Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că Rusia şi Coreea de Nord nu sunt interesate în supravieţuirea soldaţilor nord-coreeni trimişi în Rusia să lupte împotriva trupelor ucrainene, informează Rador Radio România.
Forţele nord-coreene au suferit pierderi grele luptând pentru Rusia împotriva Ucrainei, a mai spus preşedintele Zelenski. Anterior, Statele Unite au declarat că o mie de soldaţi nord-coreeni au fost ucişi sau răniţi în ultima săptămână în luptele din regiunea rusă Kursk.
Volodimir Zelenski a declarat că, în unele cazuri, nord-coreenii au fost ucişi de propriile lor forţe pentru a nu fi luaţi prizonieri. Unii soldaţi nord-coreeni au fost, totuşi, capturaţi recent, a mai spus Volodimir Zelenski.
"Astăzi avem informaţii despre mai mulţi soldaţi din Coreea de Nord, pe care soldaţii noştri i-au luat prizonieri, dar erau foarte grav răniţi şi au putut fi resuscitaţi. Asta este manifestarea nebuniei de care este capabilă dictatura. Poporul nord-coreean nu ar trebui să îşi piardă oamenii într-o bătălie în Europa", a declarat Volodimir Zelenski.