Sărbătorile zilei din 15 noiembrie 2024 - Sf. Cuv. Paisie de la Neamţ (Începutul Postului Naşterii Domnului)

Sărbătorile zilei din 15 noiembrie 2024 - Sf. Cuv. Paisie de la Neamţ (Începutul Postului Naşterii Domnului)
📅 2024-11-15

Sărbătorile zilei din 15 noiembrie 2024 - Sf. Cuv. Paisie de la Neamţ (Începutul Postului Naşterii Domnului)

Ortodoxe

Sf. Cuv. Paisie de la Neamţ; Sf. Mc. şi Mărturisitori: Gurie, Samona şi Aviv diaconul (Începutul Postului Naşterii Domnului)

Greco-catolice

Sf. m. Gurie, Samona şi Aviv. Începe Postul Naşterii Domnului. Post

Romano-catolice

Ss. Albert cel Mare, ep. înv.; Leopold al III-lea

Sfântul Cuvios Paisie de la Neamţ este pomenit în calendarul creştin ortodox în 15 noiembrie, ziua în care începe Postul Naşterii Domnului.

Sfântul Paisie s-a născut la 21 decembrie 1722, în oraşul Poltava, într-o veche familie de preoţi. Dintre rude, bunica şi sora mamei sale au îmbrăţişat viaţa monahală. Din botez a primit numele de Petru, după numele mitropolitului moldovean Petru Movilă al Kievului, care este sărbătorit la 21 decembrie, ziua naşterii Sfântului Cuvios Paisie. Tatăl său, Ioan, era preot al catedralei din Poltava, iar mama sa, Irina, se îngrijea de buna creştere a celor doisprezece copii, fericitul Paisie fiind al unsprezecelea.

Studiile le-a făcut la Academia teologică din Kiev, întemeiată de mitropolitul Petru Movilă. A intrat în viaţa monahală la Mănăstirea Medvedeschi, fiind făcut rasofor sub numele de Platon. Negăsindu-şi însă odihna şi liniştea în mănăstirile ucrainiene, a trecut în Moldova şi s-a stabilit la Schitul Trestieni-Râmnicul Sărat, apoi la Cârnul, pe valea Buzăului.

După patru ani petrecuţi în mănăstirile din Moldova, a plecat la Sfântul Munte Athos, unde a trăit o vreme în singurătate, în preajma Mănăstirii Pantocrator. La Athos a fost călugărit sub numele de Paisie şi a fost hirotonit ieromonah. Acolo a format o obşte de 64 de monahi la Schitul Sfântul Ilie.

Stareţul Paisie s-a întors în Moldova, împreună cu toţi ucenicii săi, după şaptesprezece ani de vieţuire în Athos, stabilindu-se la Mănăstirea Dragomirna, unde a petrecut 12 ani, timp în care obştea monahală a ajuns la 350 de călugări.

La Dragomirna, Cuviosul Paisie se îndeletnicea, pe lângă grija conducerii soborului, şi cu traducerea cărţilor patristice. Iarna, când se adunau toţi vieţuitorii din mănăstire de la diferitele ascultări, în fiecare seară, în afară de sărbători, stareţul citea din cuvintele Sfinţilor Părinţi. Fraţii se adunau la trapeză, se aprindeau lumânări, apoi venea Cuviosul Paisie, se aşeza la locul său şi citea cuvânt de învăţătură. La urmă explica cuvântul citit pe înţelesul tuturor.

În mănăstire se nevoiau călugări moldoveni, slavi şi greci. De aceea era nevoit să citească într-o seară în limba română, iar în seara următoare în limba slavă sau greacă. Aceste citiri din tezaurul patristic se făceau de la începutul postului Crăciunului până în sâmbăta Sfântului Lazăr, când încetau.

Pe toţi cei din obşte, Sfântul Paisie îi sfătuia părinteşte, zicând: "Fraţilor, mai întâi de toate se cuvine vouă să vă apropiaţi de Domnul cu credinţă tare şi cu iubire fierbinte să vă lepădaţi hotărât de toate plăcerile veacului acestuia, de voinţa voastră, de cugetul inimii voastre şi să fiţi săraci cu duhul şi cu trupul. Numai atunci, prin harul lui Hristos, se va aprinde în voi sfânta râvnă". (Vieţile Sfinţilor)

Altădată iarăşi le zicea Cuviosul Paisie: "După măsura ostenelilor voastre, cu timpul veţi dobândi lacrimi şi plâns cu nădejde, spre mângâierea sufletului. Se va ivi în voi râvna fierbinte de a trăi după poruncile Domnului şi veţi câştiga smerenie şi răbdare, milă şi iubire către toţi, iar mai ales către cei nedreptăţiţi, către bolnavi şi bătrâni". (Vieţile Sfinţilor)

În toamna anului 1775, Sfântul Paisie a fost nevoit să se retragă la Mănăstirea Secu, împreună cu 200 de monahi, din cauza ocupării Bucovinei de austrieci. Aici s-a nevoit patru ani, continuând aceeaşi rânduială de viaţă monahală din Sfântul Munte Athos, ca şi la Dragomirna. În 1779, s-a mutat la Mănăstirea Neamţ, cu o mare parte din obştea de la Secu, ca stareţ peste ambele obşti, unificând astfel cele două mănăstiri sub povăţuirea unui singur stareţ.

