Premierul Ciolacu, după ce Guvernul a reușit blocarea vânzării unui tablou care a aparținut Regelui Carol I: Un prim pas către recuperarea definitivă'

Premierul Ciolacu, după ce Guvernul a reușit blocarea vânzării unui tablou care a aparținut Regelui Carol I: Un prim pas
📅 2025-01-31

Premierul Marcel Ciolacu transmite, vineri, că blocarea vânzării la licitaţie a tabloului ”Sfântul Sebastian” al celebrului artist ”El Greco”, care face parte din patrimoniul românesc, este o mare reuşită a statului român şi a echipei de avocaţi care ne reprezintă. După zeci de ani, e timpul ca acest tablou de neînlocuit să revină acolo unde îi este locul, în colecţia naţională de artă şi poporului român, precizează premierul.

„Blocarea vânzării la licitaţie a tabloului ”Sfântul Sebastian” al celebrului artist ”El Greco”, care face parte din patrimoniul românesc este o mare reuşită a statului român şi a echipei de avocaţi care ne reprezintă. Îi felicit pe reprezentanţii Ministerului de Finanţe care gestionează acest caz şi pe toţi cei implicaţi în această victorie de etapă care ne dă încredere că vom recupera defnitiv, după zeci de ani, acest tablou de o valoare inestimabilă”, spune premierul într-un mesaj pe Facebook.

Marcel Ciolacu precizează că Tabloul ”Sfântul Sebastian” realizat de ”El Greco” este o parte unică a patrimoniului cultural şi a colecţiei naţionale de artă a României.

„Tabloul a aparţinut regelui Carol I, primul monarh al României, înainte de a fi lăsat moştenire Coroanei României la moartea acestuia în 1914. Acest tablou alături de alte opere de artă au ieşit din România în 1947 şi nu s-au mai întors de atunci niciodată în ţară”, arată şeful Executivului.

„În numele Guvernului României, am mandatat prin două Memorandumuri adoptate luna aceasta ministerele responsabile şi avocaţii noştri să urmărească atât recuperarea picturii prin litigiul iniţiat la Tribunalul Judiciar de la Paris, cât şi blocarea licitaţiei programată pe 5 februarie la New York de către o celebră casă de licitaţii”, afirmă Ciolacu.

El menţionează că faptul că licitaţia a fost oprită şi tabloul a fost reţinut de casa de licitaţii este un prim pas către recuperarea definitivă a acestui tablou care este fără echivoc proprietatea statului român.

„După zeci de ani, e timpul ca acest tablou de neînlocuit să revină acolo unde îi este locul, în colecţia naţională de artă şi poporului român!”, mai spune premierul în mesaj.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Toate pârtiile de schi din Harghita sunt funcţionale. Recomandările salvamontiștilor

Toate pârtiile din Harghita sunt funcţionale la acest sfârşit de săptămână, salvamontiştii recomandând iubitorilor sporturilor de iarnă să se intereseze despre starea şi programul acestora înainte de a pleca la drum. Citește mai departe...

CCA a anunţat brigăzile de arbitri pentru meciurile de sâmbătă - Cine a fost delegat la U. Cluj - Rapid

Arbitrii şi observatorii partidelor care vor avea loc, sâmbătă, în etapa a 24-a a Superligii, potrivit news.ro:FC Botoşani - Sepsi OSK, ora 14. Citește mai departe...

Războiul din adâncuri a venit în Europa: continentul riscă să fie paralizat (analiză)

Un cablu submarin care transporta date între Suedia și Letonia a fost avariat duminică, cel mai probabil ca urmare a unei forțe externe, a acuzat Letonia. Citește mai departe...

EC calls on Romania to communicate measures transposing gender balance directive

The European Commission on Friday decided to open an infringement procedure by sending a letter of formal notice to Romania, Belgium, Czechia, Estonia, Greece, Cyprus, Latvia, Luxembourg, Hungary, the Netherlands, and Austria for failing to communicate the respective measures on the Citește ...

Revolut users in Romania, over one billion transactions in 2024, 58 pct more than in 2023

Romanians surpassed the 1 billion Revolut transactions threshold in 2024, 58% more than in 2023, with the total amount of card payments made for the entire year up by 57% to 9.7 billion EUR. Citește mai departe...

Romsilva îl sfidează pe Fechet. Răspunsul Regiei Pădurilor la o cerere a ministrului Mediului

Peste 1.250 de persoane au beneficiat în ultimii doi ani de premii și prime cu diferite ocazii, cum ar fi pensionarea, a declarat vineri ministrul Mediului, Mircea Fechet. Citește mai departe...

INTERVIU Marcel Boloş spune că România riscă să piardă bani din PNRR, dacă nu sunt îndeplinite jaloanele cu probleme din Cererea de plată 3

România riscă să piardă 1,76 miliarde euro dacă nu sunt îndeplinite jaloanele cu probleme din Cererea de plată 3, din cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), ceea ce înseamnă că va rămâne cu "o brumă de bani", în contextul în care Citește mai departe...

World Vision România: În mediul rural, accesul la educaţie nu este acelaşi ca în oraşe

Directorul World Vision România Mihaela Loredana Nabăr, care deţine şi funcţia de consilier onorific al ministrului Educaţiei, afirmă că echitatea în sistemul de învăţământ este o prioritate. Citește mai departe...

A căzut copacul peste el. Ce a pățit un tânăr de 38 de ani, după acest accident

Putea să-și piardă viața, la numai 38 de ani: o clipă de neatenție, și copacul pe care îl tăia a căzut peste el. Vasile Racoțea a fost lovit atât de grav, încât a intrat în comă. Citește mai departe...

Se agită apele pe scena politică: Lavinia Șandru și-a anunțat candidatura la prezidențiale, din partea PUSL

Lavinia Șandru candidează la președinția României.Lavinia Șandru și-a anunțat intenția de a candida la alegerile prezidențiale din luna mai, din partea Partidului Umanist Social Liberal (PUSL). Citește mai departe...

Good News

Only good and positive news.