Dacă C. Antonescu este soluția cea mai bună și o adoptă alianța partidelor pretins proeuropene pentru alegerile prezidențiale, „eu nu mă împotrivesc”, transmite șeful PSD Cluj, europarlamentarul Vasile Dîncu. Motivul? „Nici măcar nu am vreo soluție pe care s-o consider a fi mai bună”, transmite Dîncu.
- Scurt context: Şeful PSD Cluj, eurodeputatul PSD Vasile Dîncu, a declarat, după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la alegerile prezidenţiale şi acordul cu partidele din coaliţia PSD-PNL-UDMR, că oricum acesta nu ar fi fost o opţiune viabilă. ”Trebuia să scoată un candidat, unul care să aibă o oarecare notorietate şi nu au apucat să facă nici sondaje, nu au apucat nici să legitimeze în interiorul partidelor o asemenea candidatură. Deci a fost, din nefericire domnul Antonescu, un candidat de rezervă, un candidat care era bun pentru vremurile respective. Eu am un respect deosebit pentru Crin Antonescu, pentru că este ultimul romantic al politicii, după părerea mea, dar domnia sa aparţine unei epoci a oralităţii politice. Acum trăim o eră digitală”, a declarat Vasile Dîncu la Euronews România.
Ce spune acum Dîncu?
„Nu trage, Dom' Semaca!
Ce mai freamăt, ce mai zbucium! Câțiva voluntari, la ordin, au ieșit să-l apere vârtos pe candidatul Crin Antonescu și să caute dușmani în jur. Problema e că nu-l atacă nimeni, doar că bietul candidat se plângea că nu-l bagă nimeni în seamă. Fără a polemiza cu acești războinici, precizez încă o dată:
Nu vreau să distrug nicio unitate a Alianței și nici nu susțin altceva. Discuția a deschis-o candidatul comun care a anunțat că se suspendă. Nu mă pun în calea fericirii de a fi candidat pentru domnul în cauză. Ba chiar, cum spune un cunoscut cronicar al tâmpeniilor, de zi cu zi: Îl susțin!
Eu doar am răspuns la o întrebare de presă, de ce cred că el nu a fost căutat de cei care l-au propus și nu au continuat susținerea în perioada sărbătorilor. Mi-am dat cu părerea, spunând că este părerea mea, doar că aștept ca Alianța să se pronunțe să legitimeze sau nu această candidatură;
Consider că discuția nu este despre Crin Antonescu, ci este o discuție despre dificultatea de a găsi un candidat câștigător care să armonizeze electoratele a două partide care s-au contrat și polarizat puternic în campania de la Prezidențiale;
Am apreciat că Alianța face, probabil, cercetări sociologice pentru a vedea care este cea mai bună modalitate de a aduce electoratele celor două partide împreună pentru susținerea unui singur candidat. În criza aceasta de încredere o să se vadă că nu este simplu. Dacă Antonescu este soluția cea mai bună și o adoptă Alianță, eu nu mă împotrivesc pentru că nici măcar nu am vreo soluție pe care s-o consider a fi mai bună;
Nu cred că Alianța își poate permite să aducă un candidat fără șanse în condițiile unei configurații total schimbate față de anulatele alegeri din toamna târzie a lui 2024;
Am văzut că unii vor să spună că îl împing pe Marcel Ciolacu să candideze ca să își rupă gâtul. Nu am susținut așa ceva, ba din contră! Dar cei care se dau utili acum, ar fi trebui să nu fi ventilat voturi spre alt candidat și să-l scoată din cursă pe propriul lor candidat. Atunci trebuia apărat Președintele PSD, nu acum. Acum nu-l mai agresează nimeni, sper, cu strategii așa-zis câștigătoare, dar care se dovedesc a fi falimentare.
În rest, rămâne cum am vorbit: Mai răsfirați, băieți!
PS. Și pentru cei care, poate, nu știu cântecele de cântat la petreceri de susținere, le dau eu o idee. Există un cântecel vesel care se cânta sărind de pe un picior pe altul: „Ești o floare, ești un CRIN/ Ești parfumul cel mai fin””, a scris Vasile Dîncu, pe Facebook.
Ce spunea Crin Antonescu la precizările inițiale lansate de Dîncu
Fostul lider PNL Crin Antonescu a afirmat, luni seară, că are încredere în instituţia PSD şi în preşedintele social-democraţilor, Marcel Ciolacu, atâta timp cât a acceptat propunerea lor de a fi candidatul coaliţiei PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidenţiale.
Crin Antonescu a fost întrebat, luni seară, la Antena 3, dacă mai poate avea încredere în sinceritatea lui Marcel Ciolacu şi a social-democraţilor, după ce mai mulţi lideri ai formaţiunii au contestat eventuala sa candidatură din partea coaliţiei.
”Da, eu asta voi face. Nu putem vorbi acum de mulţimi mari, nu pot să am încredere în toţi. În instituţia PSD şi în conducătorul ei actual, Marcel Ciolacu, este evident că am încredere, de vreme ce, la propunerea lor şi a lui în primul rând ca prim-ministru şi preşedinte al celui mai mare partid din această coaliţie, eu am răspuns da. Cum ar fi fost să n-am încredere? Sigur că am încredere. Şi am încredere în continuare”, a afirmat Antonescu, relatează News.ro.
El a precizat că înţelege mai multe lucruri decât se văd.
”Eu pot să înţeleg mai multe lucruri decât se văd datorită experienţei mele politice. Am condus şi eu un partid, un partid în care foarte multe voci au vorbit totdeauna. Am făcut şi eu parte dintr-un partid în care la rândul meu, nemaifiind preşedinte am vorbit altceva decât partidul, vezi recenta campanie electorală a Partidului Naţional Liberal la prezidenţiale, când eu am fost unul dintre cei mai acerbi critici ai candidaturii domnului Ciucă, atunci candidat al PNL”, a declarat Crin Antonescu.
El a menţionat că poate l-a ajutat pe Ciolacu să clarifice anumite lucruri la el în partid.
”Ştiu ce înseamnă un partid mare, ştiu cât de delicată poate să fie poziţia liderului în aceste împrejurări delicate. Aştept ca domnul Ciolacu să facă - poate că l-am ajutat cumva pe domnul Ciolacu să clarifice acest lucru la dânsul în partid. Are nişte opinii, sunt nişte oameni, au dreptul la ele, poate sunt unele şi nu s-au exprimat public şi în PNL. Poate să fie oriunde, şi la UDMR. Îşi fac forurile respective, şedinţele hotărăsc într-un fel sigur după aceea se intră în altă logică. Tocmai asta am spus eu, dar încredere am pentru că, repet, altfel nu aş fi acceptat propunerea pe care aceşti oameni mi-au făcut-o. (...) A fost o discuţie extraordinar de scurtă şi răstimp de o noapte în care eu am avut timp să dau răspuns acestei solicitări”, a afirmat Crin Antonescu.
Vezi și: Scandal uriaș în PSD! Vasile Dîncu, 'sufrageristul lui Oprea', acuzat că 'se tot străduiește să arunce în aer' angajamentul luat de Marcel Ciolacu
Vezi și: VIDEO Crin Antonescu, deranjat de Ponta și Dîncu: 'Este cazul ca PSD să își clarifice poziția'.