Politicile economice ale lui Trump și consecințele lor economice. Cum poate răspunde Uniunea Europeană și ce implicații sunt pentru România, răspunde, într-o analiză pentru Mediafax, prof.univ.dr. Cristian Socol, conferenţiar universitar la ASE Bucureşti.
Programul de măsuri economice anunțat de Președintele SUA Donald Trump se bazează pe câțiva piloni: a) reducerea inflației și a costurilor prin diminuarea cheltuielilor guvernamentale și dereglementare, susținute de o creștere a producției interne de energie și independență energetică; b) reindustrializarea, prin aducerea lanțurilor de aprovizionare critice în SUA și protejarea fermierilor și muncitorilor prin acorduri comerciale corecte, inclusiv prin impunerea de tarife comerciale la mărfurile importate; c) miza pe inovația în tehnologie, promovarea criptomonedelor, dezvoltarea Inteligenței Artificiale și extinderea industriei spațiale.
Programul Trump explicat în 4 piloni.
Principalul pilon este lupta cu inflația, care a crescut, a treia lună consecutiv, până la 2,9%, peste ținta FED (”banca centrală” a SUA) de 2%. Trump vrea să reducă inflația prin scăderea costului energiei și gazului natural și prin contribuții la încetarea războaielor, care aduc riscuri mai mari și, implicit, prețuri mai mari ale materiilor prime și mărfurilor pe piețele globale. Programul lui Trump prevede creșterea producției de energie, cărbune și gaz (inclusiv energie nucleară), rezultând astfel o ofertă mai mare care ar conduce la prețuri mai mici.
Al doilea pilon al programului este bazat pe construirea celei mai puternice economii din istorie. ”Make America Great Again”, prin reducerea reglementărilor care sufocă crearea de locuri de muncă, scăderea taxelor (prin creșterea deducerilor personale și în functie de numărul de copii, eliminarea taxelor pe bacșis), asigurarea unor acorduri comerciale corecte (prin renegocierea acordurilor în care SUA are deficit comercial), energie fiabilă și ieftină și susținerea inovației (Programul Stargate privind investiții de 500 miliarde dolari în centre de date și sisteme energetice de susținere a acestora, pentru dezvoltarea industriilor si a tehnologiilor emergente precum criptomoneda, inteligența artificială și explorarea spațiului). Pentru a procura materii prime sensibile, Președintele Trump a avansat public ideea cumpărării Groenlandei, vizate fiind resursele acesteia, precum aurul, platina si diamantele, petrol și gaz, metale (minereu de fier, uraniu, plumb, zinc, molibden, titan, vanadiu si tungsten) dar și pământuri rare (niobiu, tantalită s.a) folosite în industrii de vârf (aerospațială, tehnică militară, medicină, stocarea energiei, reactoare nucleare, electronică etc).
Al treilea pilon vizează redobândirea visului american și accesibilitatea acestuia pentru familii. Reducerea costurilor cu întreținerea locuințelor, educației și asistenței medicale, scăderea cheltuielilor zilnice și creșterea oportunităților. Reducerea ratelor ipotecare prin scăderea inflației, oferirea de terenuri federale pentru construcții de locuințe și sustinerea stimulentelor fiscale pentru achiziționarea de locuințe.
Al patrulea pilon presupune protecția lucrătorilor și fermierilor americani împotriva concurenței neloiale. Cum? Prin patriotism economic, spune programul Trump. Tarife vamale deci protecționism față de bunurile fabricate în străinătate (creșterea tarifelor SUA la 60% pentru importurile din China și între 10 și 20% pentru importurile din alte țări partenere, inclusiv din UE), blocarea achizițiilor imobiliare chineze în SUA si a achizitiilor în industria americană precum și salvarea industriei auto americane și blocarea importurilor auto din China. Prin implementarea programelor ”Cumpără American” si ”Angajează American”, atragerea companiilor americane înapoi în SUA. Prin înființarea Serviciului de Venituri Externe, prezentată ca echivalent al Fiscului American (IRS) și care ar trebui să colecteze veniturile din tarifele vamale impuse partenerilor comerciali ai SUA (de fapt el nu va colecta tarifele de la producătorii străini ci de la importatorii americani).
