Specialiștii spun că riscul ca litoralul românesc să fie afectat este extrem de mic, transmite ministrul Mediului

Specialiștii spun că riscul ca litoralul românesc să fie afectat este extrem de mic, transmite ministrul Mediului
📅 2025-01-11

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, susține că riscul ca litoralul românesc să fie afectat de petele de petrol din Marea Neagră este mic. Un vortex trimite petrolul din apă înapoi în strâmtoarea Kerci, spune Fechet. Două petroliere au fost avariate în strâmtoare și au provocat poluarea uriașă, potrvit mediafax.

Ministrul Mediului a declarat sâmbătă că din toate verificările făcute până în prezent sectorul românesc al Mării Negre nu este în pericol. Curenții marini de lângă Crimeea alternează un fel de vortex care ar întoarce pata de poluare spre strâmtoarea Kerci, a spus Fechet la Antena 3 CNN. Specialiștii români spun că riscul ca litoralul să fie afectat este extrem de mic, a precizat ministrul Mediului.

Declarația a fost făcută după ce, vineri, autoritățile din Rusia au anunțat că petele de petrol din Marea Neagră se extind. Lucrătorii de urgență care încearcă să curețe scurgerile de petrol din Marea Neagră au detectat șapte noi pete, a declarat vineri un oficial rus, potrivit Reuters.

Aproximativ 2.400 de tone de produse petroliere s-au vărsat în mare pe 15 decembrie, când două petroliere vechi au fost avariate de o furtună în strâmtoarea Kerci.

De la accidentul din decembrie, mii de lucrători de urgență și voluntari au lucrat pentru a curăța apa și pământul contaminate din zona strâmtorii Kerci. Ecologiștii au anunțat că numeroase animale au murit din cauza poluării.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

VIDEO Accident teribil în Stransbourg - Zeci de răniți după ce două tramvaie s-au ciocnit

Două tramvaie s-au ciocnit sâmbătă după-amiază la Strasbourg, în tunelul care duce la staţia care deserveşte gara oraşului. Cel puţin 20 de persoane au fost rănite şi sunt în stare de „relativă urgenţă”, potrivit prefecturii Bas-Rhin, relatează AFP și news.ro. Citește mai departe...

Cseke Attila refuză concedierile la Ministerul Dezvăltării: Sunt câteva posturi vacante

După ce Sebastian Burduja a anunțat reduceri de posturi la Ministerul Energiei, Cseke Attila refuză să modifice schema de funcționare de la Ministerul Dezvoltării. Ministrul spune că efectiv nu e nevoie. Citește mai departe...

Se cere cenzură extremă - Organizațiile de internet din Olanda vor ca guvernul să blocheze accesul la rețelele sociale

Organizațiile olandeze de internet cer guvernului să închidă rețelele de socializare Instagram, Facebook și X. Platformele reprezintă o amenințare la adresa statului de drept și a libertății noastre, susțin acestea, deoarece companiile-mamă caută "cu nerușinare" Citește mai departe...

Porți un ceas ‘inteligent’? Risc crescut de cancer din cauza unor substanțe toxice (studiu)

Dincolo de telefoanele mobile, care ne însoțesc oriunde mergem, ceasurile inteligente câștigă încrederea a din ce în ce mai multor utilizatori. Citește mai departe...

Funeriu îl 'înțeapă' pe Crin Antonescu: 'Ar fi bine să aibă vorbele şi în alte limbi de circulaţie internaţională'

Daniel Funeriu, care a anunţat că va candida independent la alegerile prezidenţiale din luna mai, a exclus sâmbătă posibilitatea de a se retrage din cursa electorală şi şi-a exprimat dorinţa ca în turul al doilea de scrutin să se confrunte cu primarul Capitalei, Nicuşor Dan. Citește mai depa...

FOTO Zelenski anunță că ucrainenii au capturat doi soldați nord-coreeni în Rusia: 'De obicei rușii își licihidează răniții'

Ucrainenii susțin că au capturat doi militari nord-coreeni în regiunea rusă Kursk. Prizonierii vor fi interogați de membrii serviciilor de securitate ucrainene. Asiaticii au fost transferați la Kiev. Citește mai departe...

Misterul cadavrului descoperit lângă București - Anchetatorii nu reușesc să-și dea seama cine este, dar au schimbat încadrarea în omor

Poliţiştii din Ilfov anunţă că a fost schimbată încadrarea juridică în dosarul care vizează moartea unei femei al cărei cadavru a fost găsit, în stare avansată de putrefacţie, într-o pădure din Bragadiru. Citește mai departe...

Olaf Scholz îl pune la punct pe Donald Trump: Nicio ţară nu este curtea din spate a alteia

Cancelarul german Olaf Scholz a făcut din nou apel sâmbătă la „toate ţările, fie ele din Est sau din Vest”, să respecte frontierele internaţionale, subliniind că „nicio ţară nu este curtea din spate a alteia”. Citește mai departe...

Crin Antonescu dezvăluie ce a făcut în cei zece ani cât a absentat de pe scena politică: Lucruri de interes!

Crin Antonescu închide gurile celor care îl critică pentru că a dispărut zece ani din viața politică. Crin Antonescu, candidatul comun anunţat de coaliţia PSD-PNL-UDMR pentru alegerile prezidenţiale, susţine că în ultimii 7-8 ani de zile, de când s-a mutat la Bruxelles alături de Citește mai...

Inflația din Ucraina a explodat: Mâncarea și energia electrică devin un lux în plin război

Inflația din Ucraina a accelerat la 12% în 2024, depășind previziunile făcute de Banca Națională a țării, a anunțat serviciul de statistică ucrainean, citat de The Kyiv Independent. Citește mai departe...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.