Tehnologia digitală poate îmbunătăți sănătatea cognitivă în rândul persoanelor vârstnice, arată un studiu de specialitate.
Un studiu recent, publicat în The Guardian, a pus sub semnul întrebării temerile potrivit cărora tehnologia digitală ar contribui la declinul cognitiv sau ar favoriza apariția „demenței digitale” în rândul vârstnicilor. Analizând datele a peste 400.000 de adulți cu vârsta de peste 50 de ani, cercetătorii din Statele Unite au descoperit că utilizarea constantă a telefoanelor mobile, tabletelor și calculatoarelor este, de fapt, asociată cu o funcționare cognitivă mai bună.
Studiul, realizat de dr. Jared Benge, neuropsiholog, și dr. Michael Scullin, specialist în neuroștiințe cognitive, a analizat 57 de studii care includ persoane cu vârsta medie de 69 de ani. Conform acestuia, cei care utilizează frecvent tehnologia digitală prezintă un risc mai mic de a suferi de deficiențe cognitive, comparativ cu cei care o evită. Rezultatele sunt o surpriză plăcută, având în vedere temerile legate de impactul negativ al tehnologiei asupra sănătății mentale.
Dr. Benge afirmă că „pentru prima generație expusă pe termen lung la tehnologie digitală, folosirea acesteia este asociată cu o funcționare cognitivă mai bună”. Acesta subliniază că mesajul este unul încurajator, contrar așteptărilor legate de deteriorarea creierului din cauza utilizării frecvente a ecranelor.
Telefoanele smart ne mențin activi mental
Studiile nu au găsit dovezi care să sprijine teoria „demenței digitale”, dimpotrivă, utilizarea tehnologiei a fost corelată cu o funcționare mintală mai bună. Specialiștii sugerează un posibil efect bidirecțional: persoanele cu abilități cognitive mai bune sunt mai predispose să folosească tehnologia, iar tehnologia, la rândul său, ajută la menținerea activității creierului.
Potrivit cercetătorilor, trei factori sunt esențiali: complexitatea activităților desfășurate prin tehnologie, conexiunea socială și comportamentele compensatorii. Tehnologia le permite vârstnicilor să se angajeze în activități mai complexe, să mențină legătura cu alte persoane și să compenseze eventualele pierderi de memorie, prin instrumente precum alarmele pentru medicație sau GPS pentru orientare.
Studiul subliniază că beneficiile sau riscurile depind de modul în care este utilizată tehnologia. Consumul pasiv, precum privirea îndelungată a televizorului, poate avea efecte negative, dar utilizarea activă, care implică interacțiune și stimulare mintală, are un potențial clar de a sprijini sănătatea cognitivă a persoanelor vârstnice.