Trump reîncarcă Războiul comercial, tehnologic și valutar. Pentru a-și pune în aplicare programul, Trump va trebui să intre într-un război comercial (prin impunerea de tarife, negocieri pentru concesii comerciale etc), într-un război tehnologic (prin monopoluri de inovare și reducerea difuziunii tehnologice a Chinei în SUA și țările aliate) și într-un război valutar (menținerea dominației dolarului împotriva unei monede comune a BRICS). Nu va fi ușor într-o lume care vine după zeci de ani de globalizare, de delocalizare a producției și a fluxurilor de aprovizionare la mari distanțe de SUA. Nu va fi ușor nici dacă privim la deținerile masive ale Băncii Populare a Chinei (plus Hong Kong) pe datoria SUA (peste 1000 miliarde dolari). Mai mult, având în vedere un deficit comercial cu China de peste 525 miliarde dolari mediu anual (medie pe ultimii 10 ani) și o monedă (yuan renminbi) subevaluată cu minimum 15%. Cercul în care se învârte China în relația cu SUA – excedent comercial, menținerea unui renminbi depreciat (care să crească competitivitatea) prin cumpărarea de obligațiuni SUA, se va sparge greu pe termen scurt.
Probabilitatea de aplicare integrală a politicilor Trump anunțate în program este de 50%-50%. Țintele economice ale Programului sunt evidente pentru SUA: creștere economică de peste 3%, reducerea inflației și a deficitelor comerciale, mărirea investițiilor în producție și crearea de locuri de muncă. Astăzi, evoluția economiei SUA arată atât puncte forte cât și puncte slabe. Punctele forte principale sunt: cea mai puternică redresare dintre economiile majore în era postCovid; cheltuieli consistente ale gospodăriilor și investiții record în industrie; exportator net de gaz natural lichefiat și petrol etc.
Punctele slabe pot fi adâncite prin unele efecte ale măsurilor propuse. Măsurile neortodoxe prevăzute în program, gen aplicarea de tarife consistente la importurile din China și alți parteneri comerciali sau deportări masive (milioane de imigranți) vor fi greu de implementat. Tarifele mai mari la importurile de alimente din Canada și Mexic vor fi dificil de explicat în condițiile în care acestea ar avea ca efect o scumpire a alimentelor în SUA, iar în ceea ce privește deportările trebuie să avem în vedere îmbătrânirea demografică americană și faptul că jumătate din forța de muncă agricolă din SUA este formată din imigranți, majoritatea fără acte. Creșterea tarifelor ar reaprinde inflația și ar reorienta importurile către alte țări – este greu de crezut că economia SUA – chiar puternică fiind - va reuși să substituie importurile cu producție internă pe termen scurt și mediu.
Majorarea tarifelor (a taxelor vamale de import) poate reuși doar atunci când sunt aplicate pentru a sprijini industriile tinere (mai ales în țările în dezvoltare), în cazul industriilor de înaltă tehnologie, atunci când sunt îngrijorări legate de siguranța națională sau în cazul politicilor ecologice. Pentru a crește competitivitatea, investițiile, inovația și locurile de muncă acasă, aplicarea tarifelor promise de Trump la importurile din China, Europa, Mexic și Canada trebuie aplicată concomitent cu programe masive de sprijin pentru mărirea producției interne, exact pentru bunurile supuse tarifelor ridicate. Ori acest lucru este dificil de realizat pe termen scurt, ceea ce înseamnă șanse ridicate ca tarifele mai mari să însemne costuri mai mari suportate de americani, prin inflație mai ridicată. Asta dacă nu este folosită amenințarea cu tarife mai mari doar ca armă pentru a obține avantaje în negocierile cu principalii parteneri comerciali.
