Rafael Nadal și Novak Djokovici se duelează din nou la Six Kings Slam

Rafael Nadal și Novak Djokovici se duelează din nou la Six Kings Slam
📅 2024-10-18

Rafael Nadal va avea o ultimă şansă de a-l înfrunta pe vechiul său rival Novak Djokovici înainte ca spaniolul să pună punct carierei sale strălucite. Cei doi se vor duela sâmbătă la turneul demonstrativ Six Kings Slam din Arabia Saudită, relatează Reuters.

Nadal a fost învins joi în semifinale de Carlos Alcaraz, cu 6-3, 6-3, şi va juca pentru locul al treilea împotriva sârbului, care a fost învins de Jannik Sinner cu 6-2, 6-7(0), 6-4, conform news.ro.

Sinner, numărul unu mondial, îl va înfrunta pe Alcaraz în finala de la Riad, în care câştigătorul va lua acasă 6 milioane de dolari.

"Să-l am pe Novak în faţa mea este ceva nostalgic", a declarat Nadal. „Am jucat mult unul împotriva celuilalt, aşa că va fi distractiv să jucăm din nou în acest meci”.

De 22 de ori campion de Grand Slam, care şi-a anunţat recent retragerea, Nadal l-a înfruntat pe Djokovici în 60 de meciuri.

S-a impus de 29 de ori, iar sârbul de 31 ale ori.

Ultima dată când Nadal l-a înfruntat pe Djokovici a fost în turul al doilea al Jocurilor Olimpice de la Paris, unde a pierdut cu 1-6, 4-6.

Nadal, care a făcut echipă cu Alcaraz la dublu masculin la JO, ar putea face acest lucru din nou la Final 8 al Cupei Davis de la Malaga, din 19-24 noiembrie.

„Emoţional, sunt sigur că voi fi pregătit”, a declarat Nadal, în vârstă de 38 de ani. „Fizic şi în ceea ce priveşte nivelul tenisului, mai este o lună de pregătire. Dacă nu mă simt pregătit pentru simplu, voi fi primul care va spune (asta) şi să vedem dacă pot ajuta în vreun fel.”

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

VIDEO O victimă lovită cu buldozerul la Pasajul Unirii rupe tăcerea: Nu suntem în Ucraina, să ne omorâm între noi

Una din victimele lovite cu buldozerul la Pasajul Unirii rupe tăcerea. Cezar Stuparu, șef serviciu în cadrul Direcției de Dezvoltare Servicii Publice București, este imobilizat la pat și acuză că România nu e Ucraina ca oamenii să se omoare între ei. Citește mai departe...

Alegeri în Moldova: Radiografia completă a alegerilor din țara vecină - Ce trebuie să știți despre scrutinul din acest weekend

Preşedinta pro-occidentală a Republicii Moldova, Maia Sandu, doreşte un al doilea mandat în cadrul alegerilor prezidenţiale din 20 octombrie, când ţara va organiza şi un referendum privind aderarea la Uniunea Europeană. Citește mai departe...

Cinci persoane, arestate pentru trafic de droguri; întâlnirile cu clienţii- într-un magazin din Bucureşti

Cinci persoane au fost arestate preventiv, iar alte trei, cu vârste între 18 şi 47 de ani, sunt cercetate sub control judiciar într-un dosar de trafic de droguri de risc şi trafic de droguri de mare risc instrumentat de DIICOT Ploieşti şi poliţiştii Brigăzii de Combatere a Citește mai depart...

Ce substanțe dau rezultat pozitiv la DrugTest. Lista completă a medicamentelor care te lasă fără permis de conducere

Ministerul Sănătății a actualizat lista medicamentelor care pot afecta capacitatea de a conduce autovehicule, iar ordinul a fost publicat marți în Monitorul Oficial. Citește mai departe...

Cetățean rus arestat în Franța, suspectat de acte de destabilizare la Jocurile Olimpice

Un cetăţean rus arestat în Franţa pentru că plănuia acte de destabilizare în timpul Jocurilor Olimpice a fost plasat în arest la domiciliu, anunţă agenţia RIA, citând ambasada rusă la Paris. Citește mai departe...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.