Reforma salarizării în educație. Daniel David pregătește un nou model de remunerare: 'Propunerea mea va fi în felul următor...'

Reforma salarizării în educație. Daniel David pregătește un nou model de remunerare: 'Propunerea mea va fi în felul urmă
📅 2025-04-24

Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, va anunţa în luna mai, în raportul de diagnostic şi de reforme, propunerea sa privind plata profesorilor în funcţie de performanţă.


David a amintit joi, la Palatul Victoria, într-o conferinţă de presă, că o solicitare în acest sens a fost făcută de premier încă de la constituirea Guvernului.

"Aţi văzut şi discuţiile pe care le-am avut. Mulţi înţeleg oarecum greşit aceste discuţii. Noi discutăm, în primul rând, despre venituri diferenţiate în funcţie de performanţă. Salariile vin într-un sistem public, salariile sunt pe grilă, ca să spun aşa, şi nu prea ai cum să le diferenţiezi. Filozofia pe care eu o am şi, aşa cum ştiţi, în luna mai, adică nu mai este atât de mult, voi veni cu o astfel de propunere în acel raport de diagnostic şi de reforme în care voi discuta şi despre acest lucru", a afirmat ministrul, conform AGERPRES.

„Salariul de bază trebuie să aibă standarde minimale”


El a menţionat că vor fi câteva elemente fundamentale: "Dacă doriţi să anticipăm unele lucruri, propunerea mea va fi în felul următor: salariul de bază trebuie să aibă standarde minimale pe care trebuie să le îndeplineşti, dacă este să iei salariul complet, aşa cum apare pe grilă. Pornind de la salariul pe care îl ai pe grilă, în funcţie de indicatori de performanţă, şi cred că ar trebui să fie două tipuri de indicatori de performanţă, indicatori care ţin, de exemplu, de lucrul în medii dificile, mediile rurale, zone defavorizate, sau indicatori care ţin de performanţă, succesul la Bacalaureat, la examenul naţional, la Olimpiade. Profesorii să poată să aibă venituri diferenţiate, pornind de la salariul de bază", a explicat ministrul.

Potrivit lui Daniel David, dacă profesorului i se va da alt rol în societate, salariul trebuie regândit."Cred, în acelaşi timp, că toţi va trebui să ne hotărâm dacă dorim să dăm un alt rol profesorului în societate şi, dacă ne hotărâm, salariul trebuie regândit. Debutantul, aşa cum au propus sindicatele, şi sunt de acord cu sindicatele, ar trebui să pornească de la nivelul salariului mediu pe economie şi discutăm de acolo celelalte modificări, în funcţie de vechime şi de grade didactice. În luna mai voi face această propunere într-o manieră mai concretă", a transmis ministrul Educaţiei.
Întrebat dacă vor fi salarii care ar putea să scadă, David a răspuns: "Nu, nu se pune problema să discutăm în aceşti termeni în acest moment".
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Nicușor Dan, după ce AEP l-a dat pe mâna DNA: Au scurs un document pentru a mă defăima!

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a lansat un raport exploziv care pune sub semnul întrebării modul în care primarul general Nicușor Dan și candidatul la președinție și-a finanțat campania electorală. Citește mai departe...

Vlad Gheorghe afirmă că AEP l-a reclamat la Parchet pe Nicuşor Dan, în scop electoral: O să le răspundem şi noi cu o plângere penală

Europarlamentarul independent Vlad Gheorghe afirmă că AEP l-a reclamat la Parchet pe Nicuşor Dan, în scop electoral, pe tema banilor donaţi candidatului în campanie, el anunţând că vor răspunde şi ei cu o plângere penală. Citește mai departe...

Descoperire cosmică șocantă: o stea fantomă bântuie Calea Lactee cu o viteză amețitoare

Astronomii au identificat o descoperire spectaculoasă în galaxia noastră: un magnetar care se deplasează cu o viteză amețitoare de peste 177.000 km/h prin Calea Lactee. Citește mai departe...

Ploiesti Court of Appeal suspends execution of Constitutional Court's decision on annulment of presidential election

A judge with the Ploiesti Court of Appeal admitted a request on the suspension of the Constitutional Court (CCR)'s decision of December 6, 2024 which annulled the presidential election.''Admits the request on the suspension of the execution of the contested administrative act. Citește mai de...

Victor Ponta susține reluarea turului doi: 'Dacă Justiţia decide reluarea turului al doilea, consider că ar fi o soluţie politică pozitivă'

Reluarea turului al doilea "ar fi o soluţie politică pozitivă", în cazul în care acest proces va fi decis de magistraţi, a afirmat joi, pe Facebook, candidatul independent la alegerile prezidenţiale Victor Ponta, conform Agerpres. Citește mai departe...

Arsenal, tot mai aproape de Zubimendi. Transferul verii, aproape de Emirates

Echipa engleză de fotbal Arsenal Londra este încrezătoare că va reuşi transferul mijlocaşului Martin Zubimendi de la Real Sociedad ca primul contract semnat în această vară, în ciuda interesului arătat de Real Madrid pentru jucătorul basc, au declarat surse apropiate acestei Citește mai depa...

Ce cuvânt va fi inscripționat pe mormântul Papei Francisc

Mormântul Papei Francisc, de la bazilica Santa Maria Maggiore din centrul Romei, va fi realizat din marmură şi va purta o singură inscripţie: "Franciscus", adică Francisc în latină, a anunţat joi Vaticanul. Citește mai departe...

Unul din cinci cazuri de cancer, declanșat de infecții: E. coli și HPV, printre principalii suspecți

Până la 1,4 milioane de cazuri noi de cancer anual la nivel global ar putea avea la origine o infecție, arată cele mai recente date. Citește mai departe...

Augustin Zegrean, după decizia CA Ploiești: Nu se mai pot organiza alegerile prezidențiale, dacă nu este anulată

Fostul judecător al Curţii Constituţionale Augustin Zegrean a declarat pentru News.ro, întrebat ce se va întâmpla acum, după hotărârea Curţii de Apel Ploieşti, care anulează decizia din 6 decembrie 2024 a CCR privind anularea întregului proces electoral de la vremea respectivă, Citește mai d...

Persoanele în vârstă care folosesc smartphone-uri prezintă un risc mai scăzut de demență. Un studiu confirmă

Tehnologia digitală poate îmbunătăți sănătatea cognitivă în rândul persoanelor vârstnice, arată un studiu de specialitate. Citește mai departe...

Good News

Only good and positive news.