Există oameni în USR care-l doresc candidat la prezidențiale pe Nicușor Dan și există riscul ca primarul general al Capitalei să primească parte din voturile Elenei Lasconi, spune vicepreședintele USR Claudiu Năsui la emisiunea Off/On The Record la AlephNews, scrie Mediafax.
„Da, cu siguranță”, spune Claudiu Năsui la emisiunea Off/On Record, întrebat dacă există oameni în USR care îl susțin pe Nicușor Dan candidat la alegerile prezidențiale.
Ce a mai spus Claudiu Năsui
De asemenea, el a fost întrebat dacă există riscul ca o parte din electoratul USR, tradițional, din cei 1,7 milioane de voturi să se ducă spre Nicușor Dan.
„Acum, eu nu vreau să comentez genul ăsta de presupoziție. Da, există șansa aceasta, ca să își răspund și la întrebare. Până la urmă, cred că, nu știu exact, cred că domnul Nicușor an și-a făcut calculul că oricum nu are ce pierde candidat de acum. Adică, fie câștigă de ce fericit, fie nu câștigă și oricum are trei ani jumătate la primărie, în care poate să-și vadă în continuare de ce a făcut și până acum, administrație publică”, adaugă Năsui.
El a precizat că Elena Lasconi rămâne candidatul USR la alegerile prezidențiale.
Nicuşor Dan a anunţat, la mijlocul lunii decembrie, că va candida la alegerile prezidenţiale, într-o declaraţie de presă susţinută la sediul Primăriei Capitalei. „Vă anunţ că intenţionez să candidez la alegerile prezidenţiale din 2025”, a spus primarul Capitalei. El a mai spus că va candida independent şi că este deschis la discuţii cu partidele proeuropene pentru susţinerea acestei candidaturi.