Autorităţile ruse din Crimeea ucraineană anexată au declarat miercuri că se tem de o sosire masivă de păcură pe coastele peninsulei, afectată de o scurgere de petrol cauzată de scufundarea, în urmă cu peste trei săptămâni, a două petroliere, relatează AFP, potrivit Agerpres.
"Există un risc puternic ca situaţia să se agraveze şi ca amploarea crizei să devină comparabilă cu cea din regiunea rusă Krasnodar", a apreciat liderul rus al Crimeei, Serghei Aksionov.
"Obiectivul principal este de a nu lăsa ca produsele petroliere să ajungă la ţărm şi de a folosi toate mijloacele disponibile pentru a elimina poluarea apei", a afirmat Aksionov.
El a cerut coordonarea "în mod clar" a activităţii navelor mici desfăşurate în prezent pentru a elimina poluarea şi a continua o observaţie aeriană "permanentă".Mai multe cetacee au fost găsite moarte la Sevastopol, a precizat miercuri Pavel Kharlamov, deputat local şi şeful unui grup de voluntari care curăţă plajele.
Contactat de agenţia de presă TASS, el a spus că "mai multe" cetacee au fost găsite moarte şi că rămăşiţele lor sunt în curs de "evacuare", fără a preciza numărul sau specia lor.Duminică, un ONG specializat cu sediul la Soci, în sud-vestul Rusiei, a declarat că peste 30 de cetacee au fost găsite moarte de la începutul dezastrului.
Potrivit ONG-ului, aceste victime sunt în principal marsuinii din Marea Neagră (Phocoena phocoena relicta), o specie deja pe cale de dispariţie.
Cele două tancuri blocate conţineau 9.200 de tone de "păcură grea", dintre care cel puţin un sfert (26%) ar fi ajuns în mare, conform ultimei estimări a Ministerului rus al Transporturilor, furnizată săptămâna trecută.
Autorităţile şi voluntari ruşi desfăşoară o vastă campanie de curăţare, la care participă mii de oameni, dar situaţia continuă să provoace îngrijorare, notează AFP.