România cere permisiune de la Uniunea Europeană: Centralele pe cărbune ar putea fi folosite mai mult timp

România cere permisiune de la Uniunea Europeană: Centralele pe cărbune ar putea fi folosite mai mult timp
📅 2025-01-10

România va cere voie de la UE să folosească mai mult timp centralele de cărbune, anunță ministrul Energiei, Sebastian Burduja.  Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a afirmat că România îşi propune prelungirea termenului de exploatare a centralelor pe cărbune, în condiţiile în care nu are cu ce să le înlocuiască în acest moment, şi a precizat că trebuie mers cu un punct de vedere unitar în faţa Comisiei Europene pentru a obţine aceste derogări de termene. Burduja a estimat o prelungire a termenului de exploatare a centralelor pe cărbune cu trei ani.

”Ne-am propus prelungirea termenului de exploatare a centralelor pe cărbune. Nu avem altă variantă în contextul în care energia României trebuie să fie o energie sigură şi nu avem cu ce să înlocuim grupurile pe cărbune, în acest moment, cel puţin. Mai mult, grupurile pe gaz din planul de restructurare de la Complexul Energetic Oltenia au întârzieri, trebuie să o spunem deschis, au fost licitaţii, cum este cea de la Işalniţa, unde nu a fost niciun ofertant. La fel s-a întâmplat, din păcate, la Electrocentrale Craiova, cu banii din PNRR, dar ăsta e alt subiect. Şi acum urmează să vedem dacă facem studii de piaţă noi, cu siguranţă va fi nevoie de noi licitaţii. Deci toate aceste lucruri generează întârzieri”, a declarat Sebastian Burduja, joi, într-o conferinţă de presă.

El a prezentat trei lucruri care trebuie făcute în următoarea perioadă, în această direcţie.

”Avem trei lucruri de făcut. Avem de negociat cu Comisia Europeană o ajustare a PNRR-ului pentru că jalonul acesta a fost considerat închis, îndeplinit de România. E adevărat că regulamentul european permite discuţii. (...) Al doilea lucru este să renegociem planul de restructurare pentru Complexul Energetic Oltenia, lucrurile sunt legate între ele, şi al treilea lucru este să modificăm legea decarbonizării. Probabil al treilea este şi cel mai simplu pentru că depinde strict de voinţa politică pe care o avem la nivel intern. În orice caz, având în vedere termenele actuale, nu putem să ne permitem, din punctul meu de vedere, ca din 2026 să nu mai putem conta pe Complexul Energetic Oltenia. Pur şi simplu nu avem cu ce să înlocuim aceste grupuri pe cărbune”, a transmis ministrul Energiei.

El a făcut un apel la toate părţile implicate pentru ca România să meargă cu un punct de vedere unitar în faţa Comisiei Europene.

”Apelul meu este către toate părţile implicate. Avem un Comitet Interministerial al Cărbunelui, care include MIPE, include Ministerul de Finanţe, include mai multe părţi interesate, CEO, Complexul Energetic Valea Jiului. Deci noi toţi trebuie să tragem la aceeaşi barcă şi noi, Guvernul, şi Parlamentul României şi am avut aceste discuţii astfel încât să venim cu un punct de vedere unitar în faţa Comisiei şi să obţinem aceste derogări de termene”, a mai declarat Burduja.

El se aşteaptă la o flexibilitate a Comisiei Europene în legătură cu această solicitare a României.

”Nu cred că este prea mult ceea ce cerem. Sunt alte state europene care au centrale pe cărbune până în 2049, dacă nu mă înşel, e adevărat, au o dependenţă ceva mai mare de cărbune, dar totuşi, având în vedere toate progresele pe care România le-a făcut, având în vedere că piaţa românească e foarte bine interconectată, având în vedere că suntem un bun cetăţean european, mă aştept să existe o flexibilitate pe măsură şi din partea Comisiei Europene şi, de fapt, un tratament obiectiv al situaţiei României, care nu îşi permite să devină dependentă de alte state, de resursele altor state. Din contră, trebuie să fie un pilon de stabilitate şi cred că ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă, cu sprijinul pentru Republica Moldova, cu evoluţiile din proiectul Neptun Deep, demonstrează că România poate să joace acest rol”, a mai afirmat Sebastian Burduja.

