pentru milioane de șoferi: se construiește autostrada pe care poți circula dacă vrei să eviți Capitala

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu anunță că a fost emisă autorizația de constrcție pentru lotul 1 din A0, astfel că în perioada următoare se va lucra pe toate loturi care nu au fost date în folosință. Citește mai departe...

The relics of the Holy Empress Helena, mother of Saint Constantine the Great, will be brought to Pantocrator Monastery

The relics of the Holy Empress Helena, mother of Saint Constantine the Great, Emperor and Equal-to-the-Apostles, will be brought to Pantocrator Monastery in southern Romania for a historic pilgrimage. Citește mai departe...

Trump pregătește o lovitură grea pentru China - Taxe vamale pentru comenzile de pe Temu, Shein sau AliExpress, indiferent de valoare

Președintele Donald Trump ia în considerare modificarea unui avantaj comercial cheie al SUA pentru alte națiuni, scutirea „de minimis” de la tarifele de import, în timp ce acuză China de practici comerciale neloiale și o învinuiește pentru o criză legată de medicamentul mortal Citește mai de...

Good News

Only good and positive news.