Alegeri în Moldova: Radiografia completă a alegerilor din țara vecină - Ce trebuie să știți despre scrutinul din acest weekend

Alegeri în Moldova: Radiografia completă a alegerilor din țara vecină - Ce trebuie să știți despre scrutinul din acest w
📅 2024-10-18

Preşedinta pro-occidentală a Republicii Moldova, Maia Sandu, doreşte un al doilea mandat în cadrul alegerilor prezidenţiale din 20 octombrie, când ţara va organiza şi un referendum privind aderarea la Uniunea Europeană. Reuters prezintă succint ce trebuie ştiut despre acest scrutin care este însoţit de o consultare populară.

Moldova este o mică republică est-europeană de 2,5 milioane de locuitori, situată între România şi Ucraina. Are o majoritate vorbitoare de limba română şi o minoritate considerabilă vorbitoare de limba rusă, iar de la destrămarea Uniunii Sovietice a alternat între direcţii pro-occidentale şi pro-ruse, scrie Reuters.

Tabăra pro-occidentală a fost ferm la conducere în ultimii ani. Maia Sandu a câştigat funcţia prezidenţială în 2020 şi partidul ei a câştigat o majoritate în parlament în anul următor. Guvernul său susţine o integrare mai strânsă cu Occidentul, inclusiv aderarea la UE până în 2030. Maia Sandu s-a opus ferm invaziei Rusiei în Ucraina în 2022 şi a acuzat Rusia că urmăreşte răsturnarea sa, ceea ce Moscova neagă.

În timpul luptelor din Ucraina, importurile de gaze naturale ruseşti au fost drastic reduse, cauzând o inflaţie ridicată şi determinând guvernul să caute surse alternative de energie.

Moscova are aproape 1 500 de soldaţi staţionaţi în Transnistria, o regiune condusă de separatişti pro-ruşi care s-au rupt de sub controlul guvernului Moldovei într-un scurt război în anii 1990.

PENTRU CE VOTEAZĂ MOLDOVENII?

Moldova va organiza un prim tur de scrutin pentru alegerea preşedintelui la 20 octombrie. Dacă niciunul dintre cei 11 candidaţi nu obţine mai mult de 50% din voturi, va avea loc turul doi pe 3 noiembrie.

Separat, la 20 octombrie, moldovenii vor vota „da” sau „nu” la un referendum privind înscrierea în Constituţie a aderării la UE ca obiectiv strategic.

CE PREVESTESC SONDAJELE?

Un sondaj CBS a arătat că Sandu este cu mult peste oricare dintre cei 10 contracandidaţi ai săi, cu un sprijin de 35,8%.

Potrivit sondajului, primii doi adversari ai acesteia sunt Alexandr Stoianoglo, un fost procuror susţinut de Partidul Socialiştilor, tradiţional pro-rus, cu 9% sprijin, şi Renato Usatîi, un fost primar al oraşului Bălţi, din nord, cotat cu 6,4% din voturi.

Sondajul CBS prezentat joi arată că 63,5% dintre moldoveni susţin aderarea la UE.

CARE ESTE MIZA?

Deşi alegerile s-ar putea decide într-un al doilea tur, Sandu pare să câştige un nou mandat şi să-şi continue direcţia pro-occidentală, realizând reforme şi obţinând finanţare occidentală.

Un rezultat mai slab decât cel aşteptat ar putea pune Partidul Acţiunii şi Solidarităţii, de centru-dreapta, pe o poziţie fragilă la alegerile parlamentare de anul viitor, când majoritatea sa ar putea fi în pericol.

Opoziţia a criticat referendumul ca fiind o cascadorie menită să impulsioneze campania prezidenţială a Maiei Sandu. Unii candidaţi care susţin în principiu aderarea la UE fac apel la alegători fie să boicoteze votul, fie să voteze „nu”.

Un vot negativ ar fi o lovitură pentru reputaţia politică a lui Sandu, dar nu ar fi o constrângere de vreun fel.

ACUZAŢIILE DE AMESTEC RUSESC

În ultimii ani, guvernul a denunţat amestecul persistent al Rusiei în afacerile Republicii Moldova, în timp ce Moscova a acuzat-o pe Maia Sandu şi pe echipa sa de alimentarea „rusofobiei”.

