Uniunea Europeană "urmăreşte îndeaproape" boala încă necunoscută care afectează sud-vestul Republicii Democratice Congo (RDC), a dat asigurări luni o reprezentantă a Comisiei Europene, subliniind că niciun caz similar nu a fost raportat în Europa, notează Agerpres.
"Evident, urmărim îndeaproape situaţia. (...) Încercăm să strângem informaţii", în colaborare cu Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC), o agenţie a UE, a declarat purtătoarea de cuvânt Eva Hrncirova, în faţa presei la Bruxelles.
"Experţi ai ECDC sunt mobilizaţi. Cooperăm, de asemenea, cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). Natura acestei boli nu este deocamdată cunoscută. Se manifestă într-o provincie destul de îndepărtată, în sud-vestul" RDC, "şi asta complică puţin situaţia", a subliniat ea.
"Singurul lucru pe care îl pot spune, şi este foarte important, este că niciun caz al acestei boli necunoscute nu a fost semnalat în Europa", a insistat Hrncirova.
Republica Democratică Congo (RDC) este în "alertă maximă" după detectarea unei boli misterioase care a provocat deja zeci de decese în puţin peste o lună, potrivit ultimelor estimări, a declarat joi ministrul Sănătăţii.
Fenomenul, descris de autorităţile sanitare drept "un eveniment de sănătate publică necunoscut", este deocamdată localizat în zona Panzi, la aproximativ 700 de kilometri de Kinshasa. Primele cazuri au fost detectate la sfârşitul lunii octombrie.
În această zonă izolată Panzi, greu accesibilă şi unde infrastructurile sanitare sunt aproape inexistente, populaţia trăieşte în condiţii de precaritate generalizată, suferind din cauza lipsei de acces la apă potabilă şi medicamente.
Conform primelor date disponibile, boala misterioasă afectează în mod special copiii, 40% dintre cazuri fiind înregistrate la copii sub cinci ani. Simptomele sunt similare cu cele ale unei gripe - febră, tuse şi dureri de cap.
RDC a fost deja lovită puternic în ultimele luni de virusul mpox, cu peste 1.000 de decese. Una dintre cele mai sărace ţări de pe planetă, RDC a înregistrat recent o uşoară scădere a numărului de cazuri ale acestei boli, cunoscută anterior sub numele de "variola maimuţei".