Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti va organiza, marţi şi miercuri, cea de-a VII-a ediţie a POLIJOBS, târg de locuri de muncă care va reuni peste 100 de companii, alături de lideri din inginerie, tehnologie, IT, automatizări, cercetare şi dezvoltare, construcţii, potrivit Agerpres.
Evenimentul, organizat în campusul universităţii, va prezenta sute de oportunităţi de carieră studenţilor şi absolvenţilor.
Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei de învăţământ superior remis luni AGERPRES, POLIJOBS 2024 va facilita întâlnirea cu cei mai importanţi angajatori din diverse industrii.
Târgul reprezintă o oportunitate pentru studenţi şi tineri absolvenţi să descopere locuri de muncă full-time sau part-time, internshipuri, burse şi programe de practică, dar şi pentru companii să recruteze viitorii ingineri.
În cadrul evenimentului, companiile vor oferi studenţilor şi absolvenţilor oportunitatea de a înţelege cum noile tehnologii vor redefini profesiile viitorului.
"AI-ul şi automatizarea vor crea noi joburi, dar vor transforma radical şi joburile existente. Ingeniozitatea şi adaptabilitatea vor deveni esenţiale. De exemplu, inginerii nu vor mai fi doar cei care construiesc produse sau structuri, ci şi cei care gândesc şi implementează soluţii inteligente pentru optimizarea proceselor şi produselor. Acesta este viitorul, astfel, prin evenimente precum POLIJOBS, sprijinim tinerii să se pregătească pentru aceste provocări", a declarat Mihnea Costoiu, rectorul Universităţii Naţionale de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti, citat în comunicat.
Potrivit acestuia, POLIJOBS va atrage un număr record de participanţi, fiind nu doar o oportunitate pentru studenţi, ci şi o cale prin care companiile pot descoperi talentele de care au nevoie pentru a-şi asigura succesul pe termen lung.
La ediţiile anterioare, evenimentul a reunit peste 20.000 de participanţi şi a oferit mai mult de 3.000 de locuri de muncă şi internshipuri. Au participat 255 de firme, fiind organizate 130 de sesiuni de prezentări.