La 4 octombrie, poliţia a declarat că grupuri criminale cu sprijin rusesc intenţionau să perturbe votul, cu acţiuni până la o încercare de a pune mâna pe instituţiile statului. Cu trei zile înainte de alegeri, autorităţile au anunţat că au dezmembrat o reţea de tineri care erau antrenaţi în Rusia, Bosnia şi Serbia să întreprindă acţiuni pentru crearea de tulburări şi destabilizare în special prin proteste legate de vot.

Şeful poliţiei naţionale a acuzat Moscova că a canalizat 15 milioane de dolari în septembrie prin reţeaua unui om de afaceri pro-rus exilat, Ilan Şor, pentru a mitui peste 130.000 de moldoveni să voteze împotriva referendumului şi pentru candidaţi favorabili Rusiei. Şor, care s-a oferit să plătească pe oricine votează împotriva integrării europene, a declarat că suma reală este mai mare de 15 milioane de dolari, că fondurile provin din afacerea sa, nu din Rusia, şi că aceasta nu constituie mită.

Preşedintele Republicii Moldova este şeful statului, garantul suveranităţii, independenţei naţionale, al unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării. Preşedintele Republicii Moldova emite decrete, obligatorii pentru executare pe întreg teritoriul statului. Preşedintele nu are însă prerogative executive extinse.

Mandatul preşedintelui durează patru ani şi începe la data depunerii jurământului.

Este interzisă îndeplinirea funcţiei de preşedinte mai mult de două mandate consecutive.

În perioada 1991–2000, şeful statului a fost ales în Republica Moldova prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, pentru un mandat de 4 ani. În urma unei reforme constituţionale din anul 2000, procedura de alegere a preşedintelui Republicii Moldova a fost modificată, Parlamentul preluând responsabilitatea de alegere a preşedintelui ţării. Prin Decizia Curţii Constituţionale din 4 martie 2016, s-a revenit la alegerea preşedintelui prin vot direct de către cetăţeni, fără a modifica atribuţiile preşedintelui.

De la obţinerea independenţei şi până acum, Republica Moldova a avut nouă preşedinţi. Trei au fost interimari şi doi au fost aleşi de Parlament, între care comunistul Vladimir Voronin, singurul care a avut două mandate consecutive şi a stat cel mai mult la putere (opt ani şi cinci luni).

Orice cetăţean cu drept de vot, care a împlinit 40 de ani, a locuit sau locuieşte permanent în Republica Moldova de cel puţin 10 ani, cunoaşte limba română şi are studii superioare poate candida la funcţia de preşedinte. Candidaţii pot fi propuşi de partidele politice înregistrate, blocurile electorale sau grupuri de iniţiativă ale cetăţenilor.

O NOUTATE: VOTUL PRIN CORESPONDENŢĂ

Scrutinul din 2024 introduce, pentru prima dată, votul prin corespondenţă. Această metodă se aplică parţial şi este disponibilă pentru cetăţenii moldoveni aflaţi în timpul alegerilor pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, Canadei, Norvegiei, Suediei, Islandei şi Finlandei, cu condiţia să se înregistreze în prealabil pentru votul prin corespondenţă şi să fie incluşi în lista electorală după acceptarea cererii lor.

Pentru ca alegerile să fie validate, cel puţin o treime dintre alegătorii înscrişi în listele electorale trebuie să se prezinte la urne. Candidatul care obţine majoritatea voturilor valabil exprimate este declarat ales. În cazul în care aceste condiţii nu sunt îndeplinite, se organizează un al doilea tur de scrutin după două săptămâni, la care participă primii doi candidaţi cu cele mai multe voturi din primul tur.

În al doilea tur, candidatul cu cele mai multe voturi este ales, indiferent de prezenţa la vot.

Rezultatele finale ale alegerilor sunt validate de Curtea Constituţională.

Pentru scrutinul prezidenţial din 20 octombrie 2024, Comisia Electorală Centrală a înregistrat 11 concurenţi electorali din 13 grupuri de iniţiativă care au colectat semnături pentru susţinerea candidaţilor la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova.