La Mănăstirea Neamţ, a făcut numeroase traduceri din operele Sfinţilor Părinţi, a organizat obştea după rânduiala din Athos, a format un sobor de aproape o mie de călugări, a deprins pe mulţi ucenici să practice rugăciunea lui Iisus.

La Neamţ, ocupaţiile sale cărturăreşti au ajuns la cea mai mare înflorire. A întemeiat o întreagă şcoală pentru formarea de traducători, scriitori şi corectori de cărţi. Manuscrisele patristice au umplut biblioteca mănăstirii şi erau răspândite prin numeroase alte mănăstiri din ţară şi de peste hotare: "Astfel, Neamţu devine centrul şi făclia monahismului ortodox şi şcoala vieţii sihăstreşti şi a culturii duhovniceşti pentru tot Orientul ortodox". (Vieţile Sfinţilor)

La 15 noiembrie 1794, în timpul slujbei de seară, stareţul Mănăstirii Neamţ, Cuviosul Paisie, supranumit "Cel mare" (Velicikovski), s-a mutat la cele veşnice, în vârstă de 72 de ani, fiind înmormântat în gropniţa bisericii voievodale.

Pentru sfinţenia vieţii lui, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut în rândul sfinţilor, fiind prăznuit în fiecare an la 15 noiembrie. (surse: Vieţile Sfinţilor - paginiortodoxe.tripod.com; "Patericul Românesc", Arhimandrit Ioanichie Bălan, Ed. Mănăstirii Sihăstria, 2005)

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Ministrul Alexandru Rafila, atacat dur pentru cazul de la Tg. Jiu: 'Ceea ce face acum se numește populism ieftin și e o dovadă clară de iresponsabilitate'

Emanuel Ungureanu, candidat USR la alegerile parlamentare, a comentat cazul de la Târgu Jiu și l-a acuzat pe Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, de „populism ieftin” și „iresponsabilitate”. Citește mai departe...

Mike Tyson l-a pălmuit pe Jake Paul după cântarul oficial dinaintea meciului din Texas

Americanul Mike Tyson, legenda boxului la categoria grea, l-a pălmuit pe YouTubeur-ul Jake Paul, devenit boxer, în momentul în care cei doi au apărut faţă în faţă pentru ultima oară, joi, înaintea meciului din ring ce va fi transmis de gigantul streaming Netflix, informează AFP, Citește mai ...

President Klaus Iohannis pays official visit to Germany Friday through Monday

President Klaus Iohannis will pay an official visit to the Federal Republic of Germany, from Friday to Monday, at the invitation of federal president Frank-Walter Steinmeier, informs Agerpres. Citește mai departe...

Cinci concluzii din prima săptămână a lui Trump ca președinte ales. A zguduit deja din temelii administrația centrală

Donald Trump s-a mișcat rapid de la câștigarea alegerilor prezidențiale din SUA pentru a pune bazele celui de-al doilea mandat al său la Casa Albă. El și-a clarificat prioritățile inițiale - și i-a uimit pe unii din Washington și din întreaga lume în timp ce făcea asta. Citește mai departe...

Christmas Story Fair to kick off on Friday at Comic Opera for Children in Bucharest

The ninth edition of the Christmas Story Fair starts on Friday at the Comic Opera for Children (OCC), in Bucharest, informs Agerpres. Citește mai departe...

Florenţa adoptă noi măsuri: Interzicerea cutiilor de chei şi difuzoarelor pentru combaterea turismului în exces

Oraşul istoric italian Florenţa ia măsuri pentru a reduce turismul excesiv, introducând măsuri care includ interzicerea cutiilor de chei utilizate de proprietarii de locuinţe închiriate pe termen scurt şi a difuzoarelor pentru ghizi, pe fondul plângerilor conform cărora creşterea Citește mai...

De ce tac serviciile secrete din România în cazul lui George Simion? Mihai Fifor vine cu explicații și sare în apărarea lui Marcel Ciolacu

Mihai Fifor, candidat PSD la parlamentare și fost ministru al Apărării și al Afacerilor Interne, a explicat joi seară, la B1 Tv, că un demnitar nu poate să facă publice secrete de stat sau secrete de serviciu, luându-i astfel apărarea lui Marcel Ciolacu în scandalul „George Simion Citește ma...

SUA resping acuzaţiile aduse de un comitet ONU privind metodele de război folosite de Israel în Gaza

Statele Unite au denunţat joi concluziile unui comitet special al ONU potrivit cărora metodele de război folosite de Israel în Fâşia Gaza "corespund caracteristicilor unui genocid", calificându-le "nefondate", relatează AFP. Citește mai departe...

Preliminariile Cupei Mondiale - Parguay produce marea surpriză

Selecţionata Argentinei, campioana mondială en titre, a fost învinsă în deplasare, cu scorul de 2-1, de selecţionata Paraguayului, într-un meci din preliminariile Cupei Mondiale ediţia 2026, disputată joi seara, notează Agerpres. Citește mai departe...

Guvernul a suplimentat cu peste 100 de milioane de lei bugetul ANSVSA

Guvernul a suplimentat joi cu peste 100 de milioane de lei bugetul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor - ANSVSA, cu scopul sprijinirii fermierilor afectați de pesta micilor rumegătoare și de cea porcină, relatează Radio România Actualități. Citește mai d...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.