Senator, la un pas să fie ars de gazele de la o sondă. Un amic s-a jucat cu bricheta

Senator, la un pas să fie ars de gazele de la o sondă. Un amic s-a jucat cu bricheta
📅 2024-10-21

Incident periculos în județul Gorj. Senatorul PNL Ion Iordache a fost implicat într-un eveniment neplăcut, în timpul unei vizite la o sondă de gaze din localitatea Ciuperceni.

Noaptea trecută, acesta, alături de câțiva prieteni, a fost martor la un moment extrem de riscant, când unul dintre amicii săi a aprins o brichetă chiar lângă sondă, declanșând o flacără puternică. Focul a fost la un pas să-i rănească pe toți cei prezenți, inclusiv pe senatorul Iordache.

Mai multe instituții, inclusiv poliția și Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) din Gorj, investighează acum evenimentul și analizează ce măsuri legale pot fi luate împotriva celor implicați.

Flimări pentru un clip electoral

Se pare că incidentul, care s-a petrecut în timpul unei filmări pentru un clip electoral, a avut scopul de a evidenția resursele minerale neexploatate din zonă. Cu toate acestea, protagoniștii nu au luat în calcul riscurile la care s-au expus, inclusiv posibilitatea de a provoca un incendiu în pădurea din apropiere.

Clipul a fost postat ulterior pe rețelele de socializare. Sonda este una dintre zecile aflate pe teritoriul județului și nu se știe în acest moment cui aparține.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Iarna vine cu un scenariu de coșmar: Prețurile cresc, iar marile companii se opun plafonării

Preţurile de referinţă la gaze naturale pe piaţa din Europa au crescut luni, pe fondul volatilităţii sporite de pe piaţă, în urma escaladării tensiunilor din Orientul Mijlociu, transmite Bloomberg. Citește mai departe...

OMS declară Egiptul ca țară 'liberă de malarie'

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a acordat oficial Egiptului statutul de țară „liberă de malarie”. Certificatul a fost ridicat luni de Ministerul Sănătății din Egipt și marchează o realizare semnificativă după aproape 100 de ani de eforturi pentru eradicarea unei boli Citește mai depar...

O Dacia 1100 de colecție fabricată în 1969, cu peste 43.000 km scoasă la vânzare de un bucureștean: cât costă?

Începând din această săptămână, pasionații de automobile au ocazia să achiziționeze o mașină Dacia 1100 de culoare verde, fabricată în iunie 1969 la uzina de la Mioveni. Citește mai departe...

Studiu Health of the Nation: În 2023, REGINA MARIA a deservit peste 8% din nevoile de sănătate ale românilor

Fady Chreih, CEO REGINA MARIA: Suntem parte integrantă din sistemul de sănătate din România• Femeile accesează servicii de prevenție de 3 ori mai mult ca bărbații și merg la medic pentru a-și rezolva problemele de sănătate de 2 ori mai mult;• Analizele si ecografia de tiroidă Citește mai dep...

Problemele din sfera uro-genitalǎ sunt un subiect tabu pentru majoritatea româncelor peste 50 de ani

Departamentul de uro-ginecologie al Centrului de Sǎnǎtate a Femeii Medicover Mediplus se lanseazǎ astǎzi, fiind dedicat în special femeilor aflate la menopauzǎ. Citește mai departe...

Febra dengue face ravagii în Bangladesh: Aproape 50.000 de cazuri confirmate

În luna octombrie, Bangladesh a raportat 84 de decese cauzate de febra dengue, marcând cel mai mare bilanț lunar asociat bolii în acest an, dintr-un total de 49.880 de cazuri confirmate până duminică, informează Agerpres. Citește mai departe...

VIDEO Reacția Maiei Sandu, după alegerile și referendumul din Republica Moldova: Datorită vouă am câștigat prima bătălie dintr-o luptă grea

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a spus, luni, după alegerile prezidențiale și referendumul pentru intrarea țării în UE, că lupta continuă."Moldova trebuie să meargă spre pace, fiecare vot a fost determinant, fiecare vot contează. Democrația nu e o slăbiciune. Citește mai depa...

Sondaj INSCOP: Societatea românească, divizată în urma deciziei CCR de invalidare a candidaturii Dianei Șoșoacă

Un nou sondaj de opinie realizat de INSCOP Research la comanda cotidianului Libertatea arată că decizia Curții Constituționale a României (CCR) de a invalida candidatura Dianei Șoșoacă pentru funcția de președinte a stârnit controverse majore în rândul populației. Citește mai departe...

Senator, la un pas să fie ars de gazele de la o sondă. Un amic s-a jucat cu bricheta

Incident periculos în județul Gorj. Senatorul PNL Ion Iordache a fost implicat într-un eveniment neplăcut, în timpul unei vizite la o sondă de gaze din localitatea Ciuperceni. Citește mai departe...

UE alocă 380 de milioane de euro pentru tranziția verde în Europa, inclusiv în România

Luni, Comisia Europeană a anunțat alocarea a peste 380 de milioane de euro pentru 133 de proiecte noi din întreaga Europă, în cadrul programului LIFE dedicat mediului și politicilor climatice, conform unui comunicat emis de Executivul comunitar, informează Agerpres. Citește mai departe...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.