Prim-ministrul Slovaciei, Robert Fico, şi-a atras critici din întreaga Europă, dar şi din partea propriului popor după vizita sa surpriză la Moscova, duminică, unde a avut discuţii faţă în faţă cu Vladimir Putin. În capitala Slovaciei, Bratislava, oamenii au ieşit luni pe străzi pentru a protesta, afişând pancarte în sprijinul Ucrainei, precum şi reprezentări deloc măgulitoare ale premierului lor. Pe un banner scria simplu: „Miroase a trădare”, relatează Sky News.
https://t.co/kds0Nl8ZXA
???????? The crowd chanted "Traitor". A protest was held in Bratislava against Fico's visit to Moscow, where he met with putin. pic.twitter.com/LI0O6qjKIT
După cancelarul austriac Karl Nehammer şi premierul maghiar Viktor Orban, Robert Fico este doar al treilea lider al UE care îl vizitează pe Vladimir Putin la Moscova de când liderul rus a ordonat invadarea Ucrainei, în februarie 2022.
U Bratislavi je održan protest pod sloganom „Dosta je sa Rusijom“ – reakcija na posetu premijera Fica Putinu.
Bivši premijeri Slovačke, opozicija, umetnici..
„Izdajice“vikali su pic.twitter.com/NHLsfVPNId
— Iryna Sieidkhanova (@omojblog) December 23, 2024Kremlinul a declarat că cei doi lideri au discutat despre „situaţia internaţională” şi despre livrările de gaze naturale ruseşti. Gazele ruseşti continuă să treacă prin Ucraina către alte ţări europene, inclusiv Slovacia, în temeiul unui acord pe cinci ani semnat înainte de război, care urmează să expire însă la sfârşitul anului. Săptămâna trecută, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a spus liderilor UE că Ucraina nu intenţionează să reînnoiască acordul, dar Fico a insistat că ar afecta Slovacia şi interesele sale. El a declarat că vizita sa la Moscova a fost o reacţie la declaraţia lui Zelenski şi susţine că Putin l-a asigurat că Rusia este în continuare dispusă să livreze gaz către Occident.
Mr. President, collaborator fico doesn ´t act in the name of (still) majority of Slovak citizens. We are sorry for this. You and heroic people of UA will always have our supoort. The day before Xmas ths of people protesting against him in (half empty) Bratislava. pic.twitter.com/zeO2eRxlRL
— Luscinia ???????????????? (@Luscini324168) December 23, 2024SUSPICIUNILE LUI ZELENSKI
Zelenski a declarat luni că „lipsa de dorinţă” arătată de Fico de a înlocui gazul rusesc este o „mare problemă de securitate” pentru Europa şi a sugerat că ar exista potenţiale stimulente financiare oferite liderului slovac „De ce este acest lider atât de dependent de Moscova? Ce se plăteşte pentru el şi cum?”, a spus Zelenski. El a sugerat că Slovacia primeşte reduceri de la Moscova şi a acuzat-o că le plăteşte prin „scheme obscure”, dar nu a oferit detalii sau dovezi. „Acesta ar trebui să fie un motiv de îngrijorare pentru serviciile speciale şi de aplicare a legii din Slovacia”, a adăugat liderul de la Kiev.
În discursul său de luni seară, Zelenski a dezvăluit, pe de altă parte, că Ucraina i-a făcut lui Fico o ofertă de compensare a pierderilor, ca urmare a expirării acordului de tranzit, dar acesta, susţine liderul ucrainean, „nu a dorit compensaţii pentru slovaci”.
Într-un comunicat, Ministerul de Externe al Ucrainei a declarat, la rândul său, că „slăbiciunea, dependenţa şi miopia” politicii energetice a lui Fico reprezintă o „ameninţare la adresa întregii Europe”.
„Încercările persistente” ale liderului slovac de a menţine dependenţa energetică de Moscova sunt „surprinzătoare” şi reprezintă o „politică ruşinoasă de împăcare”, a adăugat ministerul ucrainean.
Guvernul ceh a criticat, la rândul său, vizita lui Fico la Moscova, subliniind propria sa decizie de a se desprinde de energia rusească. „Guvernul ceh a fost cel care şi-a asigurat independenţa faţă de aprovizionarea cu energie rusească, astfel încât să nu trebuiască să ne târâm în faţa unui criminal în masă”, a declarat ministrul ceh de externe, Jan Lipavsky.
SLOVACIA REFUZĂ SOLUŢII ALTERNATIVE
Ucraina a declarat în repetate rânduri că nu va prelungi acordul de tranzit existent pentru fluxurile de gaze din Rusia către Europa, care expiră la 1 ianuarie. Plăţile pentru gaz au ajutat Rusia să îşi poarte războiul de aproape trei ani în Ucraina, susţine Kievul. Liderul ucrainean a declarat că lui Fico i s-au oferit posibile compensaţii pentru Slovacia pentru pierderile rezultate în urma expirării, dar şi alternative de tranzit pentru gazul non-rusesc.
Slovacia, care are un contract pe termen lung cu Gazprom, a declarat că achiziţionarea de gaze din altă parte ar costa-o cu 220 de milioane de euro mai mult în cheltuieli de tranzit. Zelenski nu a oferit detalii suplimentare cu privire la oferta de compensare, dar mai devreme, luni, declarase că Fico este interesat doar de gazul rusesc şi că în joc sunt 500 de milioane de dolari pe an.
Fico a declarat săptămâna trecută că Zelenski a oferit 500 de milioane de euro, o compensaţie despre care a spus că a fost condiţionată de aderarea ţării sale la NATO şi care ar proveni din active ruseşti pe care liderul slovac susţine că Ucraina nu le deţine. „Preşedintele (Zelenskiy) a revenit la subiectul gazului şi m-a întrebat dacă aş vota pentru aderarea la NATO dacă mi-ar oferi 500 de milioane de euro din active ruseşti şi, desigur, am spus "niciodată"”, a declarat Fico, care se opune aderării Ucrainei la alianţa transatlantică de securitate.
Slovacia a declarat că o pierdere a furnizării de gaze din Rusia nu i-ar afecta consumul şi că are contracte de furnizare diversificate, dar a încercat să păstreze ruta ucraineană pentru a evita creşterea costurilor de tranzit al gazelor şi pentru a-şi menţine capacităţile de tranzit.
Zelenski susţine însă că obiectivul principal al lui Fico a fost „să negocieze cu Rusia”, deoarece este benefic pentru el. „Aceasta este într-adevăr o mare problemă de securitate - atât pentru Slovacia, cât şi pentru întreaga Europă. De ce este acest lider atât de dependent de Moscova?", s-a întrebat el.
Duminică, Fico a declarat că Putin a confirmat dorinţa Rusiei de a continua să furnizeze gaz Slovaciei. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat însă că nu poate oferi mai multe detalii.
Acordul de tranzit al gazelor ruseşti prin Ucraina afectează şi Republica Moldova, pentru că Transnistria primeşte în continuare gaze de la Gazprom, necesare funcţionării centralei electrice de la Cuciurgan, de unde se alimentează parţial şi restul Republicii Moldova. Chişinăul are soluţii alternative pentru ca gazul rusesc să ajungă în Transnistria, prin Turcia, Bulgaria şi România, dar Moscova refuză această posibilitate şi preferă să se folosească de arma energiei pentru a şantaja şi a ameninţa.