SONDAJ eToro: Cele mai mari riscuri externe pentru portofoliile investitorilor individuali la nivel global sunt: o potenţială recesiune a economiei globale

SONDAJ eToro: Cele mai mari riscuri externe pentru portofoliile investitorilor individuali la nivel global sunt: o poten
📅 2025-01-10


Investitorii se arată prudenţi la începutul lui 2025, dar optimişti pentru perspectivele întregului an, spune Bogdan Maioreanu, analistul platformei de investiţii eToro. Acesta afirmă că investitorii urmăresc cu nerăbdare deciziile legate de tarife vamale pe care Donald Trump le-ar putea lua după 20 ianuarie, odată ce va ajunge în Biroul Oval de la Casa Albă. În cel mai recent sondaj eToro Retail Investor Beat, atunci când au fost întrebaţi care sunt cele mai mari riscuri externe pentru portofoliile lor, investitorii individuali la nivel global au clasat o potenţială recesiune a economiei globale, un conflict internaţional şi inflaţia în primele lor trei preocupări, potrivit news.ro

”Dacă ne uităm la primul trimestru al anului 2025, agenda de evenimente pare a fi una standard, cu Forumul Economic Mondial şi raportările financiare ale companiilor, ca în oricare an. Însă în acest an ochii investitorilor sunt aţintiţi asupra zilei de 20 ianuarie, cu inaugurarea lui Donald Trump pentru un al doilea mandat în calitate de al 47-lea preşedinte al Statelor Unite şi cu schimbările de politici pe care acesta le va impune. Investitorii urmăresc cu nerăbdare deciziile legate de tarife vamale pe care Donald Trump le-ar putea lua odată ce va ajunge în Biroul Oval de la Casa Albă. Iar acest lucru se vede pe pieţele financiare, indicele S&P 500, Dow Jones şi Nasdaq evoluând practic lateral, cu câştiguri sub 1% de la începutul anului până în prezent. Printre investitorii care susţin zona cripto există optimism, deoarece Trump ar putea implementa politici mai prietenoase, cu mai puţine reglementări, care ar putea aduce beneficii acestor active”, spune Maioreanu.

În ciuda unui început de an tensionat, proiecţiile de profitabilitate ale companiilor pot aduce încredere pe pieţele financiare, însă evaluările lor actuale îndeamnă la prudenţă. Evaluarea companiilor din indicele S&P 500, de exemplu, a crescut la o medie de peste 23 de ori a câştigurilor lor viitoare, ceea ce este mult peste media istorică. Sezonul de raportări financiare pentru trimestrul al patrulea din 2024, pe care neoficial JP Morgan îl deschide în mod tradiţional la mijlocul lunii ianuarie, iar Nvidia îl închide în a doua jumătate a lunii februarie, va clarifica, de asemenea, aşteptările companiilor pentru 2025.

”Rezerva Federală a SUA, Banca Centrală Europeană şi alte bănci centrale vor continua să reducă ratele dobânzilor în 2025, dar este posibil să nu facă acest lucru în primul trimestru al anului. Piaţa vede o singură reducere a ratei dobânzii de către Fed în acest an, undeva în iunie, un efect normal al incertitudinilor cu privire la măsurile pe care le va lua administraţia Trump şi impactul acestora asupra economiei. Şi asta se întâmplă în pofida declaraţiilor lui Trump potrivit cărora ratele dobânzilor sunt prea mari, chiar dacă tot el a criticat şi inflaţia încă ridicată. Acest lucru ar putea genera noi tensiuni cu preşedintele Fed Jerome Powell, care a rezistat presiunii de a reduce dobanzile în timpul primului mandat al lui Trump”, declară analistul.

În minuta ultimei şedinţe de politică monetară, Fed şi-a exprimat îngrijorarea despre cum ar putea arăta mediul economic în acest an din cauza schimbărilor propuse de viitoarea administraţie Trump.

În cel mai recent sondaj eToro Retail Investor Beat, atunci când au fost întrebaţi care sunt cele mai mari riscuri externe pentru portofoliile lor, investitorii individuali la nivel global au clasat o potenţială recesiune a economiei globale, un conflict internaţional şi inflaţia în primele lor trei preocupări. Iar ultimele declaraţii publice ale lui Donald Trump alimentează tocmai aceste temeri. Şi investitorii români resimt aceste incertitudini, 50% dintre aceştia declarând că nu îşi vor majora portofoliile în primul trimestru al acestui an, faţă de 47% dintre investitorii intervievaţi care spun că vor investi mai mult.

