Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, despre schimbul de replici cu colegul său, Alfred Simonis, privind voturile PSD care s-au dus la George Simion, că a fost o glumă şi pe TikTok, de obicei îţi permit să mai faci şi glume.
Preşedintele PSD a fost întrebat despre postarea de pe TikTok în care preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, îi mărturiseşte lui Marcel Ciolacu că au fost social-democraţi care i-au dat voturi lui George Simion.
„Cred că a fost o glumă. Pe TikTok, de obicei îţi permit să mai faci şi glumă”, a spus Ciolacu, după şedinţa conducerii PSD.
La observaţiile presei că nimeni nu a luat această mărturisore ca pe o glumă, Marcel Ciolacu a răspuns: „Atunci, îmi cer scuze, a fost o glumă proastă”.
Despre voturi care au plecat spre George Simion din partea electoratului PSD, Marcel Ciolacu a afirmat că nu este ferm convins de nimic.
„Eu v-am zis că pe TikTok, cu domnul Simonis, a fost o glumă”, a mai spus premierul.
„Pe TikTok, îţi mai permiţi să faci şi glume. Sunt om, chiar dacă sunt persoană publică, mai putem face şi o glumă. Deci, a fost o glumă”, a completat preşedintele PSD.