MAIA SANDU, CELE MAI MARI ŞANSE

Actuala preşedintă a Republicii Moldova, Maia Sandu, este considerată favorita detaşată a scrutinului prezidenţial din 20 octombrie. Are un program pro-european şi este o reformatoare anticorupţie. În vârstă de 52 de ani, cu studii economice, Maia Sandu a lucrat la Banca Mondială înainte de a fi aleasă preşedinte, în noiembrie 2020, pe un val de popularitate. Necăsătorită, ea este simpatizată pentru stilul de viaţă modest - un contrast puternic cu politicienii bombastici, predominant bărbaţi, care au dominat mult timp politica moldovenească, scria The Observer. Într-un interviu recent, preşedinta a declarat că împarte un apartament cu două camere cu mama sa, în timp ce în declaraţia sa de avere din 2023 soldul său bancar înregistra 600 de dolari.

Conform unui sondaj publicat pe 17 octombrie, 35,8% dintre alegătorii decişi, excluzând diaspora, şi-au exprimat intenţia de a o vota pe Maia Sandu.

Pe de altă parte, un sondaj din 7 octombrie indica şi un nivel ridicat de neîncredere faţă de Maia Sandu din partea cetăţenilor, de 37%, fiind depăşită doar de oligarhul fugar Ilan Şor (40%), implicat în scandalul furtului unui miliard de dolari din băncile moldoveneşti, în 2014.

„Deşi Maia Sandu nu este asociată cu scandaluri de corupţie, nivelul ridicat de neîncredere poate fi explicat printr-un mandat caracterizat de multiple provocări, precum pandemia de COVID-19, criza energetică, inflaţia accentuată, provocările războiului din Ucraina şi ritmul lent al reformelor în domenii esenţiale. Deşi gestionarea acestor crize a fost în mare parte responsabilitatea Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), care a obţinut majoritatea parlamentară în 2021, cetăţenii asociază frecvent deciziile guvernamentale cu Maia Sandu. Această asociere contribuie direct la scăderea popularităţii sale, amplificând nivelul de nemulţumire şi antipatie în rândul unei părţi a populaţiei”, arată o analiză publicată de think tank-ul New Strategy Center.

PRINCIPALUL CONTRACANDIDAT, ALEXANDR STOIANOGLO

Liderul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM), fostul preşedinte Igor Dodon, care a fost învins de Maia Sandu în alegerile din 2020, a anunţat pe 8 iulie că nu va candida la alegerile prezidenţiale, deşi era considerat cel mai popular candidat al opoziţiei, cu o susţinere de 19% în sondaje. Această decizie a creat incertitudine cu privire la cine va fi principalul candidat al opoziţiei.

Deşi Igor Dodon şi PSRM şi-au anunţat în cele din urmă sprijinul pentru fostul procuror general Alexandr Stoianoglo, acesta beneficiază de o susţinere mai modestă, de doar 9% din intenţiile de vot. Decizia PSRM de a-l susţine pe Stoianoglo a generat confuzie chiar şi în rândul electoratului socialist, deoarece, în conferinţa de presă de lansare a candidaturii, Stoianoglo a declarat că sprijină integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană, o poziţie care contravine orientării tradiţionale pro-ruse a PSRM.

De asemenea, Alexandr Stoianoglo deţine şi cetăţenia României, aspect care adaugă o notă suplimentară de controversă, având în vedere că Igor Dodon a criticat-o în mod repetat pe Maia Sandu pentru faptul că deţine dublă cetăţenie. În timpul mandatului său de preşedinte (2016-2020), Igor Dodon nu a fost niciodată în vizită oficială în România.

Alexandr Stoianoglo, în vârstă de 57 de ani, de origine etnică găgăuză, este relativ necunoscut la nivel naţional, nu stăpâneşte bine limba română şi este considerat lipsit de carismă, ceea ce îi diminuează atractivitatea electorală. Una dintre acuzaţiile care îi afectează imaginea publică este presupusa sa legătură cu omul de afaceri controversat Veaceslav Platon. În aprilie 2017, Judecătoria Chişinău l-a condamnat pe Platon la 18 ani de închisoare pentru escrocherie şi spălare de bani în proporţii deosebit de mari. În 2020, Platon a fost eliberat din detenţie în urma unui demers iniţiat de Stoianoglo, care la acea vreme ocupa funcţia de Procuror General. Ulterior, Platon a fugit în Marea Britanie, de unde continuă să influenţeze scena politică de la Chişinău, se arată în analiza New Strategy Center.

