Un studiu realizat de o echipă internaţională de cercetători a identificat dovezi suplimentare care sugerează o posibilă legătură între virusul herpes simplex-1 (HSV-1) şi boala Alzheimer, a anunţat săptămâna aceasta Universitatea Ebraică din Ierusalim (HU), transmite agenţia Xinhua.
Studiul a identificat 19 proteine asociate cu HSV-1 în creierul pacienţilor cu Alzheimer aflaţi în diverse stadii ale bolii.
Această descoperire susţine dovezile tot mai numeroase ce indică infecţiile, cum ar fi HSV-1, drept factor potenţial în dezvoltarea şi evoluţia bolii Alzheimer.
Doctorul Or Shemesh de la HU, autorul principal al studiului publicat în jurnalul ştiinţific Cell Reports, a declarat că echipa de cercetători a utilizat tehnici avansate pentru a detecta activitatea crescută a unei proteine a virusului herpetic numită ICP27. Activitatea acestei proteine a fost deosebit de pronunţată pe măsură ce boala avansa.
S-a constatat că proteina ICP27 a fost găsită în aceleaşi regiuni ca şi tau - o proteină din creier care devine toxică în boala Alzheimer - însă era absentă în apropierea plăcilor de amiloid, un alt semn distinctiv al bolii. Acest lucru indică faptul că HSV-1 poate avea un impact direct asupra tau, contribuind la modificările legate de Alzheimer.
Folosind organoizi ai creierului uman derivaţi din celule stem, cercetătorii au demonstrat că infecţia cu HSV-1 poate declanşa modificări specifice ale tau asociate cu Alzheimer. Iniţial, aceste modificări păreau să protejeze celulele creierului prin reducerea prezenţei virusului şi prevenirea morţii celulare. Cu toate acestea, pe măsură ce boala progresa, aceleaşi modificări ar fi contribuit la deteriorarea creierului.
Studiul a evidenţiat, de asemenea, răspunsul imun al creierului ca factor în patologia Alzheimer, concentrându-se asupra căii cGAS-STING, care influenţează modificările proteinei tau.
"Cercetarea noastră demonstrează modul în care HSV-1 interacţionează cu creierul şi influenţează patologiile Alzheimer", a declarat Or Shemesh.
"La începutul bolii, modificările (proteinei) tau pot proteja celulele creierului prin limitarea virusului. Dar, în timp, aceste modificări pot dăuna creierului şi pot accelera neurodegenerarea", a precizat cercetătorul.
Descoperirile oferă noi informaţii asupra modului în care infecţiile şi sistemul imunitar al creierului pot să influenţeze boala Alzheimer. Cercetătorii sugerează că prin ţintirea activităţii virale sau prin modularea răspunsului imunitar s-ar putea deschide calea către noi tratamente, potrivit comunicatului HU.