Criză sanitară în Etiopia: 8,4 milioane de cazuri de malarie în 2024

Criză sanitară în Etiopia: 8,4 milioane de cazuri de malarie în 2024
📅 2024-12-25

Etiopia a raportat 8,4 milioane de cazuri de malarie de la începutul acestui an, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), transmite agenţia Xinhua.

"Malaria continuă să reprezinte un risc la adresa sănătăţii publice în Etiopia, (atingând) o proporţie epidemică, cu o medie de peste 300.000 de cazuri de malarie raportate săptămânal în întreaga ţară", a declarat OMS într-un comunicat dat publicităţii luni seară.

OMS a notat că, de la începutul anului 2024, peste 8,4 milioane de cazuri de malarie au fost înregistrate în întreaga ţară, cel mai mare număr de cazuri raportate vreodată într-un an, conform Agerpres.

Precizând că "aproape fiecare district" din ţara est-africană a raportat câte un caz, OMS a declarat că în multe dintre aceste districte s-a depăşit pragul epidemic.

Malaria este endemică în Etiopia, cu o prevalenţă mai mare în zonele situate sub altitudinea de 2.000 de metri, care acoperă trei sferturi din suprafaţa ţării; aproximativ 69% din populaţia care locuieşte în aceste zone este expusă riscului de infectare.
În mod obişnuit, creşteri ale numărului de cazuri de malarie sunt înregistrate în perioada septembrie - decembrie, după primul sezon ploios din ţară, şi între aprilie şi mai, după cel de-al doilea sezon ploios.

Organizaţia internaţională Medecins Sans Frontieres (MSF) a avertizat recent că se impune un răspuns "urgent şi direcţionat" pentru aducerea sub control a epidemiei de malarie în curs în Etiopia.

MSF a declarat că, având în vedere schimbările sezoniere şi deplasările populaţiei, pentru un impact maxim este esenţial să se acorde prioritate pregătirii răspunsului în zonele cu risc ridicat şi în comunităţile vulnerabile.
Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Sărbătoarea Crăciunului: tradiții fascinante și superstiții care dăinuie peste generații

Creştinii prăznuiesc naşterea lui Iisus Hristos, sărbătoare cu tradiţii religioase, obiceiuri populare şi superstiţii. Naşterea lui Iisus este şi cel dintâi praznic împărătesc cu dată fixă, în ordinea cronologică a vieţii Mântuitorului. Citește mai departe...

Schimbare majoră în Siria: ce s-a întâmplat pentru prima dată de la căderea lui Assad

Creştinii sirieni au participat, marţi, la slujba din Ajunul Crăciunului pentru prima dată de la răsturnarea preşedintelui Bashar al-Assad la începutul lunii decembrie, într-un prim test al promisiunilor noilor conducători islamişti de a proteja drepturile minorităţilor religioase Citește ma...

Israelul anunţă că a interceptat o rachetă lansată din Yemen. Sirenele au fost activate din cauza posibilităţii căderii de şrapnel

Armata israeliană a anunţat că a interceptat, miercuri dimineaţă, o rachetă lansată din Yemen şi care a traversat teritoriul israelian, transmite Reuters, citat de news.ro. Citește mai departe...

Explozie în fotbalul românesc: planul prin care CSA Steaua ar urma să promoveze în Superliga. Gigi Becali dezvăluie totul

Gigi Becali, patronul clubului FCSB, a făcut o declarație surprinzătoare în cadrul emisiunii GSP Live, afirmând că are informații conform cărora CSA Steaua, echipa din Liga a II-a, ar putea fuziona cu FC Voluntari, formație din prima ligă a fotbalului românesc. Citește mai departe...

Anchetă incendiară: Hamas a ucis șase ostatici după intrarea trupelor israeliene în Gaza

O anchetă militară israeliană a concluzionat marţi că prezenţa unor trupe operând în regiunea Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, a dus probabil la uciderea a şase ostatici de luptătorii Hamas în august, potrivit unui comunicat al armatei, scrie AFP, citat de AGERPRES. Citește mai departe...

Pe sectorul de drum cuprins între Brezoi și Graopa Seacă este obligatoriu ca autoehiculele să fie echipate cu lanțuri antiderapante

Pe sectorul de drum cuprins între Brezoi și Graopa Seacă este obligatoriu ca autoehiculele să fie echipate cu lanțuri antiderapante, informează Rador Radio România. Citește mai departe...

Geniul român care a sfidat legile fizicii: a inventat un obiect ce n-ar fi trebuit să existe

Puțini români mai cunosc astăzi numele acestui inventator genial, însă o vizită la Muzeul Tehnic „Dimitrie Leonida” din Parcul Carol I, București, dezvăluie o realizare impresionantă care îi poartă amprenta. Citește mai departe...

Traficul feroviar a fost întrerupt temporar pe un fir între Grădinari și Chiajna

Traficul feroviar a fost întrerupt temporar pe un fir între Grădinari și Chiajna, informează Rador Radio România.Traficul feroviar a fost întrerupt temporar pe un fir între Grădinari și Chiajna, din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Citește mai departe...

Marine Le Pen prezice o resetare totală a Franței: 'Emmanuel Macron este terminat'

Lidera extremei drepte franceze, Marine Le Pen, crede că guvernul are zilele numărate și anticipează alegeri prezidențiale în câteva luni, scrie AFP, conform Mediafax. Citește mai departe...

Câți bani au investit românii în cea mai recentă emisiune de titluri de stat Fidelis

Românii au investit 2,6 miliarde de lei în cea mai recentă emisiune de titluri de stat Fidelis, informează Rador Radio România.Românii au investit 2,6 miliarde de lei în cea mai recentă emisiune de titluri de stat Fidelis, atât în euro, cât și în lei. Citește mai departe...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.