În campania electorală, Stoianoglo a mizat pe o imagine de victimă politică în raport cu Maia Sandu şi Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS). În 2021, după ce PAS a obţinut majoritatea parlamentară, Stoianoglo a fost suspendat din funcţia de Procuror General şi arestat în contextul unei investigaţii penale, fiind acuzat de abuz în serviciu, corupţie pasivă şi declaraţii false. În 2023, Maia Sandu l-a demis oficial din funcţie. În acelaşi an, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a constatat că autorităţile din Republica Moldova i-au încălcat drepturile lui Stoianoglo prin suspendarea din 2021, deoarece nu i s-a oferit posibilitatea de a contesta decizia.

RENATO USATÎI, O FIGURĂ CONTROVERSATĂ

Renato Usatîi, o figură controversată pe scena politică din Republica Moldova, ocupă locul al treilea în sondaje, cu 6,4% din intenţiile de vot. Personalitatea sa carismatică şi prezenţa activă pe reţelele sociale contribuie la creşterea popularităţii sale.

În vârstă de 45 de ani, Usatîi nu este o prezenţă nouă în politica moldovenească. În 2015 şi 2019 a câştigat din primul tur funcţia de primar al municipiului Bălţi, după organizarea mai multor concerte electorale. Apogeul său politic a fost atins în alegerile prezidenţiale din 2020, când a obţinut 16,9% din voturi, ocupând locul al treilea.

Anterior carierei politice, Renato Usatîi a locuit mulţi ani în Federaţia Rusă, unde a fost vicepreşedinte al Uniunii Constructorilor Căilor Ferate din Moscova. Relaţiile sale cu lumea criminală au fost frecvent discutate în spaţiul public, fiind publicate fotografii care îl arată alături de Grigore Caramalac, unul dintre cei mai cunoscuţi infractori originari din Republica Moldova, refugiat la Moscova de peste două decenii şi apropiat de FSB, serviciul intern de securitate din Federaţia Rusă, care gestionează operaţiunile îndreptate împotriva Republicii Moldova, arată analiza New Strategy Center.

Într-un interviu din 2013, Usatîi a afirmat că „eroul” său este Vladimir Putin şi s-a autocaracterizat drept „un om sovietic”. În acelaşi timp, în 2020, Ministerul rus de Interne l-a dat pe Renato Usatîi în căutare internaţională, în cadrul unui dosar penal privind organizarea unei grupări criminale.

Pe parcursul carierei sale politice, Usatîi a făcut numeroase declaraţii controversate, inclusiv propunerea de a transforma Ambasada SUA într-un club de karaoke sau construirea unui prototip al Marelui Zid Chinezesc la graniţa cu România. În acelaşi timp, el a condamnat invazia Rusiei în Ucraina.

În actuala campanie electorală, Usatîi şi-a exprimat dorinţa de a transforma Republica Moldova într-o republică prezidenţială şi a susţinut că singura soluţie pentru salvarea ţării este „o dictatură a ordinii în interesul statului”.

IRINA VLAH, FOSTA GUVERNATOARE A GĂGĂUZIEI

Irina Vlah, fosta guvernatoare (başcan) a Găgăuziei, se bucură de un sprijin de numai 2,2%, conform sondajului din luna octombrie, înregistrând o scădere de popularitate faţă de un sondaj din ce reflecta situaţia din septembrie, când avea 4,1%.

Deşi şi-a început cariera politică în formaţiuni pro-ruse, precum Partidul Comuniştilor (PCRM) şi Partidul Socialiştilor (PSRM), Irina Vlah (50 de ani) s-a distanţat treptat de acestea şi, în noiembrie 2023, a lansat organizaţia civică „Platforma Moldova”. La momentul lansării, Vlah a subliniat orientarea sa pro-europeană, afirmând: „Experienţa mea politică demonstrează că viitorul Moldovei este în Europa – nu este doar un slogan sau un simbol afişat pe clădiri”. Cu toate acestea, în pofida retoricii pro-europene, ea a continuat să efectueze vizite frecvente în Federaţia Rusă în perioada ianuarie 2023 - ianuarie 2024, folosind rute indirecte prin Istanbul sau Erevan.

În contextul candidaturii sale, Vlah a acuzat actuala guvernare pro-europeană de instaurarea unei „dictaturi” şi de „discriminare” a „teritoriilor locuite compact de cetăţeni cu alte viziuni decât cele ale guvernării”, evitând însă o referire explicită la autonomia găgăuză.

