Papa Francisc îl sfidează pe Donald Trump

Papa Francisc îl sfidează pe Donald Trump
📅 2025-01-08

Papa Francisc l-a numit pe cardinalul Robert McElroy, un apărător vocal al imigranţilor şi un critic al primei administraţii a lui Donald Trump, ca viitor arhiepiscop de Washington, DC, relatează CNN, potrivit news.ro.

Cardinalul McElroy, în vârstă de 70 de ani, este un susţinător puternic al priorităţilor lui Francisc privind refugiaţii, mediul şi acceptarea catolicilor LGBTQ. El îi va succeda cardinalului Wilton Gregory, în vârstă de 77 de ani, care a fost primul arhiepiscop afro-american la Washington DC.

De asemenea, Papa Francisc a numit luni şi prima femeie care conduce un departament al Vaticanului. Sora Simona Brambilla va deveni prefect al Biroului pentru viaţă religioasă al Sfântului Scaun, care are responsabilitatea călugăriţelor, călugărilor şi fraţilor.

La începutul primului mandat al lui Trump, episcopul McElroy de atunci a ţinut un discurs în Modesto, California, făcând referire în mod specific la noul preşedinte şi îndemnându-i pe catolici să devină „perturbatori” ai agendei sale anti-imigranţi. „Trebuie să îi perturbăm pe cei care vor să trimită trupe pe străzile noastre pentru a-i expulza pe cei fără documente, pentru a smulge mamele şi taţii din familiile lor. Trebuie să îi distrugem pe cei care îi prezintă pe refugiaţi mai degrabă ca pe nişte duşmani decât ca pe fraţii şi surorile noastre care sunt în mare nevoie”, a spus el.

După prima victorie electorală a lui Trump, în 2016, McElroy a deplâns „o boală profundă în suflet în viaţa politică americană” şi a spus că ar fi „de neconceput” pentru catolici să „stea deoparte în timp ce mai mult de zece la sută din enoriaşi sunt smulşi din mijlocul comunităţii şi expulzaţi”.

Numirea lui McElroy trimite un semnal cu privire la modul în care Papa Francisc şi Vaticanul intenţionează să navigheze într-o a doua administraţie Trump şi urmează deciziei lui Trump de a numi un critic al lui Francisc ca ambasador la Vatican, notează CNN. De asemenea, Papa urmează să aibă vineri o întâlnire de adio cu preşedintele Joe Biden, un catolic devotat care a avut o relaţie caldă cu Sfântul Părinte.

Massimo Faggioli, un istoric care predă la Universitatea Villanova din Pennsylvania şi urmăreşte îndeaproape papalitatea lui Francisc, a declarat pentru CNN că numirea este o „mişcare îndrăzneaţă” a papei şi că anunţarea acesteia la comemorarea atacului din 6 ianuarie de la Capitoliul SUA şi cu două săptămâni înainte de învestirea lui Trump este o „declaraţie în sine”.

Cardinalul McElroy, care deţine un doctorat în ştiinţe politice la Universitatea Stanford, împreună cu un doctorat în teologie la Universitatea din Roma, va articula învăţătura catolică în chestiuni precum migraţia şi protecţia celor mai vulnerabili din societate.

În ceea ce o priveşte pe sora Brambilla, care este originară din Monza, nordul Italiei, ea s-a calificat ca asistentă medicală înainte de a intra în comunitatea sa religioasă, are un doctorat în psihologie şi a lucrat ca misionară în Mozambic. Ea a fost până acum numărul doi la biroul de la Vatican pe care îl va conduce acum. Papa a numit, de asemenea, un cardinal, Ángel Fernández Artime, ca „pro-prefect” al departamentului, care va lucra cu Brambilla.