Reducerile de cheltuieli guvernamentale promise de departamentul DOGE (condus de Elon Musk) sunt dificil de realizat, în condițiile unei ținte imposibile (reducerea cu 31% a cheltuielilor federale) și a structurii rigide a cheltuielilor federale ale SUA - 62% din cheltuieli sunt pentru programele de asistență social, îngrijire a sănătății și sprijin pentru fermieri; 13% sunt plăți de dobânzi iar 14% din total sunt cheltuieli de apărare. Mai rămân 11% din totalul cheltuielilor din care s-ar putea economisi numai că aici intră Educația cu 4% din total, ajutorul extern pentru Israel, Ucraina etc 1% din total, asistența umanitară pentru reducerea foametei, cheltuielile pentru Departamentele de Interne, Transport și Comerț. Este dificil de redus cheltuieli de 2 mii de miliarde dolari (6,7% din PIB), așa cum își propun Elon Musk și DOGE. Chiar și creșterea alocărilor de cheltuieli pentru apărare la 5% din PIB (cerută de Trump pentru toate țările NATO) ar costa bugetul SUA peste 550 miliarde dolari în plus (SUA a alocat în 2024 un procent de 3,2% din PIB ptr apărare).
Cu un deficit în anul fiscal încheiat de 6,4% din PIB (cel mai ridicat din perioada postCovid) și cu o probabilitate ridicată de a atinge fiscal cliff în maximum o lună (plafonul de datorie de circa 36 mii de miliarde dolari, adică 125% din PIB, a doua cea mai ridicată pondere a datoriei din 1946 încoace!), reducerea promisă a impozitelor pentru bogați și pentru companiile americane mari (care ar costa peste 7000 miliarde dolari) va fi aproape imposibil de realizat. Ideea de a folosi banii obținuți din aplicarea tarifelor pentru a compensa o parte din această reducere de taxe nu este sustenabilă din punct de vedere economic. Combinația majorare de tarife vamale la extern – reduceri de taxe la intern va conduce la modificări marginale în balanța comercială și de cont curent a SUA, deoarece reducerile de importuri din aplicarea tarifelor ar fi compensate prin creșterile de importuri stimulate de veniturile disponibile mai mari generate de reducerile de taxe. FED ar fi obligată la majorarea dobânzilor pentru a contracara impulsul fiscal, ceea ce va conduce la aprecierea dolarului, în lanț decurgând ieftinirea importurilor și compensarea tarifelor mai mari.
Planul de tarife propus de Președintele SUA poate avea și consecințe neplăcute pentru producătorii americani, în condițiile în care datele arată că, de exemplu la oțel, SUA este cel mai mare importator din lume. Analiza este valabilă și în cazul altor materii prime pentru producție, unde o creștere a tarifelor ar conduce la creșterea costurilor de producție în SUA, la alimentarea inflației și scăderea competitivității.
Din aceste considerente, probabil că aplicarea de tarife va fi mult mai mică față de promisiunea electorală, în cazul Canadei și Mexicului nu vor fi aplicate aceste tarife iar în ceea ce privește deportările, acestea nu vor fi masive.
Consecințele economice ale implementării programului lui Trump asupra Uniunii Europene și a României.
Impunerea tarifelor și o decuplare SUA-China vor avea consecințe care depind de capacitatea acestor țări de a redirecționa fluxurile comerciale către alte țări partenere și către intern, către producătorii și consumatorii interni. Efectul de creare de comerț trebuie să fie mai puternic decât efectul de deturnare de comerț. Probabilitatea mare este ca prețurile să fie mai mari pentru noile fluxuri de aprovizionare iar prețurile la bunurile comercializabile la export să scadă, cel puțin pe termen scurt. Impactul asupra producției, investițiilor și inflației depinde și de răspunsul Băncilor Centrale și ale Guvernelor, prin politicile monetare și fiscale aplicate. Reducerile de taxe compensate parțial prin încasările de tarife majorate pot crește temporar veniturile disponibile, dar aceasta nu este o soluție sustenabilă, inflația va crește, va fi nevoie de creșterea dobânzilor și, mai departe, efectul va fi scăderea investițiilor și a creșterii economice, în condițiile unor deficite și datorii în creștere.
În Uniunea Europeană (inclusiv în România), impactul aplicării tarifelor va fi ridicat mai ales în industriile care exportă în SUA. Foarte probabil că Banca Centrală Europeană va interveni pentru a contracara inflația importată din SUA prin creșterea ratelor dobânzilor, ceea ce va conduce la o scădere a producției, investițiilor și PIB dar și la o presiune mai mare asupra costurilor de finanțare ale țărilor UE, cauzând deficite și datorii mai mari. În contextul escaladării protecționismului, Uniunea Europeană va fi mult mai afectată decât SUA și China deoarece gradul de dependență al exporturilor este mult mai ridicat.
