PSD se dezice de Ponta la prezidențiale: 'Ar fi o aventură personală'

PSD se dezice de Ponta la prezidențiale: 'Ar fi o aventură personală'
📅 2025-01-22

O eventuală candidatură a lui Victor Ponta la alegerile prezidențiale ar fi o aventură personală, pe care PSD nu o va susține, susține deputatul Petre Florin Manole, în contextul scenariului vehiculat public în ultimele zile, conform Mediafax.

Petre Florin Manole a spus, la RFI, ce ar însemna pentru PSD o candidatură a lui Victor Ponta la alegerile prezidențiale: „Din perspectiva PSD, eventuala candidatură a lui Victor Ponta ar fi o aventură personală, pe care noi nu o sprijinim și nu o vom sprijini. Este treaba domniei sale, este decizia domniei sale".

Deputatul PSD afirmă că i-ar părea rău „ca un membru PSD, oricine ar fi el, Victor Ponta sau altcineva, să candideze la alegerile prezidențiale, când toți ceilalți colegi merg în altă direcție".

Petre Florin Manole precizează că a observat alunecarea fostului premier spre naționalism încă de acum zece ani: „Sunt teme pe care eu am alte opinii decât Victor Ponta, dar pe de altă parte, nici nu sunt cenzorul lui Victor Ponta sau al altcuiva. Eu sunt împotriva acelor teme încă de pe vremea 2014, care era un prim semnal de alarmă că în România se încearcă exploatarea politică a unui curent conservator, radical, de dreapta, naționalist chiar".

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

MNIR omagiază Unirea Principatelor cu o expoziție dedicată pictorului Eugen Ispir

Micro-expoziţia "Unirea Principatelor Române în creaţia pictorului Eugen Ispir (1909-1974)", dedicată evenimentului istoric din 24 ianuarie 1859, va fi accesibilă publicului, de vineri, la sediul Muzeului Naţional de Istorie a României (MNIR) de pe Calea Victoriei, Citește mai depa...

Extinderea teritoriului SUA, nepopulară printre americani: Trump îşi începe noul mandat cu o încredere de 47% (sondaj)

O proporţie de 47% dintre americani aprobă preşedinţia lui Donald Trump în momentul în care acesta s-a întors, săptămâna acesta, la Casa Albă, ceea ce arată o naţiune polarizată după victoria republicanului în alegerile din noiembrie, a constatat un sondaj Reuters/Ipsos care s-a Citește mai ...

Revoltă după restructurarea anunțată la Senat. Bolojan, luat la întrebări: 'Cine va organiza aceste concursuri, dacă toți angajații urmează să fie evaluați?'

Revoltă după restructurarea anunțată la Senat. Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului (SAALG) critică ferm modul în care conducerea Senatului României a anunțat restructurarea a 25% din personal, calificând decizia drept „discreționară” și „lipsită de Citește mai departe...

Rareș Bogdan, reacție efervescentă după acuzațiile privind campania PNL de pe TikTok 'redirecționată' către Georgescu

Europarlamentarul Rareș Bogdan a oferit primele reacții în urma acuzațiilor privind presupusa deturnare a campaniei desfășurate de PNL pe TikTok în beneficiul lui Călin Georgescu. Citește mai departe...

Circulație restricționată pe DN 1 în urma unui accident mortal: un pieton a fost ucis chiar pe trecere

Circulația este restricționată, miercuri, pe DN 1, în zona localității Ghimbav din județul Brașov, după ce o mașină a lovit un pieton de aproximativ 60 de ani, care a fost rănit grav, informează Centrul Infotrafic. Ulterior, bărbatul a murit. Citește mai departe...

Salariile încasate de șoferii de la Senat care l-au huiduit pe Bolojan. Spor de condiții vătămătoare, vouchere de vacanță și indemnizație de hrană

Șoferii Senatului care l-au huiduit miercuri pe Ilie Bolojan la anunțul restructurărilor de personal au un salariu de 6.344 lei brut pe lună (3.712 lei net), la care se adaugă vouchere de vacanță și indemnizație de hrană. Citește mai departe...

Romania announces Davis Cup team for World Group I qualifier against Bulgaria

Romania's Davis Cup team for the match against Bulgaria, which will count for qualification in World Group I, included players Filip Jianu, Cezar Cretu, Adrian Boitan, Victor Cornea and Bogdan Pavel, the Romanian Tennis Federation informs on Wednesday in a press release to AGERPRES. Citește ...

Doi bărbaţi, morţi după ce s-au intoxicat cu gaze emanate de un generator

Doi bărbaţi au fost găsiţi morţi, miercuri, într-o locuinţă din judeţul Alba, principala ipoteză fiind aceea că s-au intoxicat cu gazele emanate de un generator folosit pentru a produce căldură. Citește mai departe...

Latest exchange rates: 1 Euro at 4.9768 RON, 1 USD at 4.7609 RON

The exchange rate of the national leu currency resulting from the quotations announced on Wednesday by the banks authorized to operate on the currency market is as follows:CURRENCY SYMBOL RON1 Euro EUR 4.97681 US dollar USD 4.76091 Swiss franc CHF 5.26921 British pound GBP 5. Citește mai dep...

Ilie Bolojan: Number of secretaries of state to be reduced by around 20%

The interim president of the PNL (National Liberal Party), Ilie Bolojan, on Wednesday stated that the reduction in the number of secretaries of state will be approximately 20%, but that the exact data will be communicated by the Government in the coming days. Citește mai departe...

Good News

Only good and positive news.