În declaraţiile recente, Vlah a subliniat tot mai des riscul implicării Republicii Moldova într-un conflict, în special din cauza creşterii bugetului pentru apărare, şi a cerut consolidarea statutului de neutralitate al ţării.

Cu toate că s-a declarat proeuropeană, ea şi-a îndemnat susţinătorii să voteze „nu” la referendumul privind aderarea la UE.

ALŢI CANDIDAŢI. PE CINE PREFERĂ ILAN ŞOR?

Printre ceilalţi candidaţi la alegerile prezidenţiale se numără Ion Chicu, fost ministru în perioada în care oligarhul Vlad Plahotniuc deţinea controlul politic în ţară şi prim-ministru în timpul mandatului fostului preşedinte Igor Dodon. Este în scădere şi cotat cu numai 1,2 la sută şanse.

Vasile Tarlev, care a deţinut funcţia de prim-ministru între 2001 şi 2008, în timpul guvernării comuniste şi preşedinţiei lui Vladimir Voronin, candidează ca independent şi are 1,3 la sută în ultimul sondaj.

O figură controversată, jurnalista Natalia Morari, foarte activă pe reţelele sociale şi susţinută de oligarhul Veaceslav Platon, candidează tot ca independentă şi are 0,5 la sută în sondaje.

Un alt personaj dubios este Victoria Furtună, fost procuror, care şi-a lansat campania electorală printr-un videoclip filmat în Piaţa Suvorov din Tiraspol. Ca şi Vlah, Furtună susţine că actuala guvernare de la Chişinău urmăreşte să implice Republica Moldova în conflictul din Ucraina, inclusiv prin reactivarea tensiunilor în regiunea transnistreană. Candidează ca „independent”, are 1,4 la sută în sondaje, în creştere faţă de 0,5 la sută, însă există suspiciunea că ea ar fi candidata preferată de oligarhul Ilan Şor, după cum a arătat o investigaţie recentă a Ziarului de Gardă, realizată sub acoperire.

Oligarhul refugiat la Moscova, care are o reţea prin care plăteşte oameni care să vină la proteste şi să voteze „nu” la referendumul pro-UE, şi-a văzut candidatul şi formaţiunile sprijinite de el eliminate din cursa electorală de Comisia Electorală Centrală, aşa că a spus că va anunţa pe cine sprijină în preziua votului, instruindu-şi activiştii să fie pregătiţi pentru a le spune numele oamenilor cărora le cumpără voturile.

Deşi aceşti candidaţi înregistrează scoruri foarte modeste în sondaje, ei joacă un rol activ în campania de discreditare a preşedintei Maia Sandu, atacând-o aproape exclusiv pe aceasta şi îndemnând la boicotarea referendumului privind integrarea europeană.

Un alt candidat este Octavian Ţîcu, susţinut de forţe pro-europene alternative reunite sub blocul politic „Împreună”. Cu toate acestea, susţinerea sa electorală se situează în jurul valorii de 0,4 la sută, confirmând încă o dată că Maia Sandu rămâne singurul candidat proeuropean de referinţă. În aceeaşi categorie se pot înscrie şi ceilalţi doi candidaţi rămaşi, Tudor Ulianovschi şi Andrei Năstrase, ambii independenţi, ambii declaraţi categoric proeuropeni, dar care în sondaje au sub 1 la sută.

Un eventual tur al doilea de scrutin se va organiza la 3 noiembrie.

Cum şi de ce s-a ajuns la un referendum pentru aderare

La 20 octombrie 2024, în Republica Moldova se va desfăşura, concomitent cu scrutinul prezidenţial, un referendum la nivel naţional cu privire la modificarea Constituţiei pentru a include dorinţa cetăţenilor moldoveni de aderare la Uniunea Europeană şi pentru a preveni teoretic viitoarele guverne să deraieze ţara de la traiectoria europeană.

„Susţineţi modificarea Constituţiei în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?” La această întrebare sunt invitaţi să răspundă cetăţenii ţării la 20 octombrie. Prin urmare, consultarea populară are ca obiectiv modificarea Constituţiei.

Dacă plebiscitul va fi validat, în preambulul Constituţiei ar urma să fie proclamată „ireversibilitatea parcursului european al Republicii Moldova”, iar „integrarea în Uniunea Europeană” ar urma să devină „obiectiv strategic al Republicii Moldova”.

