Echipa italiană Parma a învins sâmbătă, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia de pe ultimul loc din Serie A, Monza, într-un meci din etapa a 18-a a campionatului italian. Golul victoriei a fost înscris la ultima fază, iar Mihăilă a oferit assistul, scrie news.ro.
Oaspeţii au înscris repede la Parma, Patrick Ciurria timiţând mingea în poartă încă din minutul 4, dar golul a fost anulat după intervenţia VAR, din cauză că balonul depăşise linia de fund la centrarea decisivă.
Parma a fost dominată în prima repriză, iar Fabio Pecchia a fost obligat să efectueze schimbări la pauză. Gazdele au început mai agresiv partea secundă şi au primit un penalti, după analiza VAR, în urma unei intervenţii a lui Pedro Mari (Monza) la Coulibaly, în minutul 55. Pedro Mari a primit al doilea galben şi a fost eliminat, iar Hernani a transformat lovitura de pedeapsă. Monza a mai avut un gol anulat, la Djurici, în minutul 58, pentru ofsaid, dar oaspeţii au reuşit totuşi să egaleze, în minutul 85, prin Pedro Perreira, jucător intrat în minutul 84.
Gazdele şi-au asigurat victoria la ultima fază a partidei, în minutul 90+8, când Mihăilă a prelungit şi Valenti a marcat pentru 2-1.
Parma bifează astfel prima victorie în campiona după trei înfrângeri consecutive.
Valentin Mihăilă a fost integralist la Parma, în timp ce Dennis Man a fost înlocuit în minutul 72.
În clasament, Parma este pe locul 14, cu 18 puncte, iar Monza rămâne „lanterna roşie” din Serie A, cu 10 puncte.