În timpul pontificatului său, Papa Francisc a încercat să numească mai multe femei lider în cadrul administraţiei centrale a bisericii, deşi au existat apeluri pentru ca el să meargă şi mai departe, rolul femeilor în biserică devenind un subiect urgent de discuţie. Potrivit Vaticanului, din 2013 până în 2023, procentul femeilor care lucrează pentru Sfântul Scaun şi Cetatea Vaticanului a crescut de la 19,2% la 23,4%.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

Ce specie ar putea prelua controlul asupra Pământului după dispariția omului

Specia umană s-a răspândit pe uscat și pe mare, modificând planeta în nenumărate moduri, însă viața ar putea continua pe Pământ și fără oameni. Citește mai departe...

Probleme pentru McDonald's: Sute de angajați au depus plângeri împotriva companiei

Peste 700 de angajați ai McDonald's s-au alăturat unui proces colectiv pentru hărțuire intentat împotriva lanțului de fast-food, în Marea Britanie, a anunțat, marți, firma care îi reprezintă, la un an și jumătate după o anchetă realizată de BBC care dezvăluise aceste practici, Citește mai de...

Românii sunt printre cei mai mari consumatori de bere din Europa: Țara produce cât consumă

Polonia este cel mai mare produ­cător de bere din Europa de Est şi se plasează pe locul trei în UE la pro­ducţie. Totodată, este şi unul dintre cei mai mari consumatori. Însă pro­duce mai mult decât consumă, ceea ce înseamnă că este şi exportator net. Citește mai departe...

VIDEO 'Calea lui Moise', un fenomen extrem de spectaculos, care oferă o experiență unică pe Pământ

Pe coasta de nord a Braziliei, natura oferă un spectacol rar și fascinant: o fâșie de pământ care apare din valuri, despărțind marea în două jumătăți. Citește mai departe...

A fost decoperită o adevărată comoaraă sub pământ: Ar putea alimenta planeta timp de sute de ani

O descoperire științifică remarcabilă a fost anunțată recent de către o echipă de cercetători de la US Geological Survey (USGS), care a identificat cantități colosale de hidrogen natural sub scoarța terestră. Citește mai departe...

Cea mai mare economie a Europei a reușit să obțină aproape 60% din energia electrică din surse regenerabile

Germania a înregistrat o creștere a producției de energie regenerabilă în 2024, care a ajuns să reprezinte 59% din producția totală de electricitate a țării, iar anul trecut a fost și primul fără energie nucleară în Germania, conform Deutsche Welle. Citește mai departe...

Alertă pe aeroportul din Chișinău - O jucărie explozivă a pus în pericol pasagerii

O jucărie sub formă de maşină, care avea componentele unui obiect explozibil, a fost depistată pe aeroportul internaţional Chişinău, a confirmat pentru Agora.md şeful Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (IGPF), Ruslan Găluşcă, notează Agerpres. Citește mai departe...

Banca Mondială prezintă cifre rușinoase despre România: suntem pe ultimul loc în UE

România continuă să aibă cea mai mare rată a sărăciei și excluziunii sociale din Uniunea Europeană, potrivit unui raport recent al Băncii Mondiale, scrie Rador Radio România. Citește mai departe...

Eșecul unui prim compromis. Cum a răspuns Volodimir Zelenski întrebat dacă îl va ierta pe Vladimir Putin

„Nimeni niciodată n-o să accepte asta. Este absolut imposibil”. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a respins categoric ideea iertării lui Vladimir Putin, în timpul unui interviu cu podcasterul american Lex Fridman. Citește mai departe...

Tensiuni în AUR. Târziu cere o analiză 'foarte riguroasă' a rezultatelor slabe din alegeri: 'Simion e principalul responsabil'

Preşedintele Consiliului Naţional de Conducere al AUR, europarlamentarul Claudiu Târziu, a afirmat, marţi seară, că niciunul dintre rezultatele obţinute la alegerile de anul trecut nu a fost considerat mulţumitor, fiind necesară o analiză „foarte riguroasă şi serioasă”, dar şi Citește mai de...

Amulete Aurite

Amulete si talismane pentru noroc, dragoste, protectie.