Totodată, în Legea supremă va fi introdus şi un nou capitol numit „Integrarea în Uniunea Europeană”, care stipulează aderarea la tratatele constitutive ale UE şi supremaţia normelor europene asupra legislaţiei moldovene.

Prezenţa la vot trebuie să fie de peste 33% pentru ca referendumul să fie considerat valabil.

Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova a înregistrat partidele care vor participa la campania pentru referendum. Din cele 15 partide înregistrate oficial la 20 septembrie, 13 sunt în favoarea opţiunii DA şi două sunt în favoarea opţiunii NU, în timp ce unele partide, între care socialiştii din PSRM, au decis să boicoteze referendumul

Republica Moldova şi-a stabilit ca dată ţintă pentru aderarea la UE anul 2030.

CUM S-A AJUNS LA REFERENDUM

Preşedinta Maia Sandu şi-a anunţat în 2023 intenţia de a candida la realegere. În plus, Sandu a anunţat lansarea unei platforme online menită să promoveze referendumul şi să pledeze pentru beneficiile aderării la UE pentru ţară.

Sandu a propus ca data referendumului să coincidă cu alegerile prezidenţiale, ceea ce a dat naştere la controverse, unii reproşându-i că vrea să-şi îmbunătăţească şansele de realegere, alţii contestând legalitatea unui dublu scrutin la aceeaşi dată. În cele din urmă, Parlamentul, dominat de partidul Maiei Sandu, PAS, a decis ca referendumul să aibă loc concomitent cu alegerile prezidenţiale, la 20 octombrie 2024.

„Este important să organizăm un referendum acum, deoarece este o ocazie istorică, aşteptată timp de trei decenii. Statele membre ale Uniunii Europene sunt mai deschise ca niciodată, avem voinţa politică necesară pentru acest pas, iar cetăţenii noştri doresc să facă parte din UE”, a explicat Maia Sandu.

La 21 martie 2024, Parlamentul aprobase o rezoluţie de 54 la 0 pentru a continua eforturile de aderare la Uniunea Europeană. În timpul votului, toate partidele de opoziţie din parlament au părăsit sala.

RELAŢIILE MOLDOVA - UE

Timp de decenii, Moldova a oscilat între influenţe proeuropene şi pro-ruse. Cu toate acestea, în ultimii ani, UE şi Chişinăul şi-au aprofundat relaţiile.

Acordul de parteneriat şi cooperare (APC) reprezintă primul cadru juridic al relaţiilor dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană. Acordul a fost semnat la 28 noiembrie 1994 şi a intrat în vigoare la 1 iulie 1998 pentru următorii 10 ani. Acest acord prevedea o bază de cooperare cu UE în domeniile politic, comercial, economic, juridic, cultural şi ştiinţific.

În 2005, Moldova a început punerea în aplicare a primului său plan de acţiune pe trei ani în cadrul Politicii Europene de Vecinătate a UE. Acesta a fost Planul de acţiune UE-Moldova, un document politic care a stabilit obiectivele strategice ale cooperării dintre Moldova şi UE.

În ianuarie 2010, Moldova şi UE au început să negocieze un Acord de asociere (AA), inclusiv o zonă de liber schimb aprofundată şi cuprinzătoare, pentru a înlocui APC. AA a fost parafat în noiembrie 2013 la summitul Parteneriatului estic şi semnat la 27 iunie 2014.

Acordul de asociere (AA) din 2014 şi Acordul de liber schimb aprofundat şi cuprinzător (DCFTA) dintre Moldova şi UE au consolidat semnificativ relaţiile, stimulând în acelaşi timp reforme esenţiale în ţară. În acelaşi an, Moldova a obţinut şi liberalizarea regimului de vize cu UE. Deşi mulţi moldoveni aveau deja paşapoarte româneşti (sau bulgare), acest pas a consolidat şi mai mult legăturile cu UE la nivel societal.

DE LA ŢARĂ CANDIDATĂ LA NEGOCIERI, ÎN MAI PUŢIN DE DOI ANI

După declanşarea invaziei ruse în Ucraina din 2022, la 3 martie 2022, preşedinta Maia Sandu a semnat cererea de aderare la UE, împreună cu Igor Grosu, preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, şi Natalia Gavriliţa, prim-ministrul de atunci al Republicii Moldova.