Cu toate acestea, 59% dintre investitorii individuali la nivel global se aşteaptă ca piaţa bull să continue pe parcursul anului 2025. Investitorii români sunt şi mai optimişti, 76% dintre cei intervievaţi aşteptându-se la acest lucru. Când vine vorba despre ce pieţe de acţiuni vor oferi cele mai bune randamente în 2025, 46% dintre investitorii români mizează pe Statele Unite, 37% pe Europa şi 24% pe piaţa chineză.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Un cititor pe buze profesionist dezvăluie conversația care a stârnit râsetele dintre Trump și Obama, la funeraliile lui Jimmy Carter

Fostul președinte Barack Obama și președintele ales Donald Trump au avut ceea ce părea a fi o conversație caldă joi înainte de înmormântarea fostului președinte Jimmy Carter, dar un cititor de buze profesionist a declarat The Post zâmbetele și râsetele lor au ascuns o substanță Citește mai d...

Agenția pentru Siguranța Aviației a Uniunii Europene a emis un nou avertisment privind zborurile în spațiul aerian rusesc

Agenția pentru Siguranța Aviației a Uniunii Europene - EASA - a emis joi o nouă alertă prin care avertizează transportatorii non-europeni să nu zboare în spațiul aerian din vestul Rusiei, din cauza riscului ca aeronavele să fie vizate neintenționat de sistemele sale de apărare Citește mai de...

Particulele care ne compun corpul au străbătut universul înainte de a ne naște

Un nou studiu dezvăluie că atomii formați în stele urmează un parcurs extraordinar de lung și complex înainte de a contribui la formarea noilor stele, planete și, în cele din urmă, a vieții. Citește mai departe...

Lista bolilor pe care poți să le dobândești dacă nu faci pauză la amiază

Persoanele care lucrează fără a-şi lua pauza de prânz riscă să se îmbolnăvească grav, indică rezultatele unui studiu recent care se bazează pe date colectate de la peste 3.000 de persoane, scrie FOCUS, relatează Rador Radio România. Citește mai departe...

VIDEO Macron a sosit în Marea Britanie: dialog diplomatic cu Keir Starmer despre Ucraina și Orientul Mijlociu

Preşedintele francez Emmanuel Macron a sosit joi seara în Marea Britanie pentru a discuta cu premierul britanic Keir Starmer despre relaţiile bilaterale, dar şi despre situaţia din Ucraina şi Orientul Mijlociu. Citește mai departe...

'Declaraţiile lui Donald Trump despre anexarea Canadei reprezintă o tactică de distragere a atenției' - Justin Trudeau

Declaraţiile lui Donald Trump despre anexarea Canadei reprezintă o tactică de distragere a atenției, a spus Justin Trudeau, informează Rador Radio România. Citește mai departe...

Incendiile de vegetaţie din Los Angeles continuă să facă ravagii. Care este bilanțul persoanelor ucise flăcări

Două incendii masive de vegetaţie care ameninţă Los Angeles dinspre est şi dinspre vest ardeau încă nestingherite joi, dar o scurtă pauză de la rafalele puternice de vânt care au alimentat flăcările timp de două zile a permis echipelor să mai încetinească răspândirea lor Citește mai departe...

Autospecială de poliţie, implicată în accident în Bucureşti. O poliţistă aflată pe locul din dreaptă-faţă a fost rănită

O maşină de poliţie aflată în misiune a fost implicată, joi seară, într-un accident în Bucureşti, iar poliţista aflată pe locul din dreaptă-faţă a fost rănită, informează news.ro.”La data de 9 ianuarie 2025, în jurul orei 23. Citește mai departe...

Trucuri de iarnă: Cum să scapi rapid de gheața de pe parbriz

„Nu mai răzuiţi gheața de pe parbriz - un remediu simplu la domiciliu eliberează geamurile înghețate în câteva secunde”, titrează ZIARUL ROMÂNESC, relatează Rador Radio România. Citește mai departe...

Rafila anunță progrese semnificative: Românii spun adio abuzului de antibiotice

Joi, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a vorbit despre consumul de antibiotice în țara noastră, în anumite cazuri chiar și atunci când situația nu o cerea sau nu erau administrate la recomandarea medicilor, potrivit Mediafax. Citește mai departe...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.