Tânăr din Arad urmărit de poliție după furtul unui autoturism

Tânăr din Arad urmărit de poliție după furtul unui autoturism
📅 2024-10-21

Un tânăr din Arad a fost urmărit în trafic de poliţişti după ce ar fi furat un autoturism, pe care l-ar fi condus drogat în condiţiile în care avea permisul suspendat, provocând şi tamponări cu autoturisme parcate, conform agerpres.ro.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad, maşina ar fi fost furată din curtea unei case din oraşul Pecica, iar proprietarii au sunat la 112.

"Bărbatul a fost depistat de poliţiştii din municipiu, în timp ce conducea autoturismul sustras, pe strada Şezătorii. Conducătorul auto nu a oprit la semnalele efectuate de poliţişti, continuându-şi deplasarea şi intrând în coliziune cu alte două autoturisme, eveniment rutier soldat cu pagube materiale. Ulterior, bărbatul de 26 de ani a fost depistat de poliţişti, din verificări reieşind că acesta are dreptul de a conduce suspendat, iar testarea cu aparatul din dotare a indicat posibila prezenţă a substanţelor psihoactive", arată IPJ.

Şoferul ar fi lovit cinci maşini parcate, însă până acum doar doi proprietari au depus plângeri.

Arădeanul a fost dus la spital în vederea recoltării de probe biologice, ulterior fiind reţinut pentru 24 de ore. El va fi prezentat magistraţilor cu propunerea de arestare preventivă.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Sondaj INSCOP: Societatea românească, divizată în urma deciziei CCR de invalidare a candidaturii Dianei Șoșoacă

Un nou sondaj de opinie realizat de INSCOP Research la comanda cotidianului Libertatea arată că decizia Curții Constituționale a României (CCR) de a invalida candidatura Dianei Șoșoacă pentru funcția de președinte a stârnit controverse majore în rândul populației. Citește mai departe...

Senator, la un pas să fie ars de gazele de la o sondă. Un amic s-a jucat cu bricheta

Incident periculos în județul Gorj. Senatorul PNL Ion Iordache a fost implicat într-un eveniment neplăcut, în timpul unei vizite la o sondă de gaze din localitatea Ciuperceni. Citește mai departe...

UE alocă 380 de milioane de euro pentru tranziția verde în Europa, inclusiv în România

Luni, Comisia Europeană a anunțat alocarea a peste 380 de milioane de euro pentru 133 de proiecte noi din întreaga Europă, în cadrul programului LIFE dedicat mediului și politicilor climatice, conform unui comunicat emis de Executivul comunitar, informează Agerpres. Citește mai departe...

Nicolae Ciucă reacționează la referendumul din Republica Moldova: Chiar dacă e victorie la limită

Liderul PNL reacționează după ce majoritatea votanților din Republica Moldova s-au pronunțat în favoarea intrării în Uniunea Europeană. Citește mai departe...

Acors între India și China privind efectuarea de misiuni de patrulare în zonele frontaliere disputate

India a anunţat luni că a încheiat un acord cu China privind efectuarea de misiuni de patrulare în zonele frontaliere disputate, dosar intrat într-un punct mort după o confruntare violentă corp la corp între soldaţii celor două ţări în 2020, relatează AFP şi Reuters, potrivit Citește mai dep...

Posibila prezență a trupelor nord-coreene pe frontul din Ucraina îngrijorează NATO - Care ar fi consecințele pe front

Dacă Phenianul ar trimite trupe în Ucraina pentru a lupta în numele Rusiei, conflictul ar escalada semnificativ, a declarat luni şeful NATO, Mark Rutte, într-o postare pe X, relatează Reuters, potrivit news.ro. Citește mai departe...

Tânăr din Arad urmărit de poliție după furtul unui autoturism

Un tânăr din Arad a fost urmărit în trafic de poliţişti după ce ar fi furat un autoturism, pe care l-ar fi condus drogat în condiţiile în care avea permisul suspendat, provocând şi tamponări cu autoturisme parcate, conform agerpres.ro. Citește mai departe...

Vietnamul are un nou președinte - Unanimitate în Adunarea Națională

Cei 440 de membri ai Adunării Naţionale vietnameze l-au desemnat în unanimitate pe Luong Cuong, un general de armată, drept preşedinte al Vietnamului, a anunţat luni televiziunea de stat, informează AFP, potrivit Agerpres. Citește mai departe...

Răsturnare de situație - AUR câștigă procesul împotriva BEJ după ce au fost respinse listele pentru parlamentare în Giurgiu

Tribunalul Giurgiu a admis contestația AUR împotriva deciziei Biroului Electoral Județean Giurgiu prin care a fost respinsă lista de candidați a partidului pentru Camera Deputaților. Citește mai departe...

Rapperul Wiz Khalifa, trimis în judecată de DIICOT, după ce a fumat o ţigară cu cannabis pe scena festivalului Beach Please de la Costineşti

Rapperul Wiz Khalifa a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT, după ce a fumat o ţigară cu cannabis pe scena festivalului Beach Please de la Costineşti. De asemenea, asupra lui au fost găsite 18 grame de cananis şi o ţigaretă care conţinea cannabis. Citește mai departe...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.