El a adăugat că estimează ca această derogare să fie de trei ani.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Elon Musk agită politica germană: îi îndeamnă pe germani să voteze cu partidul de extrmă dreaptă AfD

Admonestat chiar de cancelarul Olaf Scholz că se amestecă în politica Germaniei, miliardarul Elon Musk, mâna dreaptă a lui Donald Trump, a transmis joi prin live streaming discuţia sa cu şefa partidului german de extremă dreapta, AfD, folosind puterea platformei sale de social media X Citeșt...

Un cititor pe buze profesionist dezvăluie conversația care a stârnit râsetele dintre Trump și Obama, la funeraliile lui Jimmy Carter

Fostul președinte Barack Obama și președintele ales Donald Trump au avut ceea ce părea a fi o conversație caldă joi înainte de înmormântarea fostului președinte Jimmy Carter, dar un cititor de buze profesionist a declarat The Post zâmbetele și râsetele lor au ascuns o substanță Citește mai d...

Agenția pentru Siguranța Aviației a Uniunii Europene a emis un nou avertisment privind zborurile în spațiul aerian rusesc

Agenția pentru Siguranța Aviației a Uniunii Europene - EASA - a emis joi o nouă alertă prin care avertizează transportatorii non-europeni să nu zboare în spațiul aerian din vestul Rusiei, din cauza riscului ca aeronavele să fie vizate neintenționat de sistemele sale de apărare Citește mai de...

Particulele care ne compun corpul au străbătut universul înainte de a ne naște

Un nou studiu dezvăluie că atomii formați în stele urmează un parcurs extraordinar de lung și complex înainte de a contribui la formarea noilor stele, planete și, în cele din urmă, a vieții. Citește mai departe...

Lista bolilor pe care poți să le dobândești dacă nu faci pauză la amiază

Persoanele care lucrează fără a-şi lua pauza de prânz riscă să se îmbolnăvească grav, indică rezultatele unui studiu recent care se bazează pe date colectate de la peste 3.000 de persoane, scrie FOCUS, relatează Rador Radio România. Citește mai departe...

VIDEO Macron a sosit în Marea Britanie: dialog diplomatic cu Keir Starmer despre Ucraina și Orientul Mijlociu

Preşedintele francez Emmanuel Macron a sosit joi seara în Marea Britanie pentru a discuta cu premierul britanic Keir Starmer despre relaţiile bilaterale, dar şi despre situaţia din Ucraina şi Orientul Mijlociu. Citește mai departe...

'Declaraţiile lui Donald Trump despre anexarea Canadei reprezintă o tactică de distragere a atenției' - Justin Trudeau

Declaraţiile lui Donald Trump despre anexarea Canadei reprezintă o tactică de distragere a atenției, a spus Justin Trudeau, informează Rador Radio România. Citește mai departe...

Incendiile de vegetaţie din Los Angeles continuă să facă ravagii. Care este bilanțul persoanelor ucise flăcări

Două incendii masive de vegetaţie care ameninţă Los Angeles dinspre est şi dinspre vest ardeau încă nestingherite joi, dar o scurtă pauză de la rafalele puternice de vânt care au alimentat flăcările timp de două zile a permis echipelor să mai încetinească răspândirea lor Citește mai departe...

Autospecială de poliţie, implicată în accident în Bucureşti. O poliţistă aflată pe locul din dreaptă-faţă a fost rănită

O maşină de poliţie aflată în misiune a fost implicată, joi seară, într-un accident în Bucureşti, iar poliţista aflată pe locul din dreaptă-faţă a fost rănită, informează news.ro.”La data de 9 ianuarie 2025, în jurul orei 23. Citește mai departe...

Trucuri de iarnă: Cum să scapi rapid de gheața de pe parbriz

„Nu mai răzuiţi gheața de pe parbriz - un remediu simplu la domiciliu eliberează geamurile înghețate în câteva secunde”, titrează ZIARUL ROMÂNESC, relatează Rador Radio România. Citește mai departe...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.