Care ar trebui să fie răspunsul UE și al României?
Care ar trebui să fie răspunsul UE și al României? UE trebuie să acționeze prudent, ferm, calm și solidar. Țările UE trebuie să acționeze coordonat, ca o singură voce. Economia europeană nu merge bine deloc iar impunerea de tarife mari ar conduce la un efect contracționist anual pentru cel puțin jumătate dintre țările UE (din păcate, Germania ar avea al treilea an consecutiv de cădere economică).
Pe de altă parte, Trump și SUA nu au de ce să pornească un război comercial cu Uniunea Europeană, este un nonsens economic. Cooperează în cadrul NATO, în urmă cu câțiva ani erau aproape de a semna Parteneriatul Transatlantic pentru Comerț și Investiții, pot găsi modalități de impulsionare a relațiilor comerciale (inclusiv creșterea importurilor UE de GNL, tehnică militară, mașini etc din SUA). Trump nu va putea conduce un război comercial, tehnologic și valutar și cu China și cu BRICS și cu UE, în același timp.
UE trebuie să evite impunerea tarifelor prin negociere directă cu SUA, respectând regulile OMC (Organizației Mondiale a Comerțului) și GATT (Acordul General pentru Tarife și Comerț). UE trebuie să vadă SUA ca un partener comercial și militar strategic, invers la fel. Cooperarea strânsă între cele două va conduce la un joc win-win. UE este încă puternic dependentă de SUA, având în vedere ”umbrela de securitate” oferită și accesul la piața sa vastă. Escaladarea războaielor comerciale ar lovi cel mai mult UE, care este cel mai mare exportator din lume – 24% din PIB, mult peste SUA. În cazul impunerii unor tarife de către Trump, consider că cea mai proastă strategie de răspuns pentru UE ar fi cea ”dinte pentru dinte” (aceasta neînsemnând că UE nu trebuie să aibă un plan de negociere bazat pe represalii comerciale credibile). Altfel, măsurile de retorsiune europene (restricții la investițiile de capitaluri în exterior) ar putea afecta economia SUA, puternic dependentă de intrările de fluxurile de capitaluri pentru a-și acoperi deficitul major din balanța de plăți.
Cifra vehiculată în campania electorală de către Trump ”tarifele europene sunt cu 50% mai mari decât cele percepute de SUA” sună bombastic, dar în realitate ascunde un detaliu interesant – SUA percepe UE un tarif mediu de 3,4% iar UE percepe SUA un tarif mediu de 5%, deci se poate negocia.
Uniunea Europeană trebuie să-și mărească rapid capacitatea de producție de energie și gaz (pentru a produce energie ieftină), să dereglementeze rapid în industriile competitive și să mărească investițiile în apărare (inclusiv prin emisiunea comună de euroobligațiuni și scoaterea din calculul țintelor de deficit și a traiectoriei de cheltuieli primare nete angajate prin Planurile Naționale Bugetar-Structurale a cheltuielilor de înzestrare militară).
În ceea ce privește România, cu toate că SUA este doar al 14-lea partener comercial (exporturile românești către SUA reprezintă doar 0,7% din PIB-ul României), o escaladare a protecționismului ne va afecta atât direct (mai ales în sectoarele exportatoare pe piața americană – mașini și echipamente electrice, bunuri și servicii IT&C, industria de piese auto, mobilier etc) cât și indirect (ca furnizori de bunuri intermediare de producție pentru companiile europene care exportă în SUA). Impactul negativ asupra economiei românești poate veni și din reorientarea produselor chinezești care nu intră în SUA spre Europa (și România), sectoarele cele mai expuse fiind textilele, echipamentele tehnologice dar și bunuri de larg consum. Mai mult, incertitudinea ridicată, reconfigurarea lanțurilor de aprovizionare și războiul financiar / valutar vor avea un impact contracționist asupra producției românești, un efect inflationist și presiune mai mare pe costurile de finanțare.