Mbappe cere 55 de milioane de euro de la PSG: Conturile clubului, înghețate

Mbappe cere 55 de milioane de euro de la PSG: Conturile clubului, înghețate
📅 2025-04-18

Echipa de avocaţi a căpitanului naţionalei Franţei, Kylian Mbappe, a făcut apel la ministrul francez al Sporturilor şi la UEFA pentru ca fostul club al jucătorului, Paris Saint-Germain, să îi achite 55 de milioane de euro reprezentând salarii neplătite şi a precizat că mai multe conturi ale clubului au fost îngheţate joi, relatează Reuters.

„Vom trece la atac”, a declarat Delphine Verheyden, avocata lui Mbappe, potrivit news.ro.

Liga Franceză a ordonat anul trecut ca PSG să îl plătească pe jucător, dar federaţia franceză a decis că cererea lui Mbappe este inadmisibilă din cauza unei proceduri în curs de desfăşurare într-o instanţă civilă.

Cu toate acestea, echipa de avocaţi a lui Mbappe a apelat la un tribunal din Paris pentru a îngheţa 55 de milioane de euro din conturile PSG.

"Am pus sechestru asigurător pe conturile PSG, în valoare de 55 de milioane de euro, în această dimineaţă", a declarat Thomas Clay, unul dintre experţii juridici ai lui Mbappe.

Mbappe, în vârstă de 26 de ani, a ajuns anul trecut la Real Madrid ca jucător liber de contract de la campioana Franţei, PSG.

Un alt avocat, Pierre-Olivier Sur, a declarat că au depus o plângere pentru hărţuire, susţinând că PSG a făcut presiuni asupra lui Mbappe pentru a-şi prelungi contractul în 2023, cu un an înainte de încheierea acestuia.

Cu toate acestea, campionii Ligue 1 susţin că acel contract al lui Mbappe a fost "modificat legal" şi că atacantul a renunţat la angajamente atunci când a părăsit clubul parizian pentru a se alătura lui Real Madrid.

„Cazul este doar indirect legat de noi în ceea ce priveşte posibilele restanţe de plată”, a declarat joi pentru Reuters un purtător de cuvânt al UEFA. „Dacă o decizie finală este luată de autorităţile franceze şi confirmă că există într-adevăr arierate ... clubul ar trebui apoi să plătească arieratele la timp sau riscă să nu respecte fair-play-ul financiar”.

Pentru mai multe detalii, va invitam sa vizitati stirea originala.
📈 ROBOTFX MetaTrader Expert Advisors and Indicators to maximize profits and minimize the risks

Ultimele stiri pe surse

CNAB marchează un nou progres: Lucrări de modernizare recepționate la Aeroportul Henri Coandă

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti anunţă că, joi, 17 aprilie, au fost recepţionate noi lucrări de modernizare prevăzute în cadrul fazei a treia din proiectul de sistematizare a suprafeţei de mişcare a Aeroportului Henri Coandă, conform Agerpres. Citește mai departe...

Stațiunea din România care a rămas pustie de Paște: Sute de pensiuni și hoteluri, închise

Potrivit reprezentanților din domeniul turismului local, peste 500 de hoteluri și pensiuni au fost închise, majoritatea fiind afaceri de familie. Doar câteva unități de cazare au mai rămas deschise, însă gradul de ocupare este extrem de redus. Citește mai departe...

Poşta Română a finalizat livrarea pensiilor şi a ajutoarelor sociale înainte de Paşte

Poşta Română a finalizat, înaintea Sărbătorilor de Paşte, distribuirea prestaţiilor sociale aferente lunii aprilie, operatorul precizând că a efectuat atât plata pensiilor, cât şi livrarea anticipată a alocaţiilor, indemnizaţiilor şi altor ajutoare sociale, conform Agerpres. Citește mai depa...

Vizită oficială în Italia: JD Vance, vicepreședintele SUA, ajunge la Roma

Vicepreședintele Statelor Unite, JD Vance, a aterizat vineri pe aeroportul Ciampino din Roma, marcând începutul unei vizite oficiale în Italia, potrivit Mediafax. Citește mai departe...

BREAKING| SUA amenință că se retrag de la negocierile de pace dintre Rusia și Ucraina: Este o chestiune de zile

Statele Unite vor înceta să mai încerce să intermedieze un acord de pace între Rusia și Ucraina în câteva zile, cu excepția cazului în care există semne clare că o înțelegere poate fi încheiată, a declarat vineri secretarul de stat american Marco Rubio. Citește mai departe...

Carlos Alcaraz, în sferturi la Barcelona: A revenit spectaculos în setul doi

Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, numărul doi mondial, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului ATP 500 de la Barcelona, dotat cu premii totale de 2.889. Citește mai departe...

MAE: Timp crescut de așteptare la granița cu Bulgaria în perioada sărbătorilor. Ce rute alternative recomandă autoritățile

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare de călătorie pentru românii care intenționează să călătorească în Bulgaria sau să tranziteze teritoriul acestui stat către Grecia sau Turcia în perioada mini-vacanțelor de Paște și 1 Mai, precum și pe durata întregului Citește mai depa...

Donald Trump a reautorizat pescuitul comercial într-un vast sanctuar marin din Pacific

Donald Trump a semnat joi un decret menit să reautorizeze pescuitul comercial într-un vast sanctuar marin situat în mijlocul Oceanului Pacific şi care găzduieşte unul dintre ecosistemele cele mai vulnerabile din lume, informează AFP, conform Agerpres. Citește mai departe...

Raid israelian de proporții în sudul Fâșiei Gaza: Zece persoane din aceeași familie, ucise

Zece membri ai aceleiași familii au fost uciși într-un raid aerian israelian, în noaptea de joi spre vineri, în apropiere de Khan Younes, în sudul Fâșiei Gaza, potrivit Apărării Civile Palestiniene, conform Mediafax. Citește mai departe...

Mașină făcută scrum pe DN6: Un tânăr a murit, alți doi luptă pentru viață

Un tragic accident rutier s-a produs în noaptea de joi spre vineri pe DN6, soldat cu moartea unei persoane și rănirea gravă a altor două. Mașina în care se aflau victimele a luat foc după impactul cu un camion. Citește mai departe...

Good News

Only good and positive news.