La 21 mai 2023, la Chişinău a avut loc mitingul pro-european Adunarea Naţională a Moldovei Europene, care a avut zeci de mii de participanţi. A fost un semnal dat înainte ca Moldova să găzduiască cel de-al doilea summit al Comunităţii Politice Europene, care a avut loc la 1 iunie, la Castelul Mimi din Bulboaca, fiind un eveniment fără precedent pentru Republica Moldova, care a găzduit lideri din 45 de ţări.

La 23 iunie, Moldova a primit statutul de ţară candidată la UE, alături de Ucraina, în baza angajamentului de a efectua reforme structurale.

La 8 noiembrie 2023, Comisia Europeană a recomandat începerea negocierilor de aderare cu Moldova, iar la 14 decembrie 2023, Consiliul European a convenit să deschidă negocierile de aderare cu Ucraina, precum şi cu Moldova.

La 25 iunie 2024, au început propriu-zis negocierile de aderare cu Moldova.

În tot acest timp, Rusia s-a folosit de vasta sa panoplie de instrumente de război hibrid pentru a respinge aprofundarea legăturilor cu UE, inclusiv prin campanii de dezinformare, atacuri cibernetice şi finanţare politică ilegală.

SPRIJIN DE LA BRUXELLES

Fapt semnificativ, dinspre Bruxelles au venit semnale de încurajare chiar înainte de referendum. Parlamentul European a votat la 9 octombrie o rezoluţie în favoarea Moldovei, care subliniază angajamentul ferm al Uniunii Europene de a sprijini Chişinăul pe calea sa europeană.Totodată documentul condamnă încercările Rusiei de a destabiliza prin propagandă şi tactici hibride Republica Moldova.

A doua zi, şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a venit la Chişinău, s-a întâlnit cu preşedinta prooccidentală a Republicii Moldova, Maia Sandu şi a anunţat cu această ocazie cel mai mare parchet de ajutor financiar pe care Bruxelles-ul l-a acordat până acum Republicii Moldova, în valoare de 1,8 miliarde de euro.

Joi, cu trei zile înainte de referendum, Maia Sandu i-a îndemnat în special pe locuitorii capitalei să fie un exemplu, să participe la scrutin şi să voteze proeuropean, subliniind că este o ocazie unică şi că „turul doi la referendum nu va fi”. Important de ştiut, alegătorul trebuie să ceară buletinul pentru referendum, dacă vrea să participe. Acesta nu se va înmâna automat.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

O educatoare a lovit un copil de 1 an și 8 luni într-o grădiniță din Brăila

O educatoare în vârstă de 68 de ani este cercetată după ce ar fi lovit o fetiță de 1 an și 8 luni într-o grădiniță din Brăila. Incidentul a avut loc marți, în timpul programului, potrivit mediafax. Citește mai departe...

O copilă de 13 ani a pus pe jar un județ întreg și aproximativ 100 de polițiști, după ce a răspuns unei provocări de pe TikTok

Aproape o sută de polițiști din Brașov au fost mobilizați după un apel la 112, în care o femeie a reclamat că a fost forțată de persoane necunoscute să urce într-un autovehicul. Citește mai departe...

Coreea de Nord trimite 12.000 de militari în Ucraina. Cum sunt deghizaţi de ruşi să pară de-ai lor

Serviciile de informaţii sud-coreene susţin că Coreea de Nord va trimite 12.000 de militari în Ucraina. Vestea vine după ce Volodimir Zelenski a declarat joi că Rusia intenționează să implice aproximativ 10.000 de soldați din Coreea de Nord în războiul din Ucraina. Citește mai departe...

Narcos de la Farmacie, la DIICOT: Procurorii au săltat un student care facea de unul singur droguri!

DIICOT a săltat un student care se credea în Narcos. Acesta își fabrica de unul singur droguri, profitând de cunoștințele pe care le-a dobândit la școală. DIICOT anunță reținerea a doi tineri din județul Harghita, suspectați de trafic de droguri de mare risc. Citește mai departe...

Ambasadorul SUA în România: 'Mulţi dintre refugiaţii din Ucraina sunt persoane vulnerabile'

Milioane de ucraineni au fost forţaţi să îşi părăsească locuinţele, în urma războiului de agresiune al Rusiei asupra Ucrainei, iar mulţi dintre aceşti refugiaţi sunt persoane vulnerabile, copii şi femei, vârstnici, cetăţeni cu dizabilităţi, a declarat ambasadorul Statelor Citește mai departe...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.