Pe strada Lungă din Gura Râuluim (Sibiu), ultima piuă de ulei funcționează încă, păstrând vie o tradiție ce datează dinainte de cel de-al Doilea Război Mondial. Instalată în 1900 și modernizată în 1945 cu un utilaj adus tocmai din America de către Ioan Bârză, piua este mânuită astăzi de nepotul său.
Acest utilaj unic, folosit pentru a stoarce ulei din semințe precum dovleacul, floarea-soarelui, inul sau nuca, atrage turiști și curioși dornici să guste din uleiul obținut exact ca pe vremea bunicilor.
„Bunicul Ioan a colindat lumea, ajungând chiar în China și America, de unde a adus această instalație care funcționează și azi. A evadat dintr-un lagăr din Rusia, povestind că Maica Domnului i-a apărut în vis și i-a spus să fugă atunci. Și a reușit”, spune nepotul Petre Bârză, mândru de moștenirea lăsată de bunicul său.
Procesul de producție este unul meticulos, care implică răbdare și forță fizică. Semințele, bine uscate, sunt măcinate, frământate cu apă, coapte la foc domol, apoi presate manual.
„Uleiul de dovleac este cel mai căutat, pentru că ajută la tratarea prostatei și este benefic pentru păr. Însă e o muncă grea, mai ales la presă, unde îți trebuie putere în brațe”, explică Petre Bârză pentru Mediafax.
În ajutor îi vine fiul său, pilot militar, care contribuie la această tradiție atunci când timpul îi permite.
Deși electricitatea a înlocuit forța apei „Iazului”, firul de apă ce străbate Gura Râului continuă să fie parte din povestea acestei mașinării istorice. Oaspeții care trec pragul curții familiei Bârză, adesea prin programul „Anii Drumeției”, sunt întâmpinați cu povești, ulei proaspăt pe pita coaptă în cuptor și gogoși fierbinți stropite cu vin fiert.
Lucian Blaga spunea despre Gura Râului că are „ceva nespus de românesc”, iar ultima piuă de ulei din sat confirmă această moștenire autentică, parte din farmecul județului Sibiu.